Vești de peste Prut

Aparate de ventilare artificială a plămânilor pentru Spitalul din Noua Suliță

Spitalul raional central din orașul Noua Suliță în viitorul apropiat va fi dotat cu două aparate de respiraţie artificială a plămânilor absolut necesare în tratarea bolnavilor de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Vasile Suhorab, medicul-șef adjunct al instituției. 

Primul aparat deja a fost procurat, iar pentru achiziția lui au fost alocate 500 mii grivne. Banii provin din fondul de rezervă al bugetului raional (360 mii grivne) și bugetele CTU Noua Suliță (160 mii grivne) și CTU Mămăliga (132 mii grivne). Banii economisiți ar urma să fie cheltuiți pentru monitoare de supraveghere a stării pacientului, echipamente de protecție și dezinfectanți.

Cel de-al doilea aparat urmează a fi achiziționat din sumele de bani provenite din donații. În acest scop lucrătorii sectorului agroindustrial au transferat deja 360 mii grivne, iar contribuția angajaților aparatului executiv al Consiliului orășenesc Noua Suliță fiind de circa 60 mii grivne. De asemenea, un ajutor financiar substanțial este acordat de către comunitățile religioase din raion. În prezent administrația spitalului este în căutarea unui furnizor de încredere care va livra aparatul în cel mai scurt timp.

Situația la Căminul de bătrâni din Stălinești în contextul epidemiei COVID-19

Conform informațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății persoanele de peste 65 ani sunt cele mai expuse riscului de a dezvolta complicații medicale în cazul unei îmbolnăviri cu COVID-19. Până acum cele mai multe cazuri grave și decese au fost înregistrate anume la persoane vârstnice, care au nevoie de ajutor sporit în perioada pandemiei de coronavirus.

La Centrul de îngrijire a persoanele vârstnice din Stălinești măsurile de carantină sunt respectate cu strictețe. Despre viața de zi cu zi și starea epidemiologică la căminul de bătrâni a relatat Oxana Rurac, directorul Centrului teritorial de acordare a serviciilor sociale Noua Suliță.

„Cei care muncesc la azilul de bătrâni din Stălinești sunt niște oameni deosebiți, deoarece persoanele neputincioase pe care soarta i-a adus aici, au nevoie permanentă de atenție, asistență medicală și servicii de îngrijire. După cum știm, cei mai expuși riscului de a se infecta cu noul coronavirus, devenit o piatră de încercare pentru populația planetei, sunt persoanele de vârsta a treia, persoanele cu boli cronice și cele vulnerabile. De aceea  ne străduim să acordăm o atenţie sporită fiecărui rezident al centrului.

În ceea ce privește starea sanitară, azilul este dotat cu mănuși și măști de protecție. Înainte de începerea serviciului angajaţii îşi măsoară temperatura, iar în interiorul instituției se efectuează măsuri de dezinfectare”, – spune Oxana Rurac, adăugând că în condițiile actuale izolarea maximă a centrului este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a infecției.

„În prezent, intrarea pe teritoriul azilului este strict interzisă. Locuitorii raionului în repetate rânduri au oferit ajutor azilului sub formă de produse alimentare și de igienă. Aducem sincere mulțumiri pentru aceasta. În prezent centrul dispune de rezerve alimentare, deci, îndemn rudele și cetățenii să se abțină temporar de la vizite”, – a subliniat Oxana Rurac.

Respectarea normelor sanitare în biserică

În contextul Sărbătorilor Pascale și al evoluției situației generate de COVID-19, Oleg Melniciuc, șeful Administrației Raionale de Stat Noua Suliță, împreună cu Vadim Hmeli, directorul interimar al filialei raionale a Centrul regional al cercetărilor de laborator Cernăuți, au purtat discuţii cu clericii ortodocși din raion asupra necesităţii respectării tuturor măsurilor de carantină în legătură cu răspândirea infecției.

Reprezentanții puterii de stat au prezentat informații referitoare la situația epidemiologică din raion, îndemnându-i totodată pe slujitorii altarului să respecte toate recomandările privind prevenirea infecției.

Preoții au fost încurajați să respecte igiena în sfintele lăcașuri, să poarte măști medicale și să-i îndemne pe enoriași să facă același lucru. Clericii au mai fost sfătuiți să nu permită aglomerarea credincioşilor în interiorul bisericilor.

Reamintim că zilele trecute în satele din raion a avut loc o procesiune religioasă cu Icoana făcătoare de minuni de la Boian, în timpul căreia credincioșii s-au rugat pentru „ferirea și tămăduirea de boli molipsitoare”. Potrivit tradiției bisericești, la vremuri de restriște prin sate și orașe erau purtate în procesiune icoane și moaște făcătoare de minuni, „spre izbăvirea de epidemii, vindecarea celor bolnavi, întărirea în credință și spre mângâierea credincioșilor”.

Sfârșit tragic pentru un tânăr, la Tărăsăuți

Un un tânăr și-a găsit recent sfârșitul la locul de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Naționale din regiunea Cernăuți, defunctul era angajat la o stație electrică solară din Tărăsăuți în calitate de paznic. Acesta a fost găsit mort în cabina de pază la câțiva metri de panourile fotovoltaice.

Oamenii legii presupun că tânărul, cu o vârstă cuprinsă între 18-20 ani, ar fi murit în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon, deoarece pentru a se încălzi acesta a folosit un aragaz. Poliția și medicii legiști cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Grupaj realizat de Sergiu BARBUȚA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s