PROBOTEŞTI – SAT NATAL

Pe paginile „Gazetei de Herţa” de vineri, 17.04.2020, şi încă din alte numere, am aflat despre cartea „Proboteşti faţă de Racovăţ şi Mihai Viteazu” – Chişinău, 2019, scrisă de consăteanul meu Vasile Pavel, doctor în filologie, profesor universitar, fiind dedicată memoriei părinţilor săi Aglaia şi Constantin.

 Articolul a fost semnat de domnul Dumitru Apetri, pe care redacţia îl felicită călduros. „Citindu-l, ne-am împlinit şi noi o misiune  în speranţa, că se vor mai găsi în viitor oameni care, călăuziţi de aceiaşi dragoste  faţă de localitate, să scrie mai departe istorii frumoase ale satului Proboteşti”.

Şi eu mă alătur la aceste articole scrise în gazetă și doresc să redau cele trăite în acest sat de la marginea Ucrainei, învecinat cu România. Copilăria este inima tuturor vârstelor. E frumos  de răscolit această inimă  din toate perioadele. În ea sunt înregistrate momente pozitive şi negative din viaţă.

Încă de mică am învăţat de la buneii mei, de la părinţi să fiu stăruitoare, să iubesc natura, să stimez oamenii, să ajut la greutăţi şi altele.

M-am născut la Proboteşti, sat cu oameni cumsecade, harnici, într-o familie numeroasă în anul 1946. Eram 6 copii – 5 fete şi un băiat – Vergina, Nicolae, Maria, Eva, Valeria, Emilia.  Am ajuns cu toţii la vârsta de 70-78 ani. Trei din aceşti copii au făcut studii şi au lucrat în şcoli. Maria – la Ciudei, raionul Storojineţ, Eva – Moldova – Raceşti, eu, Valeria –  Molniţa, profesoară de biologie şi chimie din 1967 până la vârsta pensionării.  Toţi au creat familii, au educat copii, nepoţi.

Când ne întâlneam în casa părintească – nu încăpeam. Deoarece, eram mulţi,  rar  ne ajungeau bucatele  pregătite de buna mea mamă.

 Ceilalţi copii au îndrăgit alte îndeletniciri. Vergina  a iubit să coase la maşină, apoi s-a angajat la lucru în câmp. Fratele Nicolae a lucrat în organele interne la Herţa, apoi la Hliboca. Sora Emilia,  cât a existat Fabrica „Prut”, a lucrat controloare în secţia de blănuri.

Mă mândresc cu părinţii mei, Vasile şi Maria Costea, care au ştiut să ne educe ca adevăraţi oameni, Dumnezeu să-i ierte!

Satul se mândreşte cu multe familii numeroase, cum au fost P. Făgurel, Ion Făgurel, Vasile Costea, Adam Costea, M. Ionel, Gh. Zvâncă, C. Pavel, F. Pavel ş.a.

La toate aceste familii, aproape jumătate  din copii au obținut studii şi au dus faima satului departe de hotarele ţării, cum este N. Făgurel, medic, academician, doctor în ştiinţe medicale, Vasile Pavel, academician, doctor în filologie, V.T. Pavel – matematician. Dar cine nu-l cunoaşte pe Nicolae Făgurel, un adevărat artist instrumentist.

Da! Viaţa nu-i o carte  ce o citeşti şi o dai într-o parte. Ea este o grădină înfloritoare, ce se schimbă în fiecare zi.  De ea trebuie să avem grijă, să avem o atitudine conştientă  şi iubitoare.  În fiecare dintre noi bate inima – floarea vieţii  crescută din adâncul sufletului, în care este întruchipat sufletul şi bogăţia spirituală. Iubiţi această floare şi îngrijiţi-o şi fiecare dintre noi orice dorinţă ar avea – o transformă în realitate.

Copilăria este inima tuturor vârstelor.  E frumos de răscolit această inimă. Iată unele momente din copilăria mea.

Am început să fac şcoală în satul meu natal – Proboteşti. Când mama m-a dus la şcoală, eram micuţă şi mă ţineam de mâna ei, dar buna şi înţeleapta învăţătoare, Aurica Seiciuc, s-a apropiat, mi-a pus mâna pe cap şi m-a întrebat: „De ce plângi?”. Am spus că vreau şi mama să stea aici  cu mine. Atunci ea a zis că-i vom comanda o bancă mai mare şi va şedea aici. Şi astăzi simt mâna ei îngrijorată şi poate de aceasta am dorit şi eu să educ copiii satului, să iubesc această profesie atât de grea.

Pe parcursul anilor de şcoală am cunoscut şi alte personalităţi ca C. Zvânca, Em. Zvânca, Podcolina V. Moscalu, G. Crigan, Z. Brânzu ş.a.

De mică îmi plăcea să muncesc. Părinţii ne luau la câmp, pe lanuri, la arii, la maşina de treierat grâul, la strânsul cartofilor pe lan.

Am făcut şcoala în încăperea clădirii vechi, construită pe vremuri de unchiul meu, fratele  tatei, Minu Costea. Ea se mai păstrează şi acum, măcar că este construită clădirea şcolii noi. El a lăsat pe vremurile grele totul şi s-a refugiat în România – Bucureşti. Pe un timp lung n-am putut să facem  legătura cu el. Nu era voie. Dar fratele, făcând slujba în armată i-a căzut să facă de gardă la mausoleu, în centrul Moscovei  şi în grupul de turişti din România era şi un fecior de-al uncheşului  Traian. Eliberându-se,  s-a apropiat de grupă şi a început să vorbească ceva româneşte fratelui.  Din vorbă în vorbă s-a cunoscut cu verişorul lui. Ce mare bucurie a fost în familie, auzind de cele petrecute acolo, la Moscova. Apoi au urmat scrisori.

Acum se împlinesc 79 de ani de la straşnicele evenimente petrecute de părinţii noştri.  Tata a fost luat la Onega, dar mama a rămas acasă cu familia. Acum nu-mi închipui ce ar face o familie numeroasă cu mulţi copii.

Satul Proboteşti se mărgineşte cu Racovăţul, sat din România. Se află la hotarul dintre două ţări. Istoria satului e scrisă uneori cu „lacrimile durerii”, a trecut războiul, ocuparea sovietică, foametea, tifosul, organizarea colectivizării, începutul renaşterii  naţionale, obiceiuri şi datini tradiţionale folclorice, oameni de ştiinţă. În sat este lăcaş de cult, şcoală, casă de cultură.

Proboteştiul  a fost, este şi va rămâne în memoria multor generaţii  – sat cu oameni deştepţi, cărturari, frumoşi.

 Fiecare om are ceva interesant în viaţă  şi de aceea rog să participaţi la evenimentele din acest sat. Sunt oameni în vârstă, care ar confirma  cele scrise în articolele din „Gazeta de Herţa”,  și ar fi bine să se alipească şi să redea cele amintite ce s-au mai păstrat în amintirea lor.

Anii trec, dar faptele rămân, se transmit din generaţie în generaţie, iar cele petrecute de părinţi, bunei să nu fie date uitării, dar să le păstreze și să-și  amintească mereu.

Suntem în toiul epidemiei de „COVID-19”, trebuie să ducem luptă cu ea, să ieşim învingători, cum au învins strămoşii noştri holera, tifosul, foametea.

Nu vă daţi! Urmaţi indicaţiile medicilor, păstraţi-vă sănătatea!

Pe 21 iunie, scumpa noastră soră Emilia rotunjeşte frumoasa vârstă de 70 de ani. Dorim să fie sănătoasă, căci anume sănătatea e mai scumpă decât toate, bătrâneţe uşoară şi toate dorinţele să i se împlinească.

 Dragă soră, primeşte urarea: „La mulţi ani fericiţi!”.

Cu drag, în numele membrilor familiei

 Valeria GORENCO, s. Molniţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s