GHEORGHE NANDRIŞ, POMENIT CA UN SCUMP PĂRINTE LA BAŞTINA NEAMULUI SĂU

Vestea despre moartea lui Gheorghe Nandriș i-a întristat pe măhăleni, mai ales pe cei care l-au vizitat la Sibiu, înainte de declanșarea pandemiei, aducându-i în dar în oraşul în care şi-a trăit viaţa cântecele de acasă și bucuria de a admira portul național al iubiților săi consângeni. La împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a acestui ram viguros din arborele legendarului neam şi cronicarul familiei, la Mahala au răsunat rugăciuni pentru înălțarea sufletului său la ceruri. Primarul Elena Nandriș, preotul Nicolae Moroz, bibliotecara Mariana Boiciuc, împreună cu mai mulți fruntași ai satului – antreprenorii Ștefan Sainciuc și Marian Nandriș, profesori școlari, ne-au adunat la rugăciuni și masa de pomenire pentru cel care și-a iubit atât de mult vatra străbună și va rămâne viu prin faptele și cărțile sale, prin îndrumările înțelepte date tinerei generații. Unde în alt loc de pe pământ decât la vatra străbună a moșilor din moși-strămoși, decât în fața mătușii sale Anița, simbol al neamului de martiri români din Bucovina, puteau răsuna rugăciuni mai sincere și mai fierbinți pentru înălțarea sufletului lui Gheorghe Nandriș, de la vârsta de 12 ani nevoit să pornească pe calea pribegiei, urmându-și părinții în căutarea unui adăpost la sânul României. A trăit și s-a realizat profesional la Sibiu, dar inima i-a rămas acasă, la Mahala, unde venea să-și vadă neamul, să se închine la mormintele strămoșilor, contribuind, după editarea manuscrisului mătuşii sale „20 de ani în Siberia. Amintiri din viaţă”, şi la instalarea, în septembrie 2012, a bustului Aniței Nandriș, locul unde se adună măhălenii la sărbători naționale și în momentele de comemorare a martirilor. Care alți oameni, onorați să-l cunoască, să beneficieze de erudiția și bunătatea sa sufletească ne-ar fi adunat la o masă mai bine primită – de pomenire, dar și de mulțumire – că l-au avut, că-l au de neam… Și care alți copilași i-ar fi cântat mai duios cel din urmă cântec de leagăn pentru înălțarea sufletului la ceruri, în fața tronului de lumină, acolo unde toți muritorii se înfățișează la judecata de apoi?! Nu l-a fericit Dumnezeu să aibă copiii săi, să lase moștenitori în casa de la Sibiu, dar își are o mare familie la Mahala – un sat întreg de tineri care îi țin minte învățămintele: să-și iubească limba, să cunoască trecutul, să-și cinstească părinții și strămoșii. Pe primăreasa Elena Nandriș o stima mult și o avea de dragă mai ales pentru că are grijă de supraviețuitorii exilului stalinist, de mormintele martirilor aduși din lunca Prutului în glia străbună… Exista o duioasă legătură de suflet între ei, primăreasa ”Lenuța”, cum o numea cu duioşie regretatul Gheorghe Nandriș, fiindu-i cea mai apropiată ființă din Mahala. Tot ea a avut grijă de vămile cerești ale distinsului dispărut, adunându-i pe cei care l-au prețuit la masa de pomenire la 40 de zile, care a coincis cu împlinirea a 8 ani de la data când a fost dezvelit bustul martirei Anița Nandriș. Atunci cei doi nepoți ai ei, frații supraviețuitori, doctorii Gheorghe și Ioan, s-au înfățișat consătenilor cu alese daruri, aducând și placa memorială montată mai târziu pe clădirea școlii care poartă numele renumitului savant, profesor cunoscut în Occident, Grigore Nandriș.

Deoarece și cerul a lăcrimat continuu până în după amiaza zilei de pomenire, momentul comemorativ s-a desfășurat în sala bibliotecii, într-un anturaj amenajat cu aleasă tandreţe, dominat de prezenţa regretatului în numeroase fotografii şi cărțile dăruite satului natal – volumele sale despre ilustra familie. Emoționantă a fost slujba ținută de tânărul preot Nicolae Moroz, impresionând îndeosebi cuvântul său despre virtuțile familiei Nandriș, despre momentele de jertfă din viața Aniței, a lui Gheorghe și celorlalți demni slujitori ai neamului. Elena Nandriș a evocat ultimele convorbiri la telefon cu cel mai bun sfătuitor al ei, și vizitele la Sibiu, surpriza ce i-a făcut-o aducându-i măhăleni din ansamblul folcloric, îmbrăcați în portul național. Atunci doctorul Nandriș le-a dăruit cămaşa brodată a mamei sale, cu istorie de-un secol, spunându-le că locul acestei relicve e în muzeului traiului din Mahala. De aceea, în zi de doliu, la pomenirea lui, măhălenii care îi păstrează memoria au îmbrăcat cele mai scumpe costume din lada bunicilor, căci numai astfel înzestrați puteau să-i cânte melodiile îndrăgite, printre care răscolitoarea elegie ”Destul un trai…”, îngânată din vechi timpuri ca alinare a marilor suferințe.

Deși l-a cunoscut numai prin intermediul inimoșilor săi compatrioți, Consulul General al României la Cernăuți, dna Irina Loredana Stănculescu a venit cu pioase sentimente la slujba de pomenire a lui Gheorghe Nandriș, așa cum este prezentă la toate manifestările de respirație națională din această mândră oază românească. Semnificativ se evidenţiază faptul că Excelența sa a avut un schimb călduros de vorbe la telefon cu regretatul în drumul de pelerinaj la Sfânta Mănăstire Voroneț, unde măicuțele au primit ultima carte a cronicarului legendarei familii, scrisă de doctor în ipostaza de căutător al nemuririi sufletului, carte în variantă electronică, pe care Elena Nandriș a scos-o pe hârtie în câteva exemplare. După ce i-am citit și eu incitanta respirație creștină, ”CUNOAȘTEREA DE SINE. De la rațiune la credință”, îmi permit să cred că în aceste 40 de zile de când a adormit întru veșnicie, în drum spre sanctuarul ceresc al lui Dumnezeu sufletul său a poposit la Mahala, pe la Fântâna Lazorenilor, unde înțeleptul străbunic Vasile Lazor a stăruit ca nepoții săi Grigore și Ion să urmeze școli înalte. Iar cele trei chei CREDINȚA, IUBIREA, IERTAREA, de care ne amintește Gheorghe Nandriș în ultima sa carte, îl vor ajuta să deschidă ușa Raiului. Faima Nandrișenilor a ajuns departe în lume, însă numai la Mahala este locul unde se depozitează averea lor spirituală, unde veșnic e vie flacăra memoriei, lucru amintit și de Vasile Răuț, președintele Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina. Ziua înălțării la ceruri a sufletului lui Gheorghe Nandriș s-a încununat cu depunerea de flori tricolore din partea Consulului General doamna Irina Loredana Stănculescu și imnuri de proslăvire la bustul martirei Anița Nandriș-Cudla, loc sfânt, altar al sacrificiilor unui neamul ce nu-și trădează rădăcinile.

În virtutea profesiei, am avut şi eu fericirea să-l cunosc, să-i citesc cărţile, să-i urmez pe cât e posibil îndrumările, înnemurindu-mă cu idealurile familiei Nandriş prin legământ de credinţă valorilor naţionale. Am cutezat să-i trimit on-line cartea „DRUMURI DE DOR PRIN ŢARA DRAGĂ”, primind la 5 august, adică cu numai două săptămâni înainte ca Gheorghe Nandriş să părăsească această lume, un răspuns măgulitor şi mult încurajator pentru mine. Ştiu că nu e modest, dar nu mă pot abţine să nu reproduc câteva rânduri din ultimele mesaje de la prietenul din Sibiu: „Stimată doamnă Maria, am primit în bune condiții cartea Dvs. „Drumuri…”… am citit-o pe nerăsuflate de la o copertă la alta. Este o carte dragă nu numai Dvs. dar și  mie și cred, poate  cea mai valoroasă  scriere a Dvs.  dintre cele cunoscute de mine. Mi se pare foarte sugestivă, pornirea povestirii de la amintirile bunicii, care a trăit „o minusculă porţie de viaţă la austrieci şi o tonă de amar la sovietici, care scăpa câte un suspin nostalgic: „Pe timpul României” sau „Când am fost la Sfântul Ioan de la Suceava…” Spun aceasta, pentru că de la 1775 încoace, când austriecii ne-au poftit Bucovina, bunicile (știutoare sau neștiutoare de carte) au transmis copiilor de la o generație la alta, timp de secole, dragostea de neam și i-au învățat pe cei mici „Tatăl Nostru”. Iar „pe timpul României”, porneau în zori de zi, în grupuri mari – adesea desculți – până la Sfântul Ioan de la Suceava, de unde se întorceau cu câte o iconiță, pe care o puneau la loc de cinste pe un perete în odaia pentru oaspeți, numită „cas- cea mare”. Ea, bunica a făcut să vă fie dragă România „încă de când nu ştiam ce înseamnă acest cuvânt”.

Cartea  Dvs. conține între coperțile ei, mult mai multă valoare decât sugerează titlul de pe copertă, căci nu atât „Drumul” în sine vă uimește cât „descoperirile” din ce în ce mai uimitoare ale sufletului  făcute în acest drum. …Sinceritatea cu care descrieți aceste copleșitoare sentimente, contaminează cu emoție și cititorul sensibil, care vi se alătură în trăiri. În anumite momente, ale scrierii când emoțiile ajung la apogeu, gândurile Dvs. se transformă în imagini iar cuvintele în note așezate pe portativul sufletului și ai senzația stranie că în același timp, auzi  dar și  vezi o „simfonie fantastică”, trăită deopotrivă de  autor și cititor, realizând acea „iluzie plutirii pe valuri de vis”, de care pomeneați mai sus. Da, doamna Maria, ați reușit această performanță, pe care am trăit-o personal cu imaginația,  în momentele de apogeu, construite cu harul talentului Dvs. Iată de ce, ceea ce numiți Dvs. cu modestie  „o cărticică”, este de fapt o operă de valoare, muncită  cu multă atenție. Iar volumul dens de informații, al unui reporter atent și harnic, călătorind cu stiloul și carnetul de note în mână, o fac comparabilă sub aspect educativ, cu cartea „România Pitorească” a lui Al. Vlahuță (1901) sau cea a lui Ion Simionescu „Tinere cunoaște-ți țara” (1939)  dar scrisă pentru tinerii de azi, necunoscători de țară și neam. Iată de ce avem toate motivele ca această carte  să ne fie dragă la amândoi… Cu aleasă prețuire, Gh. Nandriș, 5 august 2020”.

Când mi se pare că nu mai are rost tot ce fac şi cum trăiesc, recitesc aceste rânduri şi soarele-mi luminează prin norii grei de ceaţă.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s