ZILE SFINŢITE DE LACRIMA MEMORIEI

Nici mai înainte n-a fost uşor şi simplu să se înfăptuiască s-ar părea cele mai paşnice, mai loiale, mai creştineşti fapte, cum sunt înălţarea semnelor comemorative, a monumentelor funerare, oficierea parastaselor în memoria martirilor români. Dar n-am crezut nicicând că ne-ar opri cineva sau ceva în drumul nostru spre locurile de jertfă ale românilor masacraţi la Fântâna Albă, că ni s-ar interzice mitingurile de doliu şi slujbele de pomenire. De ani de zile luna iunie începea cu pelerinajul Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, conduse de regretatul preşedinte Octavian Bivolaru, la Herţa, în alte localităţi, unde au fost înălţate cruci şi monumente funerare cu contribuţia membrilor „Golgotei”. Chiar în împrejurări nefavorabile din cauză că până astăzi a rămas neoficializat de autorităţi, sărbătoarea Înălţării Domnului, când poporul român îşi comemorează eroii, ne strângea la Complexul memorial al militarilor şi martirilor români din fostul cimitir militar din centrul istoric al Cernăuţiului. Pare incredibil, dar un virus invizibil ne terorizează mai feroce decât molima stalinistă din trecutul tragic. Întocmai cum a cuvântat părintele Pavel Paulencu, parohul Bisericii „Înălţarea Domnului” din cimitirul de la Horecea Urbană, în timpul pomenirii morţilor de sărbătoarea Sfintei Treimi: „Ei au murit pentru credinţă, pentru limba română şi glia străbună, nu s-au temut de gloanţele şi baionetele inamicului, iar pe noi ne opreşte un virus…”.

Suntem mai slabi cu firea, am renunţat la vise şi idealuri, preţuim mai mult viaţa, nu suntem apţi de sacrificii asemenea generaţiilor trecute? Nu-i putem condamna pe oameni pentru că dau prioritate vieţii. Mai ales că nu e vorba doar de propria viaţă, ci şi de sănătatea celor din jur. Mulţi trăim cu gândul la o recuperare a tot ce lăsăm să treacă neîmplinit, crezând din tot sufletul: „Numai să scăpăm necontaminaţi, numai să fim sănătoşi că le vom reuşi pe toate”. Nu facem excepţie nici noi, cei câţiva membri ai conducerii Societăţii „Golgota”, preluate de Vasile Rauţ de la regretatul Octavian Bivolaru. Înţelegând pericolul de a face apel la mai multă lume, am procedat conform restricţiilor de carantină. Neabătuţi de la tradiţia întemeiată de Octavian Bivolaru, deşi într-un cerc restrâns, i-am comemorat cu flacăra lumânărilor, cu florile recunoştinţei pe Eroii ce-şi odihnesc suferinţele în fostul cimitir militar din centrul istoric al Cernăuţiului. Ştiu că n-o face pentru laude, dar trebuie să menţionez osârdia lui Vasile Rauţ de a menţine buna rânduială pe teritoriul Complexul memorial al militarilor şi martirilor români, însufleţindu-l la această nobilă muncă şi pe fiul Marius, absolvent al clasei a noua de la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi. Astfel, tatăl îi oferă fiului o lecţie de istorie a neamului, servindu-i exemplu edificator de sincer patriotism.

De asemenea, câțiva membri din conducerea Societății „Golgota” a românilor din Ucraina au fost prezenţi la slujba de pomenire pentru cei adormiți întru Domnul, oficiată în cimitirul din Horecea de Sfânta Treime. Preotul a început prohodul cu un moment comemorativ în cinstea horecenilor martirizaţi în primii ani de ocupaţie sovietică, înscrişi pe Crucea-monument, înălţată în vara anului 2014 întru înveşnicirea numelor lor. Au fost evocaţi cu pietate bunii creştini osândiți de regimul sovietic de ocupație, ale căror oseminte zac în pământ străin. Şi-au exprimat recunoștința față de jertfa lor preşedintele „Golgotei” a românilor din Ucraina, Vasile Rauț, precum şi membrii Societăţii – horecenii Ion Găină, care poartă în inimă durerea bunicilor deportaţi, Octavian Voronca, al cărui unchi Gheorghe a fost omorât la Lunca… Cuvintele rostite de ei, tricolorul din buchetul florilor îndoliate au rotunjit cununa de lauri pentru eroii acestei mândre aşezări româneşti cu gospodari care își păstrează identitatea naţională – la port şi vorbă, urmașii unui neam rezistent la vitregiile istoriei.

Ziua de 12 iunie ne-a adus la Mahala. Chiar dacă încă persistă restricţiile carantinei, nu putea să treacă cea mai neagră dată din trecutul nostru fără a se citi din evanghelia suferinţelor neamului. La 12 iunie la Mahala a fluturat Tricolorul, au răsunat imnuri de proslăvire a martirilor la monumentul Aniţei Nandriş – o simplă româncă, devenită simbol al învierii prin sacrificiu şi curaj. Preoţii Gheorghe şi Nicolae Moroz de la Biserica „Sfânta Treime” au ţinut slujba de pomenire pentru conaţionalii răstigniţi prin siberii. Trei valuri de deportări au pustiit străvechea moşie ştefaniană. În prima şi cea mai oribilă noapte au fost încarceraţi în vagoane de vite şi duşi pe drumul pătimirilor în adâncul Siberiei 602 de oameni, numărul celor martirizaţi ajungând la mai mult de o mie. Minutul de comemorare anunţat de primarul Elena Nandriş s-a prelungit cu evocarea tragicului trecut de către profesoara de istorie Ana Gostiuc, cuvântul duhovnicesc al preotului Gheorghe Moroz, cântările patriotice şi de jale ale copiilor gătiţi în costume naţionale. Or, nu se poate vorbi sumar despre durerea ce arde încă atât de viu în fiecare casă, mai cu seamă că numai cu o zi înainte comunitatea a condus-o pe drumul neîntoarcerii pe ultima supravieţuitoare a exilului siberian, Domnica Gostiuc, iar cu o săptămână în urmă sătenii şi-au luat rămas bun de la „copilul exilului”, Aurora Bujeniţă. Viaţa lungă de 94 de ani a Domnicăi Gostiuc putea să sfârşească în floarea adolescenţei, în groaznica noapte de februarie, când s-a alipit măhălenilor porniţi să treacă Prutul. A întors-o mamă-sa bocind, iar pe fiul Ionică n-a fost în stare să-l oprească. Tânărul a fost omorât la Lunca, iar bunica bătrână, mama, sora şi doi fraţi mai mici şi-au ispăşit „păcatele” în Siberia.

Nu doar că e mai aproape de oraş şi e mai simplu de ajuns, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Rauţ, a ţinut să fie alături de urmaşii martirilor din Mahala la comemorarea celei mai negre date din istoria lor. Aceşti români, demni de trecutul şi eroii lor, îşi merită pe deplin respectul. Alături de buchetul tricolor, închinat martirei Aniţa Nandriş de către ministrul consilier Edmond Neagoe din partea Consulatului General al României la Cernăuţi, au răspândit mireasma îndoliată a recunoştinţei şi trandafirii „Golgotei”.

Vom continua acest maraton al durerii anul întreg, nu doar pe parcursul lui iunie, când încă suntem strâmtoraţi în activităţi publice. Nu uităm că se împlineşte un an de când l-am pierdut pe Octavian Bivolaru, care ne însufleţea la cele mai curajoase activităţi. S-a stins la 23 iunie, în Duminica tuturor sfinţilor, chiar în acea zi fiind aşteptat la Maidan, or. Storojineţ, la slujba de pomenire a martirilor români din mult pătimitele localităţi storojineţene. Cu o săptămână înainte am participat împreună cu enoriaşii preotului Igor Andronachi la un moment comemorativ la Biserica din Movila. În pofida vârstei înaintate, preşedintele care a condus mai mult de două decenii „Golgota” era energic, însufleţit de gândul la viitoarele activităţi întru înveşnicirea victimelor nevinovate ale unui trecut odios.

De la Octavian Bivolaru, pe lângă tradiţia de a ne comemora martirii, ne-au rămas şi două volume (mai mult de 700 de pagini), cu o inimă tricoloră pe prima copertă, în care pulsează „Durerea memoriei”. Regretatului preşedinte îi datorează „Golgota” ajutorul financiar la editarea acestor cărţi, precum şi a culegerii „Martiri români din infernul foametei”, primit de la un generos român, Corneliu Constantinescu, născut la Buzău (din 1971 trăieşte în Occident). Pe parcursul a 26 de ani de activitate, sub patronatul Societăţii „Golgota” conduse de Octavian Bivolaru, în localităţile româneşti din ţinut au fost înălţate mai mult de 40 de monumente şi 28 de paraclise în memoria jertfelor represiunilor staliniste, s-au organizat pelerinaje la Fântâna Albă, conferinţe internaţionale, consacrate victimelor foametei din nordul Bucovinei (anii 1946-1947) şi măcelului de la Lunca din iarna anului 1941. Baştinei sale i-a lăsat monografia satului Culiceni, primind din partea consătenilor ca semn de recunoştinţă titlul de cetăţean de onoare. Ultima dorinţă i-a fost să fie aşezat la loc de veşnică odihnă în pământul natal, acolo unde-şi dorm somnul de veci părinţii, străbunii – toţi români vrednici de pioasă pomenire. În aceste zile când, în numele viitorului, trecutul se întâlneşte cu prezentul, se cuvine ca alături de martirii canonizaţi în inimile noastre să găsim un loc luminos şi pentru cel care a fost Octavian Bivolaru.

Maria TOACĂ, vicepreşedinte al Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s