OBCINI

Navă din deal de biserici

taie pe înțeles fruntea munților,

în reculegerea de o clipă

recîștigă mersul de sat

Senin în lume de runc și curătură

întemeietorul dilată cerbicea calului în alb,

desen din orogeneză

lumina în fete își arcuiește spinarea

Apele pescar de fiecare piatră

respiră aer tare, tulbură netezimi,

în tencuiala albă se potrivesc mai bine,

duc departe în taina duminicii

Cu pacea lui lunecătoare pe costișe

ochiul soarelui îngheață în scăldătoare,

dîrele se preling unsuroase printre fiare,

se umplu de umbrele lor

Ondulate în timp de întreținere

în groaza graniței de eroi sovieto-naziști

contorsiunile în metal

dau în stîlpii de fier miazănoapte

În pantă noduri de brădui

lunecă sfîntului pe sub streașină,

văile se încovoie în confirmări,

Fîntîna Albă se înfundă pădure

Obcini înțepenite cu falca în mînă,

obrajii supți trag faciesul carpatic,

pajiște prin lume albastrul de cer

om de sit arheologic autohton

Ioan RĂDUCEA, Iași