Biserica cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, care se află în Cimitirul vechi din oraşul Cernăuţi, a fost construită în anul 1881 de către mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici, ca  fiind criptă pentru Mitropoliţii Cernăuţilor şi Bucovinei. Ea a fost sfinţită la 26 mai 1884 de către Mitropolitul Silvestru. Pe atunci Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se săvârşea o singură dată pe an şi anume când se pomeneau moşii de vară, sâmbăta  înaintea duminicii Rusaliilor. În acest paraclis mitropolitan au fost înmormântaţi următorii ierarhi: Episcopul Dositei Herescu şi mitropoliţii  Teofil Bendella,Teoctist Blajevici, Silvestru Morariu Andrievici, Arcadii Ciupercovici, Vladimir de Repta, Nectarie Cotlarciuc.

Odată cu venirea regimului totalitar comunist, biserica criptă a fost închisă şi osemintele mitropoliţilor – profanate de către bolşevici. În anul 1990 cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi prin lucrarea Sfântului Duh, paraclisul nostru a fost renovat şi deschis de către vrednicul de pomenire,  protoiereul Mihail Ivasiuc, care a oficiat Sfânta Liturghie în zilele de duminică şi de sărbători timp de 16 ani, iar la 20 septembrie 2007 s-a mutat la Domnul. Din anul 2007 temporar, timp de 6 luni, au slujit următorii preoţi: Pavel Blaga, Alexandru Masepiuc şi Ioan Gafca.

La 1 august  2008,  I.P.S. Onufrie  l-a  numit preot paroh pe Hristofor Gabor, slujind altarului până în prezent. În aceşti ani binecuvântaţi s-a efectuat reparaţia bisericii, s-a schimbat acoperişul, s-a înnoit faţada, s-au pus geamuri noi. În interior biserica a fost pictată de către maestrul Ştefan Purice în stilul bizantin. Catapeteasma este sculptată în lemn de stejar. Acum se oficiază  Sfânta Liturghie în zilele de duminică şi de sărbători.

Mihai GROSU

În imagini: secvențe din cadrul serviciului divin de ziua hramului sfântului lăcaș, cu participarea P. S. Siluan, Episcop de Herța.

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!