DACĂ VOM UITA, DACĂ VOM TĂCEA, PIETRELE VOR STRIGA. CA UN ZID AL PLÂNGERII PENTRU GENERAȚIILE VIITOARE, MONUMENTUL MARTIRILOR DIN MAHALA…

Un vultur semeț, cu crucea în cioc își odihnește zborul din Valea Prahovei în comuna Mahala, mai precis lângă sfântul lăcaș de închinare din Ostrița Mahala. L-a trimis, prietenul românilor de pe acest tărâm golgotic, Mircea Cosma, ca să le potolească dorul de libertate. E un dor mereu arzător în inimile urmașilor celor care s-au învrednicit de pomenire veșnică pe pământ și glorie în ceruri, iar la 12 iunie, ziua când cu 80 de ani în urmă mai mult de 800 de măhăleni au fost scoși din casele lor și duși la moarte în depărtări de gheață, toți cei osândiți de regimul sovietic de ocupație și-au înveșnicit nemurirea în monumentul înălțat în cinstea lor.


Dorindu-i puțină liniște în preajma acestor zile de doliu și pomenire, pentru prima dată, de când o cunosc (dar ne știm de-o viață), am auzit un ”Offf” adânc de la Elena Nandriș, fostă primăriță, președinta Societății de cultură „Grigore Nandriș” și permanentă animatoare a vieții spirituale a consătenilor săi. Cred că asemenea emoții și zbucium a avut și la aducerea acasă a bustului Aniței Nandriș, de atunci purtând în suflet gândul de a înălța un monument în memoria tuturor consătenilor căzuți victime ale masacrelor și deportărilor din perioada regimului totalitar sovietic.


Se spune că dacă într-o comunitate există un singur sfânt sau un iluminat, acea comunitate este salvată de la barbarie. Și un singur om posedat de energii creatoare trage după sine, spre desăvârșire, mii de oameni. Cerul deasupra acestei așezări ștefaniene (Mahala a ținut de moșia Mănăstirii Putna) are sute de sfinți, căci este mai bătută de soartă decât oricare altă localitate din actuala regiune Cernăuți. Măhălenii știu mai bine decât oricine că lipsa de memorie nu-i doar trădare, ci și sinucidere, de aceea suferințele din trecut îi unesc mai mult decât bucuriile și izbânzile. Au măhălenii bucurii, au cu ce se mândri, însă în ziua dezvelirii și sfințirii acestui monument au vorbit numai cu lacrimi ale durerii. Ca și bustul Aniței Nandriș, această statuie a libertății le va fi un zid protector, locul sacru unde generațiile viitoare se vor aduna la rugăciuni, să-și deplângă neamul sacrificat.


Pagini sângerânde din evanghelia suferințelor neamului au prins glas în rugăciunile preoților din comună – Gheorghe Moroz și Gheorghe Buzencu, părintele Florin, preot militar din Rădăuți, în fruntea soborului duhovnicesc aflându-se protopopul de Storojineț, cucernicul Vasile Covalciuc, înrudit cu oamenii locului prin casa de piatră cu nepoata Aniței Nandriș.


Cu binecuvântare cerească și dragoste creștină a venit să se închine stareța Mănăstirii Voroneț, ctitorie ștefaniană ce și-a adus prinosul la înălțarea monumentului prin bănuții adunați din vânzarea cărților măicuței proinstarețe Irina Pântescu, acestea fiind donate comunității. Simbolice, emoționante sunt gesturile tuturor care au contribuit – frați din Țară și gospodari din Mahala, monumentul înălțându-se și ca o mărturie a visului lui Eminescu la unitatea de fier a românilor la nevoi și la durere. Stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora dr. Gabriela Platon și-a îndreptat mesajul către tânăra generație, căreia îi este dat să poarte mai departe memoria și imnul comunei, ascultat cu lacrimi în ochi. Bucuria și tristețea acestui eveniment a vibrat în mesajul Consulului General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, lacrima Excelenței sale și arzânda lumânare venind aici din partea întregii Românii, a statului român, prezent în viața noastră cu sprijin material și spiritual, tămăduitor de răni ce nu cunosc alinare cu trecerea timpului. La Mahala, ca nicăieri în alte teritorii românești, trei valuri de deportări au pustiit străvechea vatră, renăscută astăzi din propria-i cenușă. Elena Nandriș, ajutată documentar de cercetătorul arhivelor Petru Grior, președintele Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, a reușit să întocmească listele a mai mult de 800 de consăteni deportați sau omorâți la Lunca, numele lor fiind înscrise pe două panouri instalate lângă monument. Tot datorită lui Petru Grior au fost identificați cei 16 consăteni omorâți în închisoarea din Cernăuți și aruncați în gropi comune din cimitirul evreiesc. În prima și cea mai oribilă noapte a izgonirii măhălenilor din casele lor au fost încarcerați în vagoane de vite și duși pe drumul pătimirilor în adâncul Siberiei 602 de oameni, numărul celor martirizați în primii ani de putere sovietică ajungând la mai mult de o mie.


Despre demnitatea de a fi român din Mahala a vorbit scriitorul Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, autorul imnului acestei comune, mult apreciat de localnici pentru contribuția la înălțarea bustului martirei Anița Nandriș și instalarea plăcii comemorative „Grigore Nandriș” pe clădirea Școlii Medii, care poartă numele acestui ilustru savant. Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina a venit cu proaspătul volum „Neamul nostru de martiri”, care cuprinde pagini din trecutul tragic al românilor din ținutul Cernăuțiului, cele mai multe fiind consacrate suferințelor deportaților din Mahala. Membrii Societății conduse de președintele Vasile Rauț îi au drept model în activitatea lor pe neînfricații măhăleni, tari în credință și în suferință. Au ei coloană vertebrală, cu cât sunt mai bătuți, cu atâta mai mult își ridică fruntea. Durerea în comun îi unește mai mult decât bucuriile, de aceea și reușesc să facă fapte mari împreună. S-a văzut aceasta la momentul înmânării de către dna Elena Nandriș a diplomelor de mulțumire, lăudat fiind mai întâi de toate actualul primar Ștefan Sainciuc, zgârcit la vorbe, generos și harnic gospodar. Dar și ceilalți, uniți în jurul antreprenorului Ion Mitriuc, sunt vrednici de laudă. Pe bună dreptate, animatoarea evenimentului a avut un cuvânt de mulțumire și pentru fiul ei Marian Nandriș, umăr de nădejde la greu, dar prea modest ca să apară în fața consătenilor. Ca un avans, dar și serioasă poruncă de a fi demn de neamul său, a primit diploma nepotul dnei Elena, Alexandru. Recunoștința măhălenilor a meritat-o cu prinos de laudă ucraineanul Evgheni Rusnak, care a realizat proiectul gândit de Elena Nandriș, ilustrând întocmai dorul de libertate al celor înveșniciți în piatra monumentului și în inimile urmașilor. Ce poate exprima mai profund calitatea de oameni pașnici, iertători și iubitori de alte neamuri a trăitorilor acestui pământ, moștenit de la strămoși?! Dar, se vede că mai dragă decât glia și tot avutul le-a fost libertatea, mai mare le-a fost vrerea de a trăi în Țara care pentru ei n-avea și n-are alt nume decât România.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s