Vechea moară de vânt din Dinăuți, inaugurată după reconstrucție

Duminica trecută, de Ziua Drapelului Naţional, în localitatea Dinăuți a avut loc ceremonia de sfințire și inaugurare a morii vechi de vânt, recent reconstruite de antreprenorul local Radu Ștefliuc. Această moară a reprezentat mereu o carte de vizită pentru satul Dinăuți, iar de acum, după reparație, un motiv în plus de mândrie pentru locuitori.

După cum mărturisește însuși domnul Radu Ștefliuc, ideea de reparație a acestui obiect i-a venit cu mult timp în urmă. Moara de vânt în opinia lui este un simbol al identității și mândriei moștenite de la înaintași.

„Sunt locuitor al satului Dinăuți și am visat de mult să repar această moară de vânt. Istoria localității noastre este strâns legată de ea. Tradițional, absolvenții școlii se adună aici pentru a întâlni zorii după balul de absolvire”, a declarat antreprenorul, subliniind că la restaurarea morii a fost folosit lemn natural.

Potrivit antreprenorului, cel mai dificil lucru pentru readucerea morii la aspectul inițial a fost căutarea de specialiști în montaj de acoperișuri.

Moara de vânt a fost inaugurată în prezența locuitorilor și oaspeților satului care împreună cu artiștii amatori prezenți la eveniment, au încins o horă bătrânească. Musafirii au fost invitaţi să guste din bucate tradiționale, gătite ca pe vremuri, de gospodinele din sat.

De menționat că acest monument istoric urmează să fie transformat în muzeu. Aici urmează să fie montate corpuri de iluminat de noapte, iar în preajmă va fi amenajată o zonă de fotografiat dar și un stand cu istoria satului Dinăuți. Totodată, locația morii de vânt va fi marcată pe Google Maps.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s