O întâmplare de sărbători

Aveţi copii – să-i păziţi! Ca mine să nu păţiţi. De spaima ce am tras-o eu, să vă ferească Dumnezeu. Era prin anii ’75, ajunul Crăciunului. Acasă am terminat cu pregătirile de sărbători. Era o iarnă fără zăpadă ca în prezent. Îmi las soţul cu gospodăria, iar eu împreună cu fetiţa pornim la drum. Ştiam că în satul meu de baştină, Carapciu pe Siret, se colindă de Ajun. Vroiam s-o colindăm pe mama mea Veronica (Dumnezeu s-o ierte!) ca de obicei. A doua zi, întorcându-mă  acasă de Crăciun, să primesc colindătorii la Ostriţa. Zis şi făcut. Pornesc la șosea. Prind o maşină de ocazie. Traversăm cu Angelica oraşul Cernăuţi şi ajungem la gara mică (Grădina Publică). În gară – puzderie de lume. Care mai de care se întorceau acasă de sărbători. Îmi fac loc spre casa de bilete, stau la coadă. La ora 20.30 fix soseşte trenul Cernăuţi – Ciudei. Prin îmbulzeală urcăm în vagon. Nişte studenţi îmi cedează locul pe bancheta din faţă, lângă o tânără cu un bebeluş la piept. Era Anişoara din Bălţi, venea la socri, părinţii soțului Petrică din Cupca, ca să-şi petreacă sărbătorile. Ne-am cunoscut şi am început să vorbim despre farmecul colindelor şi urăturilor de la noi din Bucovina, de pe moşia lui  Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ni se umplea inima de bucurie că îndată ne vom întâlni cu Brâncovenii, Irozii sau Jienii,  traversând satul de la gară spre casa părintească. Îmi amintesc cum fierbea satul de colinde şi îmi sălta inima de bucurie. Aşa, din vorbă-n vorbă, am traversat cu trenul Valea Cosminului, Dumbrava Roşie şi trenul încetează viteza la gara din Hliboca. Nu-mi dau seama că mă paşte un ghinion. Deodată fetiţa se frământă, plânge că-i este sete. De unde să-i dau apă? În trenul suburban lipseşte confortul ca-n trenul de lux. Noi ştiam că trenul staţionează la Hliboca, cam vreo douăzeci de minute.  De obicei, linia era ocupată de un marfar cu cisterne de la Fabrica de spirt din Carapciu. Soţul Anişoarei, Petrică, o ia pe Angelica în braţe şi fuga spre fântâna de lângă gară. Exact atunci când au ajuns ai mei la fântână, trenul porneşte. Am stat aşa ca să-mi revin din spaimă. Gândesc ce-i de făcut.

Anişoara stătea cu lacrimi în ochi şi cu micuţul în braţe. Mai avea şi câteva bagaje. Îndată găsesc doi băieţi care îi vor ajuta la coborâre. Apoi o sfătuiesc: eu cobor la Carapciu, fii atentă, următoarea staţie e Cupca. Sosind în gară, te rogi la omul de serviciu să-ţi deschidă sala de aşteptare. Stai acolo până va sosi Petrică după tine. Era o noapte răcoroasă în Ajunul Crăciunului.

Pentru Anişoara era prea complicat. Socrii ei locuiau prea departe de gară. Ca să ajungă acasă trebuia să treacă pe puntea Siretului. Îi urez un Crăciun fericit şi cobor în gara Carapciului. Alerg la şeful gării şi-i spun pe scurt păţania. Era vecinul nostru la serviciu, Ilie al Aspaziei. Telefonăm la gara Hlibocii. Ni se transmite că văd pe drumul înspre moară un bărbat cu un  copil de mână. Mulţumindu-i, alerg într-o clipă spre casa surorii Ileana. Cumnatul era şeful fermei, Costică a lui Manole. Ţinea caii cu căruţa acasă. Văzându-mă înspăimântată după întâmplarea de la gară, nepoţii de la soră, Gheorghică şi Ionel încalecă caii  şi pornesc  în galop spre moara Hlibocii.

Eu rămân în crucile drumului, rugându-L pe Pruncul Iisus să-mi întoarcă fetiţa sănătoasă. Aşa-n rugăciune stând la miezul nopţii, apoi mai aplecându-mi urechea la pământ doar voi auzi tropotul copitelor pe asfalt. Aşa, cu frică şi în tremur am aşteptat vreo două ore şi ceva. Băieţii i-au aflat pe călători în grabă. Însă, „colac peste pupăză”. Ionel a ridicat-o pe Angelica în braţe şi călare pornesc spre drum. Însă, altă belea. Petrică nu vrea să urce pe cal nici în ruptul capului, cică se teme de cai. Aşa ceva n-am mai pomenit de când sunt eu. Eu de mică păşteam oile călare. Căluţul meu se numea Gălbiorul, fiindcă avea coama mare răsfirată, de culoarea spicului de grâu.  Îl hrăneam din palmă. Când îl strigam: Na-na-na! Gălbiorul alerga de departe şi întindea grumazul ca să urc, ţinându-l de urechi şi coamă. Aşa am crescut eu şi încă cei cinci fraţi la marginea pădurii, în tril  de ciocârlie.

Pe  vremuri fiecare copil era pus la treabă. Care cu oile, vitele, care – cu gâştele. Mai ajutam ciobanii la mânat oile în strungă, la măturat în colibă, ori păzeam focul la urdit. Dar asta-i altă poveste.

Ne întoarcem la povestea mea. Seara de Ajun, totuşi, s-a terminat cu bine.

Pas cu pas, băieţii cu fetiţa în braţe,  călare pe cai, Petrică – pe jos, au ajuns la crucile drumului dinspre Iordăneşti. Petrică a plecat peste Siret spre Cupca, găsindu-şi pruncul şi pe Anişoara cu bine. Au petrecut sărbătorile la baştina părinţilor în feeria colindelor.

Copil iubit, cu chipul blând,

Te naşti şi azi ca oarecând,

De mii de ani în chip sărman,

Tu vii pe lume an de an.

Cartea de cântări. Colinde.Domnica MIHALESCU-LUCHIANIUC, s. Ostriţa, raionul Herţa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s