Casa lui Vasile Leontie Sagin este una dintre puținele case tradiționale din lemn care s-au păstrat până în ziua de azi la Costiceni. Aceasta a fost construită la începutul secolului XX și are o istorie bogată, dar în același timp zbuciumată. Decenii la rând, sub diferitele stăpâniri, imobilul a găzduit primăria, sediul gospodăriei colective agricole și prăvălia satului Costiceni.
Cea care cunoaște cel mai bine povestea casei este doamna Galina Sagin, nepoata lui Vasile Sagin.
„Această casă a fost construită la începutul secolului XX de către moșul meu, Vasile al lui Leontie Sagin (d.1933), împreună cu bunica mea, Anița Ciolacu, (d.1954). Casa buneilor mei a avut o istorie bogată, găzduind decenii la rând primăria, cârmuirea colhozului și magazinul din sat.
În anul 1911 satele de pe Valea Prutului au fost grav afectate de puhoi. Râul a ieșit din albie și a inundat foarte multe gospodării. La Mămăliga apele au răvășit o mulțime de case situate pe malul Prutului. Prin urmare, țăranii au fost nevoiți să se mute cu traiul mai pe deal. Moșul meu avea o brigadă de lucrători și s-a angajat să construiască case noi. Pe atunci toate casele erau proiectate pe bază de lemn. Bunelul a construit foarte multe case și la Costiceni. Era un tâmplar iscusit, iar propria casă a proiectat-o în așa fel, încât să poată oferi spre închiriere câteva dintre odăi. În perioada administrației românești, datorită acestui lucru, în această casă a funcționat primăria satului”, spune Galina Sagin.
Vasile Sagin a avut mai mulți copii, însă soarta a fost nemiloasă cu ei. Majoritatea au murit la vârste fragede sau în timpul războaielor. Printre cei care au supraviețuit s-a numărat Petru Sagin (1914 – 1980), tatăl Galinei.
„După instaurarea puterii sovietice el a avut foarte mult de suferit. La 2 august 1947 tata a fost condamnat la zece ani de închisoare, fiind întemnițat la o închisoare din Herson. Pe vremea românului el deținea 5 hectare de pământ și tocmai pentru acest motiv a fost incriminat drept „chiabur”. Ceilalți membri ai familiei au fost forțați să părăsească pământul strămoșesc, iar casa construită de bunelul Vasile a fost transformată în „pravlenia” colhozului. O bună parte din averea familiei a fost „dăruită” primului secretar al partidului comunist din raionul Noua Sulița, Fiodor Jelenko, șefului miliției raionale de atunci și „activiștilor” din sat. După mai multe solicitări insistente, venite din partea bunicii Anița, conducerea locală le-a oferit pentru trai o casă la marginea satului, care aparținea unor săteni deportați”, mărturisește Galina Sagin.
După moartea lui Stalin, Petru Sagin a fost eliberat din închisoare. Bărbatul nedreptățit a luptat mulți ani pentru adevăr și dreptate.
„Tata era mereu stresat, îngândurat și mohorât. Niciodată nu ne-a povestit despre cei șase ani petrecuți în pușcărie. Era un subiect tabu și permanent ocolit. Cu toate acestea el nu a lăsat lucrurile baltă. S-a zbătut ani la rând, cerând insistent restituirea casei părintești, confiscate în mod nedrept în folosul statului. A bătut pe la toate ușile de birouri, însă totul a fost în zadar. Într-un final, după ce s-a adresat la Curtea Supremă de Justiție, a reușit să-și recapete casa cu condiția de a oferi o odaie pentru amenajarea magazinului sătesc. Acest magazin, care de la început era unul alimentar, apoi de îmbrăcăminte, a existat până în anul 1968. Au lucrat în calitate de vânzători Mihai Sucevan, Vasile Ivanes, Liuba Gheba, Liuba Vataman. Ultimul vânzător a fost Nichita Postolachi. În urma inundației din 2008 mai multe case bătrânești din sat s-au dărâmat, iar casa bunelului meu a rezistat”, povestește cu mândrie Galina Sagin.
Gazeta de Herța 