
În ziua de 1 octombrie, Sfânta noastră biserică a prăznuit acoperământul Maicii Domnului ce ne ferește de orice rău. La creștinii ortodocși români acoperământul Maicii Domnului e o mare sărbătoare pe care ne-au dăruit-o străbunii. Noi suntem biruitori pentru că sorbim din izvorul care adapă cu apele sale creștinismul și trebuie să fim recunoscători Bisericii care ne-a păstrat credința și dragostea față de Dumnezeu.
Mă îndeamnă chemarea și dorința de a vă întări dragoatea față de istoria Bisericii noastre. Doresc să spun câteva cuvinte despre lăcașul de închinare din Culiceni, biserică din lemn, monument de arhitectură din prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, ctitorită de D.N. Holban și soția sa Maria în anul 1845. Din fericire, acest Sfânt lăcaș a funcționat tot timpul. Recent, de hramul Bisericii, au sosit un sobor de preoți din diferite sate împreună cu enoriașii dornici de a participa la Sf. Liturghie pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Serviciul divin la sărbătoare a fost condus de Protoiereul Ioan Cărăușu, paroh la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoreni. Cuvântul de predică la această Sfântă Liturghie a fost rostit de Protoiereul Mihail Păduraru, unde le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei mari sărbători. Preotul paroh Cristian le-a mulțumit tuturor pentru dragostea care au avut-o de a participa la Sfânta Liturghie de hramul Bisericii din sat, dorindu-le la toți pace, sănătate, dragoste de credință în Sfânta Treime, Maica Domnului și toți Sfinții lui Hristos. Gospodarii satului au pregătit pentru cei veniți din alte sate o masă de sărbătoare.