21 martie – Ziua mondială a poeziei

Oaspeții noștri

Maria CHIRTOACĂ

(Câmpulung Muscel, România)

Ne bucurăm s-o avem astăzi în paginile noastre pe scriitoarea Maria Chirtoacă din Câmpulung Muscel, România. Deși locuiește în zona Argeșului, viața spirituală a românilor din nordul Bucovinei și Ținutul Herța o preocupă deosebit, fapt ce a făcut-o să vină de câteva ori la Cernăuți pentru a fi împreună la Sărbătoarea Națională „Limba noastră cea Română”. E o recunoscută autoare de poezie, proză, fabule, dar și de literatură didactică, acceptată cu drag de elevi și profesori.

            ORCHESTRĂ

Mi-ar plăcea

Să cânt,

Să fiu o vioară

În orchestra limbii române,

Să vibrez

Ca struna mângâiată

De braţul arcuşului,

Să-mi plec fruntea

Pe umărul cald

Al artistului îndrăgostit

De muzică,

De dans, de poezie.

Mi-ar plăcea

Să fiu o notă muzicală

Foarte înaltă,

Aninată ca o umbrelă

De cablul unui portativ.

Mi-ar plăcea

Să fiu un cer de gânduri

Şi un clocot de trăiri frumoase

În această

Genială orchestră

A limbii române…

SUB TIMP

Cu mine, timp, tu nu stai la taclale,

Doar treci  așa, să-mi

                            devastezi făptura

Și, dacă vreau să-ți ies

                            cu flori în cale,

Gonind nebun, mereu mă dai

                            de-a dura.

Dar poate că așa e cel mai bine,

Mă-ntreb ce-ar fi de te-ai opri în loc,

Ce muritor de pașii lui te-ar ține

Să-ți scotocească-n sac

                                după noroc?

Hai, du-te, înțeleptule, ʻnainte,

Oricât aș vrea, nu te uita-napoi,

Eu o să strâng în urma ta, cuminte,

Smaraldele de viață, din gunoi…

RUGĂCIUNE

Iubește, Doamne,

                         pomii Tăi  în floare,

Iubește, Doamne, ramurile-nfrânte,

Iubește, Doamne,

                       pasărea ce moare

Jertfindu-se, pe Tine să Te cânte!

Iubește, Doamne,

                     omul, o splendoare,

Și viermele ce-n balele-i se zbate,

Iubește, Doamne, pânzele pe mare

De brațul Tău puternic ancorate!

Iubește, Doamne,

                      lumea Ta întreagă

Și apără-ne veșnic de păcate

Și-n numele iubirii ce ne leagă,

Iubește, Doamne, tot și iartă toate!…

ÎN LARG

Nu sunt decât un matelot

Pe corabia limbii române.

Înfrunt necunoscutul

Cu o mână de cuvinte

Pe care le vor șterge

Valurile vremii.

Totuși,

Vă rămâne această hartă

Și această linie imaginară a poeziei mele

Cu climă temperat-continentală.

Și, mai ales,

Această altitudine a sentimentelor

De la care veți privi totdeauna

Răsăritul soarelui

Pe corabia limbii române…

ÎN TEMNIȚĂ

 În  temniţă stau drepţii

Cu strâmbii la un loc,

Au sufletu-n cătuşă

Şi-s ninşi de nenoroc.

Cu greu îşi poartă-n lanţuri

Credinţa lor de stâncă

Şi cinstea şi dreptatea

Nerăzbunate-s încă.

Dar îngerii-i sărută

Pe drepţi în somnul lor

Şi printre gratii sfinţii

Le vin în ajutor.

Iar Dumnezeu, lumină

Făcându-se la geam,

Le apără credinţa

Şi dragostea de neam.

 LIBERTATE

Pe tine, măreaţă ca stânca,

Pe tine te cânt, libertate,

Din lanţul de tină-al robiei,

Spre zări luminoase ne scoate!

Pe tine, ca frunza pe valuri,

Ca vulturu-n zbor când se zbate,

Mereu, când ne gâtuie laţul,

Pe tine te cânt, libertate!

Pe tine, în zbucium ca marea

Ce mătură-n drum asuprirea,

Pe tine te cânt, libertate,

Să duci spre liman omenirea!

NEDUMERIRI

Cum nu-L cunoști  pe Dumnezeu

În infinitul ce-L cuprinde,

În brațul   care ți se-ntinde

Și te salvează când ți-e greu?

În fiece surâs de floare,

În harfa blândului Orfeu,

În firea noastră visătoare,

Cum nu-L cunoști pe Dumnezeu?

Din pisc și până-n fund de mare,

Din jarul dragostei mereu

Atunci când nu te-aștepți, răsare

În pragul vieții, Dumnezeu.

Întoarce-ți  pasul trist și greu

Din drumul negru spre pierzare

Și nu uita că Dumnezeu

Te-așteaptă luminos în zare!

Fabule

Nu mai avem morală!

Hoția, plină ochi de bani,

Umbla-mbuibată printre fani

Și se bătea cu pumnu-n piept

Că dânsa guvernează drept:

– Eu, domnii mei, cinstită gloată,

Nu fur și nu mint niciodată,

Afaceri nu fac și vă zic

Că nici ciubuc nu iau nimic.

Partidul omului cinstit

De astăzi nu mai e un mit

Și-n posturi-cheie, garantat,

Va fi oricine angajat!

– Ce bine, vai ce bucurie,

Că e-n sfârșit democrație!

Sări Morala exaltată

Că o să fie angajată.

Demult, demult ar fi dorit

Să fie-n locul potrivit

Și să lucreze chiar de mâine,

De-ar pune-o cineva în pâine.

Și-a stat la rând și  tot a stat

Și fericită-a așteptat

O zi, o lună,  ani la rând,

Apoi a renunțat la gând.

MORALA? Nu mai e morală,

S-a dus în lumea ideală,

Acolo unde nu-i hoție,

Nici proști, pe banii lor s-o ție.

Momeala                                                            

Dihori, ratoni și popândăi

Și alte câteva potăi

S-au strâns cândva în cârdășie

Să prade o gospodărie.

De multe ori au încercat,

Dar fără niciun rezultat,

Că un dulău stătea de veghe

Și-avea miros cam preț de-o leghe.

– Așa nu merge, n-avem spor,

Le-a zis dihorul, șeful lor.

Ne aliem cu-acel  dulău,

Să nu mai facă tămbălău,

Îi dăm și lui un pui, o curcă

Și astfel nu ne mai încurcă!

Și uite-așa, cam timp de-o lună,

Dihorul i-a cântat în strună,

I-a dat o cioară ca momeală

Și au ajuns la învoială

Să fure puii din vecini.

Dar n-au iertat nici trei găini

Și-apoi dulăul, lăcomit,

La curtea proprie-a râvnit:

O rață azi, o gâscă mâine

Și uite-așa, hulpavul câine

Părtaș cu relele jivine,

Simțea că se trăiește bine…

Dar dup-o vreme,  păgubit,

Stăpânul lui s-a dumerit

Cam cine-i hoțul din ogradă

Și l-a lăsat flămând, în stradă..

Pe noi MORALA ne învață

O nouă lecție de viață:

Ca și-n ograda cu pricina,

Nu poartă doar străinii vina,

Nimic nu vine din afară,

De nu-s trădători în țară…