Aron Pumnul – părintele spiritual al unui geniu

De câte ori vorbim despre Eminescu sau despre Bucovina, cu frumuseţile ei naturale greu de descris şi cu oamenii de un comportament pilduitor, nu putem trece cu vederea că aici au locuit în diferite momente ale istoriei noastre mai multe personalităţi marcante ale vieţii culturale, religioase, sociale, economice… Şi printre aceste figuri remarcabile ale neamului nostru un loc aparte îl ocupă Aron Pumnul – profesorul admirat de tânărul Mihai Eminovici, elev la Gimnaziul german din Cernăuţi.

Născut în 27 noiembrie 1818, în comuna Cuciulata, într-o familie de ţărani iobagi, Aron Pumnul a urmat şcoala primară la Odorhei, iar în 1836 trece la liceul din Blaj, unde îi are ca profesori, printre alţii, pe G. Bariţiu şi S. Bărnuţiu, cei care l-au îndemnat spre studiul filosofiei. După alţi doi ani de studii la Liceul Piariştilor din Cluj (1841-1843), urmează teologia şi filosofia, cu o bursă oferită de Episcopia din Blaj, la Viena, la Institutul „Sf. Varvara”.

            În anii de studenţie Aron Pumnul se orientează hotărât spre studierea filosofiei naţionaliste a „luminilor”, filosofie care, pentru toţi intelectualii transilvăneni, a devenit temeiul unui program de „luminare” a românilor din Transilvania. Idealurile sale iluministe şi patriotice le materializează ca student la Viena şi în programul societăţii studenţeşti „Românimea cea tânără”, pe care el o creează în cadrul institutului.

            Tot în aceea perioadă Aron Pumnul debutează ca publicist în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” cu un studiu despre ortografia limbii române.

La întoarcerea de la Viena, în 1846, își reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj, iar peste un an, în 1847,  începe să colaboreze  cu articole de publicistică la revista lui T. Cipariu, „Organul luminărei”. Ceva mai târziu începe să colaboreze şi  la „Învăţătoriul poporului”, temele principale abordate de el fiind legate de filozofie şi morala religioasă. În 1848 publică studiul de proporţii „Viaţa naciunei române, dulceaţa limbei şi a simţemântelor ei”.

            În februarie 1849 în viaţa lui Aron Pumnul are loc un eveniment care-l va marca pentru totdeauna: el este numit profesor la prima catedră de limba şi literatura română înfiinţată în Austria la Liceul german din Cernăuţi („Enciclopedia română” îl numeşte „Institutul de studii filosofice”). Lecţia inaugurală a susţinut-o la 28 februarie 1849 în prezenţa unui numeros public de români bucovineni, care l-au aplaudat cu entuziasm. Mărturiile contemporanilor şi ale elevilor săi probează „foarte extinse şi temeinice cunoştinţe filosofice, teologice, istorice şi filologice…, o deosebită inteligenţă şi un rar tact pedagogic”.  De pildă,  Ion al lui Gheorghe  Sbiera, coleg cu Pumnul la aceiaşi catedră, scrie: „Chiar de la prima sa apariţiune pe catedra, Aron Pumnul a fermecat inimile auzitorilor săi”.

Activitatea lui Aron Pumnul ca profesor la Cernăuţi este partea cea mai cunoscută a vieţii lui prin documente contemporane, în timp ce activitatea sa ca istoric rămâne în umbra uitării, deoarece majoritatea manuscriselor şi documentelor se găsesc la Viena şi Budapesta.  

Printr-un concurs de împrejurări, Aron  Pumnul face cunoştinţă cu căminarul Gheorghe Eminovici (tatăl lui Eminescu), un alt moment crucial în viaţa Bucovinei, după opinia mai multor cercetători ai istoriei culturii şi literaturii noastre naţionale:  câţiva copii ai căminarului, printre care şi Mihail, sunt aduşi şi înscrişi ca elevi la Gimnaziul german. Mai mult chiar, Aron Pumnul îi primeşte în gazdă la el, unde aveau posibilitatea să se folosească de bogata lui bibliotecă. Şi astfel, viitorul nostru Poet naţional, Mihail Eminovici (Mihai Eminescu) devine unul dintre cei mai iubiţi elevi ai profesorului Aron Pumnul, care era impresionat de setea tânărului pentru ştiinţă şi cunoaştere, fiind uimit de aviditatea şi repeziciunea cu care a reuşit să-i citească întreaga bibliotecă. Descoperindu-i talentul, l-a încurajat să scrie versuri şi să îşi cultive calităţile literare. Devine astfel primul om important din cariera viitorului poet, primul mentor ce înlesnea copiilor citirea de cărţi româneşti şi se purta prietenos cu studenţii. El adăpostea în locuinţa sa o „bibliotecă română clandestină“, din care împrumuta cărţi şcolarilor, căci legile şcolare ale vremii interziceau elevilor să deţină biblioteci.

            Devenind în foarte scurt timp o persoană cunoscută în Cernăuţi, Aron Pumnul se împrieteneşte cu familia Hurmuzăcheştilor. Graţie acestui fapt, el a colaborat un timp cu articole şi studii la revista „Bucovina”, scoasă din octombrie 1848 de către E. Hurmuzachi.

Dacă vorbim despre activitatea lui Aron Pumnul ca profesor şi propagator al culturii şi literaturii române, trebuie să ne oprim asupra principalei sale lucrări –  „Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni”, în patru volume (şase părţi), tipărită la Viena în perioada 1862-1865. Este prima antologie de literatură românească realizată din raţiuni didactice, cuprinzând texte literare sau de popularizare a unor cunoştinţe. Lucrarea realizează un tablou cuprinzător al literaturii şi culturii româneşti. Pe lângă textele selectate, Aron Pumnul ne dă biografiile autorilor, adunate cu multă stăruinţă, inclusiv direct de la autori. În comentariile pe care le realizează, Aron Pumnul urmăreşte contribuţia autorilor la lupta pentru emanciparea naţională, chiar fără a deosebi activitatea literară de cea culturală sau de cea cultural-politică. Chiar dacă lipsesc nişte criterii severe de selecţie a textelor, antologia realizează o perspectivă amplă asupra culturii româneşti de la cronicari până la tinerii autori contemporani cu Aron Pumnul.

El îi adună pentru prima dată în aceeaşi lucrare pe scriitorii din toate provinciile româneşti, în număr de peste o sută, fără să omită nici un scriitor cunoscut la acea dată. Îndeosebi prin acest „Lepturariu românesc…” – carte de căpătâi a elevului Eminescu – Aron Pumnul este unul din întemeietorii istoriei noastre literare, iar prin concepţia şi activitatea sa naţională, un predecesor de seamă al luptei naţionale româneşti, finalizată în 1918.

Dintre lucrările mai importante ale profesorului  Aron Pumnul amintim:

Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva (1845);

– Viaţa naciunei române, dulceaţa limbei şi a simţemântelor ei (1848);

– Convorbire între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti (1850);

– Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni (vol. I-IV, 1862-1865);

– Gramatic der rumanische Sprache fur Mittelschulen (1864);

– Privire repede peste trei sute din proprietăţile aşa-numite moşiile mănăstireşti (1865);

– Scrieri filologice şi de istorie literară (1889). 

Viaţa grea, plină de lipsuri,  şi munca istovitoare i-au scurtat zilele şi iubitul profesor al viitorului poet naţional Mihai Eminescu se stinge din viaţă la 24 ianuarie 1866, la vârsta de nici 50 de ani. Zguduit de această tragedie, elevul Mihai Eminovici aşterne pe hârtie prima sa poezie intitulată „La moartea lui Aron Pumnul“, pe care i-a citit-o prietenului său, T. Ştefanelli. A fost şi prima creaţie eminesciană, publicată în broşura omagială „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi la moartea preaiubitului lor profesor Aron Pumnul“. Broşura a fost întocmită de succesorul lui Pumnul, profesorul I.G. Sbiera, şi citită la mormântul celui trecut la cele veşnice. Cărticica include şapte poezii, toate fără titlu, din care una e semnată M. Eminoviciu (privatist).

Ulterior, criticii au intitulat-o aşa cum o ştim azi. Ceva mai târziu autorul a trimis-o şi revistei „Familia“ din Pesta, prilej cu care Iosif Vulcan, descoperind talentul de excepţie al tânărului, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat şi pentru totdeauna. Aron Pumnul a rămas însă o durere nealinată în sufletul lui. Fiindcă fără el, fără încurajările şi îndrumările profesorului braşovean, Eminescu n-ar fi fost Eminescu.

Spuneam la începutul acestor însemnări că Aron Pumnul se numără printre personalităţile marcante ale Bucovinei, care a atins sufletul românilor din Cernăuţi. În amintirea lui și a impactului pe care l-a avut asupra culturii, din fericire pentru noi toţi, în centrul bătrânului burg este amplasată casa unde a locuit Aron Pumnul, dar și o statuie a celui mai eminent elev al său, Eminescu, simbol de culturalitate universală.

Totodată, în 1990, în curtea Casei „Aron Pumnul”, a fost dezvelit, graţie eforturilor Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi şi a Ligii Culturale a Românilor de pretutindeni (preşedinte Victor Crăciun), bustul „poetului nepereche”, iar primăria Cernăuţiului a emis o hotărâre care prevedea inaugurarea în această casă a Muzeului memorial-literar „Mihai Eminescu”. Din păcate, decizia  primăriei a rămas doar pe hârtie.

Ceea ce este foarte grav însă, această casă, monument istoric cu o relevanță deosebită pentru români, pentru cultură în general, se află într-un stadiu avansat de degradare şi într-o bună zi ne putem trezi că se prăbuşeşte sub greutatea nepăsării noastre. Avem fericirea doar de faptul că materialul din care a fost construită e rezistent şi se ambiţionează să reziste. De pildă, cunoscutul cercetător al etnografiei şi culturii noastre  Tancred Bănăţeanu, în lucrarea sa fundamentală  „Arta populară Bucovineană”, referindu-se la casele din zona Bucovinei construite de strămoşii noştri, menţionează că „proporţiile construcţiei şi materialul de construcţie erau riguros determinate de destinaţia ei”. Adică, cel care construia o casă punea în ea şi spirit gospodăresc, şi material de calitate, trainic, dar şi dragoste pentru viaţă… 

Oare nu noi, urmaşii lui Aron Pumnul şi Mihai Eminescu, ai altor zeci şi zeci de personalităţi marcante ale Bucovinei avem datoria să păstrăm cu sfinţenie ceea ce am moştenit de la înaintaşi, să înmulţim tezaurul spiritual şi cultural al umanității? Este imperativ să acționăm astfel, în  numele viitorului, al copiilor şi nepoţilor noştri, deoarece viaţa şi activitatea lui Aron Pumnul este un exemplu monumental pentru toată suflarea românească.                                                                                                                                          

Pr. Dr. Radu ILAS, București

 În imagini: Casa lui Aron Pumnul din Cernăuți; Basorelieful lui Aron Pumnul, expus la sediul SCLRB „Mihai Eminescu” din Cernăuți.  Autor: Dumitru Gorșcovschi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s