
Un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit în dimineața zilei de 17 ianuarie în urma unui accident tragic, produs în localitatea Dinăuți.
Potrivit Direcției principale a Poliției Naționale din regiunea Cernăuți, tânărul este originar din satul Mălinești, iar în momentul producerii accidentului se afla la volanul unui microbuz „Ford”, folosit la transportul produselor de panificație.
În comunicatul poliției se arată că la un moment dat șoferul a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat violent cu mașina într-un stâlp de curent electric.
Din cauza leziunilor grave, tânărul a murit.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.
Rubrică susţinută de Sergiu BARBUŢA