ÎNCEP NOUL AN CU ÎNCREDEREA CĂ EXISTĂ DRAGOSTE DE CARTE!

„Semne bune anul are”, îmi adun fărâmele de optimism din emisfera luminoasă a sufletului şi spun, ca altădată, aceste magice cuvinte. De când mă ţin minte, păşesc în noul an cu această străbună urare, ce ne străbate din dimineţile veacurilor de fiecare dată parcă mai tânără, mai viguroasă. Cu încredere în semne bune păşesc şi în acest nou an, preluând de la cel vechi convingerea că, în ciuda nevoilor materiale, mai există dragoste de cuvântul tipărit şi nevoia de carte. Şi nu doar în sferele înalte ale unor intelectuali de elită, ci în lumea noastră simplă, a unor oameni care înmulţesc bogăţiile pământului, adunând bătături în palme din zorii primăverii până la apusul toamnei.

În viaţa de până la pandemie mă copleşea o dezolantă tristeţe, rememorând imaginea câtorva bogate biblioteci ce le admirasem în casele cunoscuţilor de vârstă înaintată. Nu pot uita două dintre cele mai triste biblioteci ce le-am văzut vreodată, rămase orfane după plecarea din această lume a stăpânilor lor. Bătrânele cărţi, într-o înfiorătoare singurătate, mi s-au părut îndurerate şi inutile, netrebuincioase nimănui. Tot atunci m-a ajuns ecoul vorbelor unui regretat coleg de la „Zorile Bucovinei”. Mi se jeluia încă înainte de a simţi că nu i-au rămas multe zile: „Sărmanele mele cărţi, le-am adunat toată viaţa… Ce să fac cu ele?..”. Avea urmaşi, avea cui lăsa apartamentul spaţios, dar nu şi pereţii cu tomuri frumos rânduite de la podea până-n tavan.

Şi iată, dintr-un senin miraculos se naşte, creşte şi se întăreşte convingerea-mi că dragostea de carte n-a dispărut definitiv din această lume mercantilă, cu ochii în smartphone şi tablete. Încrederea mi se ţine pe două evenimente dătătoare de lumină şi speranţă în negura anului 2020. Dar o să încep cu al treilea, preluat de la doamna Eleonora Bizovi, pe la care am trecut cu câteva zile înainte ca plugarii din Boian să anunţe „Mâine anul se-nnoieşte…”. Mi s-a plâns şi ea nu o dată de jalea cărţilor adunate din prourul tinereţii, împreună cu soţul ei, neuitatul profesor de română, Vasile Bizovi. Pe mâna cui vor rămâne, cine va avea grija lor?! Copiii şi nepoţii îi sunt departe… Se roagă, dar nu mai speră s-o ţină Dumnezeu până la deschiderea la Cernăuţi a Muzeului „Mihai Eminescu”, unicul loc unde ar dori să-şi găsească adăpost cărţile din biblioteca familiei Bizovi. Dar are şi o mică bucurie: au început să-i intre în casă săteni cu rugămintea de a împrumuta ceva „interesant de citit”. „Mai deunăzi, aud că bate cineva la geamul dinspre drum. O nevastă tânără mă roagă să-i deschid uşa că mi-a adus un boţ de caş, dar vrea să-i dau o carte să citească. Î-am spus că nu-mi trebuie nimic, că-i împrumut cu plăcere şi două, şi trei cărţi… I-am dat „20 de ani în Siberia” a Aniţei Nandriş. Am dat prin sat romanul lui Vasile Posteucă „Băiatul drumului”, cărţi de Sadoveanu…”, mi-a povestit dna Eleonora, fericită de a fi deranjată cu asemenea rugăminţi. Prietenul şi continuatorul faptelor soţului ei, Vasile Botă, care anul trecut a înălţat pe mijloace proprii bustul lui Iraclie Porumbescu în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din centrul satului, o sună des, interesându-se dacă nu i-a trimis fiica Mărioara de la Bălţi „Literatura şi Arta”, dacă nu i-a adus cineva volumul doi al monografiei „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” a lui Leca Morariu, despre care a vorbit doamna Maria Olar la ceremonia dezvelirii bustului. Foarte recunoscător pentru primul volum, primit în dar de la preşedinta Fundaţiei „Leca Morariu”, Vasile Botă îmi aminteşte şi mie deseori: „Vreau neapărat să-l cumpăr (volumul II), căci ştiu că e mare cheltuială să scoţi o carte”. Trăind într-un mediu lingvistic străin, o carte în limba maternă în casele noastre ne este ca un membru drag al familiei.

Acestea fiind scrise, e tocmai momentul să fac o reverenţă în faţa consătenilor mei, adresându-le un ales cuvânt de mulţumire pentru prinosul la renaşterea cărţii „La răspântia Boianului”, care degrabă va ajunge în casele boincenilor în veşmântul limbii române. Nu pot să spun că, în acest an greu, mi s-a împlinit atât de uşor un vis, care mi se părea imposibil de a fi realizat. Dar numai la o lună şi câteva zile după apelul de ajutor (publicat şi în paginile „Gazetei de Herţa”) pentru salvarea unei podoabe literare şi de istorie a neamului mi s-a împlinit gândul la care nici nu cutezam să visez. Nu datorită prietenilor virtuali care au reacţionat prompt (dar tot atunci au uitat) după apelul postat şi pe Facebook, ci cu ajutorul boincenilor, mobilizaţi la strângerea de mijloace pentru tipărirea cărţii.

Deoarece n-a fost cu putinţă să-i adun aievea pe toţi într-o imagine comună, încerc să-i strâng împreună într-un chenar imaginar al dragostei de vatra străbună, cu recunoştinţă faţă de două personalităţi reprezentative ale Boianului – profesoara Eleonora Bizovi şi Vasile Botă, intelectual împătimit de lecturi, dar şi ţăran până-n măduva oaselor, aidoma plugarilor din străvechile noastre urături. Ei au fost cei care mi-au însufleţit ideea să readuc la viaţă romanul Vioricăi Chibac-Cuciureanu, astfel încât această carte să renască datorită urmaşilor eroilor din paginile ei, ca un monument al memoriei. Când am pornit pe drumul spre „răspântia Boianului”, mă gândeam să sclipuiesc măcar pentru 200 exemplare, dar, cu „mâna uşoară” a doamnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, cu contribuţia substanţială a colegului de clasă Viorel Bosovici, cu autoritatea de care se bucură Vasile Botă în mijlocul consătenilor prin darul de a-i „molipsi” de românism, am ajuns la un tiraj de 500, care degrabă va vedea lumina tiparului la Editura „Misto” din Cernăuţi. Sperăm ca după sărbătoarea Sfântului Vasile (stil vechi) să ajungă la Boian, la oamenii care mi-au dăruit bucuria de a vedea aievea cum, în tăcere, se poate înfrunta nepăsarea şi lucruri aproape imposibile devin cu putinţă. Păşesc în 2021 cu adâncă plecăciune şi aducerea aleselor mulţumiri pentru ajutorul financiar substanţial, acordat la apariţia tirajului acestei cărţi, Consulului General al României la Cernăuţi – Irina-Loredana Stănculescu, gospodarilor din Boian Viorel Bosovici şi Gheorghe Dârda, precum şi celorlalţi boinceni, care într-o măsură mai mare sau mai mică şi-au adus contribuţia: Eleonora Bizovi, Gheorghe Cuciurean, Vasile Nicoriuc (parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”), Ion Jalbă, Vasile Botă, Lilia Cobzari, Ion Botă, Dumitru Bizovi, Dumitru Morgoci, Dumitru Botă, Nicolae Harasâm, Eleonora Sfeclă, Ana Iurcu. Datorită acestor oameni, îndeosebi duhului mobilizator, entuziasmului şi conştiinţei neadormite manifestate de Vasile Botă, această operă va ocupa locul meritat în literatura din nordul Bucovinei, atât de săracă în prozatori în perioada ocupaţiei sovietice.

Şi dacă tot am ajuns la capitolul mulţumirilor, recunoştinţa mi se îndreaptă şi spre doamna Elena Nandriş, ex-primarul comunei Mahala, şi fiul ei Marian, care m-au susţinut material şi moral la tipărirea cărţii „Din toată inima, pentru Voroneţ”, iar în ajunul Naşterii Mântuitorului Biblioteca sătească a găzduit lansarea în atmosfera unui colind ceresc, pe-un pod simbolic de dragoste creştină. Am avut aproape duhul protector al Sfintei Mănăstiri, misterul Lerului, dar mai ales buni creştini, români de viţă voievodală, care în aceste zile roditoare de miracole sunt ridicaţi de glasul colindătorilor în rangul de „boieri mari”. Nu e simplu să ajungem în aceste zile înnobilate de divinitate la sfintele lăcaşe de închinare din sudul Bucovinei, dar, păstrându-le în suflet, le avem întotdeauna cu noi, aşa cum am simţit şi am văzut la Biblioteca din Mahala, în jurul unui original brăduţ „crescut”, cu inspiraţie de doamnele bibliotecare Mariana Boiciuc şi Olga Zaidel, din cărţi, în vârf „luminând” un minunat volum de colinde. Numai în cântările de Crăciun, ca un tribut plătit tradiţiei, încă mai răsună „la casa bogatului”, „la casa săracului”… Or, la Mahala toţi sunt cei mai bogaţi oameni de pe pământ atunci când fetele îşi pun salbele cu bănuţi de argint şi „cap de flori”, iar flăcăii ajung la graţioasele lor cununi cu ţurcăneşti căciuli, moştenite de la vreun strămoş cioban. Tămâind sărbătoarea înaintea colindelor, un cântec laic, dar cu profund mesaj creştin, „Ridică-te om bun că nu eşti singur”, pe versurile regretatului Gheorghe Nandriş, ne-a ajutat să găsim cheia celor trei minuni – Credinţa, Iubirea şi Iertarea, cu care se deschide poarta Raiului.

Cum toate drumurile duc la Roma, pe cei care vor să cunoască tăria de piatră a românului drumurile îi duc la Mahala. Pe lângă multe alte daruri primite de la Dumnezeu pentru sufletul lor bun şi suferinţele îndurate, au românii de aici unul mai deosebit – de a-şi preţui comorile moştenite de la generaţiile trecute, făurind zilnic istoria pentru generaţiile viitoare. Poate de aceea satul Mahala atrage ca un magnet lumea bună de pretutindeni, nu doar din 2012 când a fost dezvelit bustul martirei Aniţa Nandriş. Încă cu mulţi ani înainte de a fi înălţat acest simbol al demnităţii naţionale, veneau încoace români de pretutindeni să-i cunoască pe neînfricaţii compatrioţi, porniţi în iarna anului 1941 să treacă Prutul în Ţara lor România, supravieţuitori ai deportărilor staliniste şi timpurilor de batjocoră ce au urmat. Cine se aseamănă se adună, spune o vorbă la români. Bucuroşi să ne socotim de neamuri cu aceşti oameni, în preajma Crăciunului, ne-am adunat la un colind ceresc, adus „pe raza soarelui” din vechimea dacică, de vocile colindătorilor crescuţi cu ales talent şi nemărginit devotament de regretatul muzicant Mihai Sainciuc (cel de-al doilea dirijor al corului „Dragoş Vodă”) şi preluaţi de harnica sa ucenică Elena Nandriş, care, deşi a lăsat cârma primăriei, rămâne să păstorească viaţa culturală a comunităţii. Mai bine de un deceniu cât s-a aflat la postul de primar a adus România la Mahala. Îmi este cunoscut cât de mult au dorit măicuţele de la Sfânta Mănăstire Voroneţ să ajungă la primăriţa Elena Nandriş, să se închine la crucile martirilor măcelăriţi în lunca Prutului şi la mormântul Aniţei Nandriş. Stavrofora Gabriela Platon, stareţa de astăzi a mănăstirii, şi maica Elena Simionovici şi-au împlinit visul acum câţiva ani, chiar a doua zi după cinstirea Sfântului Gheorghe la hramul mănăstirii. De atunci s-a întărit legătura sufletească de pioşenie a Elenei Nandriş cu obştea monahală, legătură ce m-a ajutat să scot la lumină prinosul nostru comun – cartea „Din toată inima, pentru Voroneţ”. Apărută în timpuri grele, când un virus perfid loveşte în sfintele lăcaşe mai rău decât puterea comunistă de odinioară, cartea îşi face drum spre inima cititorului. Nici că aş fi visat la un loc mai potrivit pentru începerea acestui drum decât la Biblioteca din Mahala, cu harnicele ei stăpâne Mariana Boiciuc şi Olga Zaidel de la Ostriţa, şi nici la un timp mai potrivit decât vremea colindelor. E extraordinar de simbolic acest pod de credinţă, Voroneţ – Mahala, mănăstirea fiind ridicată pe oasele eroilor lui Ştefan cel Mare, iar Mahala – un sat de martiri. Nu întâmplător l-am avut de însoţitor şi pe preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, dl Vasile Răuţ, care şi-a împărtăşit impresiile de lector alături de redactorul-şef al „Gazetei de Herţa”, Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Cu mesaj de bucurie, sufletul deschis şi dragoste vine la această comunitate, care e ca o catedrală a suferinţelor şi virtuţilor neamului românesc din nordul Bucovinei, Excelenţa Sa Irina-Loredana Stănculescu. Legată sufleteşte de Sfânta Mănăstire Voroneţ, şi de lăcaşele de închinare din ţinutul nostru, din primele zile ale misiunii diplomatice la Cernăuţi a stăruit să ne cunoască în profunzime, de atâtea ori mărturisindu-şi sensibilitatea la durerile şi aspiraţiile românilor în mijlocul cărora îşi îndeplineşte misiunea diplomatică. Lansarea la Mahala a cărţii „Din toată inima pentru Voroneţ” i-a oferit prilejul de a se întâlni cu noul primar al comunei, Ştefan Sainciuc, iar colegii jurnalişti Vitalie Zâgrea şi Sergiu Barbuţa au trăit bucuria popasului în regatul colindelor.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s