Bună ziua, stimată redacţie, știm cu toții, că omul, când se naşte, Dumnezeu îi dă o cruce ce trebuie s-o ducă până la ultima răsuflare. Ea se numeşte „Crucea vieţii”, e grea sau uşoară ea trebuie dusă până la ultima clipă a vieţii sale. Crucea mea a fost cam grea, începând cu copilăria, dar tot Tatăl Ceresc mă ajuta să mă isprăvesc cu greutăţile vieţii şi tot El mă ajuta să mă bucur, când aveam momente reuşite, mă îndemna să mă bucur.
S-au depănat anii, 37 de ani am lucrat învăţătoare la clasele primare. Pe parcursul acestor ani, mi-a dăruit Tatăl Ceresc patru preoți, foşti elevi ai mei. Vorbesc mai întâi de preoţi, pentru că respectul şi recunoştinţa o am de la ei nu numai din vorbe, ci şi din fapte.
Ajungând la o vârstă înaintată, am fost lovită de o boală cruntă, pe care am purtat-o în corpul meu mai mult de trei ani, fără ca să ştie cineva decât eu şi Dumnezeu. Să încep să tratez aşa o boală nu aveam nici o șansă. Când mi-am deschis taina durerii Preasfinţitului Longhin, Starețul Mănăstirii Înălțarea Domnului din Bănceni, la început a tăcut, iar după puţin timp a zis: urgent e nevoie de intervenție chirurgicală. După nenumărate teste de control, coordonate de elevul meu, Vlădica Longhin, am nimerit pe masa de operaţie și timp de cinci ore, am fost operată de două echipe de medici. În cinci ore au fost făcute cinci intervenții. Trei săptămâni lângă capul meu s-a aflat părintele-medic Cleopa, de la aceeaşi mănăstire. Iar cât a durat operaţia – cinci ore – Preasfinţitul a fost alături de mine. Înainte de a începe operaţia s-a adresat la medici: „Faceţi totul ce e cu putinţă, că pacienta e prima mea învăţătoare, ea este a doua mamă a mea, mama dreaptă e plecată în eternitate demult”. Şi tot aceste cuvinte le rostea atunci când treceam controlul în fiecare cabinet, până la operaţie. Când am deschis ochii după operaţie, Vlădica Longhin îmi mângâia durerea. Trei săptămâni am stat pe acel pat şi de fiecare dată, când era ora mesei, mă suna şi mă ruga să mănânc, că organismul meu avea nevoie de mâncarea la care eu nici nu puteam să mă uit. În fiecare zi vorbea cu mine la telefon, îmi dădea sfaturi, mă încuraja, mă liniştea şi medicul-preot Cleopa de la aceeaşi mănăstire, îngrijindu-mă ca pe un copil care abia începe să vadă lumea. Mi s-a propus să fiu adusă cu avionul până la Cernăuţi, deoarece după o aşa operaţie complicată era foarte greu să fiu adusă cu maşina 8-9 ore de drum.
Niciodată în viaţă n-am refuzat şi nici nu voi refuza lui Vlădica şi călugărilor de la Mănăstirea din Bănceni, dar de data aceasta am avut o frică mare să vin acasă cu avionul şi am refuzat. Am înţeles bine, că numai credinţa în Măicuţa Domnului, Tatălui Ceresc, credinţa curată şi rugăciunile Preasfințitului Longhin, m-au salvat de la moarte. Vlădica a dus o luptă grozavă cu moartea, ca eu să fiu salvată. Dumnezeu a auzit rugăciunea copiilor mei, care au ştiut durerea mea, n-am vrut să ştie, să le fac durere, au crescut orfani de tată şi au avut destulă durere. Pentru salvarea de la moarte Tatăl Ceresc a auzit şi rugăciunile enoriaşilor din biserica din satul meu Mihoreni, conduşi de preotul Ioan, de la Mănăstirea de măicuţe din Crasna, Mănăstirea de călugăriţe din Colincăuţi, Hotin, de familia Ungureanu şi familia Gelici din Colincăuţi, toţi vieţuitorii Mănăstirii Înălţarea Domnului din Bănceni, rudele, vecinii, foştii mei elevi.
Credinţa în Dumnezeu, e unica scăpare de la moarte. Vlădica Longhin continuă să-mi prelungească viaţa şi cu ajutorul medicamentelor, care trebuie să le primesc trei ani de zile, cu grija ce o poartă pentru mine, să mai trăiesc, să fiu mai departe mamă, bunică şi străbunică. Când s-a împlinit un an de la operaţie, la mănăstire au venit doctorii care m-au operat, cu ajutorul lui Dumnezeu am făcut un control medical, unde s-a dovedit, că viaţa mea după operaţie decurge normal şi toată această normalitate e datorită grijii purtate de Vlădica Longhin.
Stimaţi cititori, să nu credeţi, că ceva am înfrumuseţat, am scris adevărul şi totul despre biografia şi faptele frumoase ale acestui Om, se poate scrie luni şi ani, cărţi şi romane. Oare ce poate fi mai frumos, dar şi greu, decât să fii tată la 415 copii, dintre care 180 de copii invalizi, să iei în braţe fetiţe de 3 şi 4 ani, care n-au mânuţe, să mângâi şi să vorbeşti cu un băiat care n-are picioare… multe alte cazuri grele, dar Vlădica Longhin le face pe toate, pentru că Dumnezeu e alături de el, iar el trăieşte şi lucrează cu Dumnezeu în inimă şi în gând. El n-are persoane alese, tot poporul pentru Vlădica e acelaşi, e la fel.
Pe data de 8 iunie s-au împlinit doi ani de când am fost operată. Prin intermediul „Gazetei de Herța”, le mulţumesc copiilor pentru străduinţa lor de a mă salva de la moarte şi timp de doi ani păşesc pe pământul sfânt, mă rog lui Dumnezeu pentru sănătatea Preasfințitului Longhin, medicilor care m-au operat, pentru toţi cei care au rostit o rugăciune către cer şi au aprins o lumânare pentru sănătatea mea. Vă mulţumesc că aţi dus lupta cu moartea, ca eu astăzi să văd lumina zilei, să fiu mamă, să scriu şi să citesc, iar Dumneavoastră să fiţi sănătos, puternic şi mângâietor. Să fiţi mereu purtător de biruinţă, cu credinţa în Tatăl Ceresc şi să altoiţi în inimile urmaşilor voştri credinţa în Dumnezeu.
Cu respect şi omenie,
Alexandra JAR,
s. Mihoreni.
Gazeta de Herța 