„E cosmicul vânt tot mai rece/ Și veacul respiră mai greu…/ Iubiți-mă, lucruri, căci trece/ Secunda care sunt eu”.
Chiar dacă am fost nu prea mulți la întâlnirea anunțată cu emoțiile bucuriei de poetul Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Arcadie Suceveanu știe că este așteptat, că este citit și iubit nu doar de copiii de pe meleagul natal din Valea Siretului, ci și de oamenii mari din Cernăuți. Altfel, i-ar fi fost de-ajuns întâlnirea cu copiii „gingași fluturași” de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, și nu s-ar fi reținut până-n fapt de seară la Palatul Național cu câțiva colegi de generație și în ale scrisului, punând la încercare răbdarea fratelui mai mare care-l însoțea și a surorii ce-l aștepta acasă. Spun cu mari rezerve „în ale scrisului”, pentru că, deși ne-a fericit Dumnezeu să avem poeți și-n nordul Bucovinei, Arcadie Suceveanu e unic, niciunul din timpurile noastre nu e ca el, înzestrat îndeosebi cu harul de a pătrunde cu poezia în sufletul copilului. Și-a luat zbor înalt nu numai în creație, s-a îndepărtat și cu traiul de noi. De aceea face să-i exploatăm la maximum popasurile acasă. Și poetul se lasă exploatat, deși vine tot mai rar la Bucovina și încă îl doare despărțirea, în rana căreia și-a găsit loc pentru iertare, dar sângerează neuitarea. Oricum, dorul îl apasă, din doruri i se nasc poeziile, uneori și drumuri spre noi, însă cred că mai mult vine de dragul copiilor. Am simțit-o și la întâlnirea de la Palatul Național. Se afla în mijlocul nostru, vorbea cu noi, însă cu sufletul, cu poezia, cu gândurile cele mai curate, se simțea că a rămas la Carapciu, printre copiii de acolo. Ne-a citit din volumul „Poezii pentru (când suntem) copii”, ne-a dăruit și ne-a scris autografe pe cărți pentru copii – „Ferestre stinse de îngeri” și „Castelul în formă de carte”, ne-a desfătat cu cuvinte din „Diminețile lui Don Cucurigu” și „Zebra traversează pe zebră”. Poetul s-a bucurat ca un copil auzindu-și versurile cântate de Carolina Jitaru. Ne-am emoționat împreună cu doamna Consul General, Irina Loredana Stănculescu, o sensibilă admiratoare a poeziei, care s-a arătat răscolită și de cugetările din interviurile și publicistica incluse în culegerea „Oglinzi și vitralii”. „Are har de la Dumnezeu. Ne ține cu sufletul la gură și pe noi cei mari, aduce bucurie copiilor din școlile românești”, a respirat doamna Irina Loredana Stănculescu, vorbind parcă și cu gândurile noastre, sugerându-i poetului să-și scrie memoriile, de mare valoare fiind trăirile sale existențiale în cele două spații – Bucovina și Basarabia, unite de un singur cuvânt – acasă. Totuși, să luăm aminte la spusele poetului: „Eu nu am plecat din Bucovina. Este spațiul meu, unde m-am format”.
Arcadie Suceveanu, în pofida rănilor netămăduite, vine la izvoarele tinereții, și oricând ar reveni orice întâlnire cu el e o sărbătoare. Ne simțim copii în „secunda care este el”, fie blândă, fie dură, smerită sau măreață… Îl admirăm cu respirația tăiată cum își citește versurile, își mărturisește simțirile. Nici un actor din lume n-ar fi în stare să i le recite ca el, creatorul lor. Parcă îi stă un înger (uneori un demon) pe umăr și-i dirijează cu bagheta magică vocea, iar versurile vin singure dintr-o clocotire de frământări, încât rămânem încremeniți în mirarea de ce minuni este în stare cuvântul. E o minune că, în aceste timpuri când copiii stau cu telefonul în mână din leagăn, cei mici iubesc și-i știu pe de rost versurile. E o binecuvântare divină să te numești Arcadie Suceveanu, când voci îngerești de copil îți rostesc cuvintele scrise pe „portativul curcubeului”. E o fericire pentru noi toți să vorbim și să simțim în aceeași limbă, de-am fost sau nu la întâlnirea cu poetul.
Maria TOACĂ
Lasă un comentariu