În data de 21 august curent, pe malul râului Prut din orașul Noua Suliță s-a desfășurat o nouă ediție a competiției „Acțiune de salvare pe apă – 2020”. Evenimentul este organizat în raionul Noua Suliță începând cu anul 2014 și întrunește anual mai multe echipe de pompieri voluntari din Ucraina, România și Polonia. La ediția din acest an din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, organizatorii au fost nevoiți să limiteze numărul de participanți, deplasarea echipelor străine fiind imposibilă. Prin urmare, la competiție au venit să demonstreze abilitățile profesionale 7 echipe de salvatori voluntari din raionul Noua Suliță (orașul Noua Suliță, Marșinți și Tărăsăuți) și o echipă de salvatori din regiunea Ivano-Frankivsk. Pe tot parcursul desfășurării competiției voluntarii au demonstrat cum trebuie să procedăm în cazul situațiilor excepționale, precum și în cazurile de salvare a vieților omenești pe apă.

Cele mai bune rezultate a obținut echipa „SPRUT” din Noua Suliță, urmată de echipa de voluntari din satul Marșinți și echipa din Ivano-Frankivsk „Valurile Ceremușului”. Voluntarii au fost premiați cu diplome și distincții din partea organizatorilor

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!