Încă patru autospeciale medicale de marca „Renault Duster”, cu logo-ul Centrului raional de asistență medicală primară „Promini zdorovia” („Raza sănătății”), au ajuns zilele trecute în dotarea instituțiilor sanitare din raionul Noua Suliță.

Mijloacele de transport au fost transmise ambulatoriilor de medicină de familie din Dinăuți, Cerlena, Răchitna și Noua Suliță.
Veaceslav Bejan, medicul-șef al instituției, a precizat că noile mașini le vor ajuta medicilor să ajungă mai repede la pacienți pentru a le acorda ajutorul medical preventiv sau de urgență.
Autospecialele au fost achiziționate din banii alocați sub formă de subvenții de la Bugetul de stat pentru dezvoltarea medicinii în localitățile rurale.
De la începutul anului astfel de automobile au ajuns la instituțiile din Tărăsăuți, Toporăuți, Coteleu, Costiceni, Marșinți, Zelenyi Gai etc.