FAMILIA

 „Acolo unde nu este familie, nu este societate, şi fără societate nu poate fi naţiune”.

Al. I. CUZA, Domnitorul Moldovei şi al Ţării Româneşti

Omul este creat de Dumnezeu să se nască și să trăiască în familie. E un adevăr cunoscut de toată lumea. Iar referitor la  familie şi  continuitatea vieţii pe pământ   citim în Cartea Cărţilor că  „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Fac. II, 24). Cu alte cuvinte, putem afirma că  în esenţa sa construcția biologică a omului este astfel făcută, că celula de bază a organizației sociale o constituie familia. Sau, mai cuprinzător, putem spune  că o comunitate  este, în fond, o familie dezvoltată. În acelaşi timp trebuie să ne pătrundem de adevărul că familia a fost întemeiată de Dumnezeu în rai, prin căsătorie (Fac. II 22-24). Deci, în concluzie, familia se întemeiază prin căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie.

În Noul Testament căsătoria  a fost binecuvântată de Mântuitorul, fiind  ridicată în acelaşi timp la rang de Taină, legătura dintre bărbat și femeie simbolizând legătura dintre Mântuitorul Hristos și Biserică. Iar Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre căsătorie zice: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efes.V, 32).

Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă, deoarece păcatul  săvârşit  de cineva dintre cei doi soţi va atrage după sine pedeapsa  Creatorului Lumii. Evanghelistul Matei  subliniază că „în afară de  vina  desfrânării, oricine-şi  va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârşeşte” (Cap. 19 vers. 5, 6, 9).

După opinia noastră, în deosebi e vorba de  familiile cu copii care să nu se poată destrăma  în nici un caz. Cel necredincios dintre soți să fie foarte aspru sancționat. Şi în general, indisolubilitatea familiei trebuie să fie o normă, peste care organizațiile noastre sociale să nu poată trece decât în doua cazuri:

1) moartea unuia dintre soți;

2) infidelitatea  unuia dintre soţi să fie foarte aspru sancționată. Întreaga avere a soțului vinovat de divorț să rămână copiilor din această căsătorie și soțului devotat obligaţiilor ca părinte şi partener de viaţă.

Puterea de rezistență a unui popor ca și capacitatea lui de a face progrese în toate domeniile de viață constructivă, depinde mai mult de solidaritatea și curățenia moravurilor sale familiale decât chiar și de școală. Cineva, la începutul civilizaţiei, a comparat familia cu o celulă  dintr-un fagure de miere construit cu multă migală şi pricepere de albine. Or, rezistenţa fagurelui depinde  de rezistenţa fiecărei celule. Într-un cuvânt, într-o ţară în care viaţa  familială este nestatornică, situaţia socială, starea  societăţii civile poate fi coruptă şi aruncată în haosul dezagregării morale. Şi dimpotrivă, unde domneşte ordinea şi buna înţelegere între oameni, lucrurile merg bine şi viaţa este prosperă la nivelul întregii comunităţi.

După umila noastră opinie, facultățile sufletești ale celor care proiectează să creeze o familie trebuie să fie atât de mult contopite, încât să nu fie în stare să fie desfăcute de nici cele mai mari interese materiale și nici cele mai grele suferințe. Or, căsătoria trebuie să fie o contopire sufletească desăvârșită, care să se întărească prin nașterea copiilor, încât nimic să nu fie în stare să stânjenească acest aliaj.

Familia nu este numai o instituție pământească, ci este, înainte de toate, şi de ordin spiritual. Şi noi credem că ea trebuie să fie luată în considerare şi din acest punct de vedere, nu numai din interesele restrânse ale societății civile.

Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra istoriei civilizaţiei umane, vom constata că aproape întotdeauna, (cu rare excepţii!) a existat o continuitate morală şi intelectuală a  părinţilor în  copiii lor, graţie nivelului înalt de educaţie din familie. Deci, copilul își adună în suflet, depozitându-şi pentru toată viaţa,  o părticică din sufletul tatălui și al mamei pământene.

Din nefericire, pentru oamenii ușuratici căsătoria înseamnă un contract temporar de plăceri: când încetează plăcerile, atunci încetează și contractul, și mariajul, apoi vine divorțul. Însă o asemenea situaţie nu poate fi tolerată la nesfârşit. Din păcate, concepțiile materialiste despre viață au distrus frumusețile, farmecele familiei, atentând  chiar la fericirea societății şi ameninţând   să  clatine bazele statelor și a ordinii din lumea întreagă.

Căsătoria este contopirea dintre bărbat și femeie într-un singur om, cu scopul de a face și a crește copii, de a face un cămin propriu, pentru a contribui cu toată puterea, educația și cunoștințele lor la cultura societății, pentru a apăra cu jertfa lor țara și pentru a iubi și preamări pe Creator, constituind  un sacrificiu pe care trebuie sa-l facem. Iar divinitatea ne-a inoculat în acest sens sufletele cu instinctul sexual și sentimentul sacru al iubirii, și nu pentru desfrânare.

Familiile fără copii, fie din sterilitatea înnăscută  a unuia sau a ambilor soţi ori din alte motive, sunt familii îndurerate, cuprinse de amărăciune din cauza deselor ciocniri casnice, a egoismului sau meschinăriilor unei existențe inutile. Şi trebuie să ştim că  cel mai mult suferă femeia, care este destinată să procreeze. Suferă mai mult decât bărbatul  mai ales că nu-si poate îndeplini menirea sa de femeie. Asemenea femei sunt plictisite și dezorientate.

Toți cei care ne căsătorim suntem datori, după ce am construit o casă, să dăm naștere unor copii din care să răsară soldatul, muncitorul, învăţătorul, artistul, savantul, meseriașul, pentru a contribui la conservarea celor moștenite și câştigate.

Prin nașterea copiilor femeia devine simbol, iese din rândul naturii și intră în rânduiala spiritului. Femeia poate fi asemănată cu albina numai atunci când nu rămâne însărcinată deoarece albina, precum și păsările cerului, noaptea se odihnește. Iar mama niciodată nu are odihnă, nici noaptea, nici ziua, tot timpul fiind în osteneală. Din această cauză mama este numită mai ostenitoare decât albina și decât păsările cerului. Vocația fundamentală fiind nașterea de prunci pe fața pământului.

Copilul trebuie să știe să devină și să fie deja un om al trudei drepte și cinstite și al moralei.

Omul este ceea ce este numai învăţând, acumulând  experienţă şi cunoştinţe, vorba lui  Pindar, care spune că  „Fără educație nu există libertate”. Grecii vechi au ajuns la o înflorire spirituală pilduitoare prin educație, ceea ce înseamnă formarea omului plenar în trup și suflet prin tot ce-i frumos și bun din fragedă copilărie. Respectul pentru această educație împletită cu spiritualitatea era la ei atât de mare încât  la un moment au văzut în ea o față a divinului, iar această cinstire exprimă adevărul că, omul netrecut prin focul spiritului nu-și poate concretiza harul  în faptă istorică sau  biblică.

Istoria ne oferă numeroase exemple  când oameni de știinţă au mărturisit că au ajuns la marile descoperiri  fiindcă au avut parte în familie de o educație împletită cu spiritualitatea. Adică, omul moral este omul Iubirii. Iubirea morală se întemeiază ca forță socială în sânul familiei. Omul moral este de căutat înainte de toate, în sânul familiei, în castitatea, pacea și organica rodnicie a acesteia. Familia morală este nucleul Patriei şi cu cât acest nucleu este mai sănătos moral, mai puternic și mai curat și roditor, cu atât întregul organism este mai solidar și de nebiruit.

Civilizaţia  umană a constatat că popoarele  vechi nu erau în realitate altceva decât niște familii de același grai, credință și aspirații. Iar  omul nostru moral este ca o albină care adună miere din toate florile care au ajuns în puterea maturizării. Din tot ce-i mireasmă în floare, din toate faptele bune pe care ni le oferă culturile și civilizațiile tuturor  popoarelor. Fiindcă  tot ce a dat în floare curată și organică este bun şi numai florile artificiale n-au miere.

În  timpul de faţă trăim într-o epocă foarte complexă, de un mare rafinament și profunzime, pe de o parte, iar pe de alta – sărăcită  din cauza  superficialităţii. Or, trebuie să recunoaştem că acesta  e  rezultatul  lipsei de educație temeinică în familie și societate pe baza  marilor valori spirituale ale omenirii. Şi cu cât mai repede vom conştientiza acest lucru, cu atât creşte şansa de a ne salva de un  adevărat dezastru moral şi spiritual.

Pr. Dr. Radu ILAȘ