CU CRUCEA ȘI SABIA DREPTĂȚII, ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT NE APĂRĂ ȘI DIN MORMÂNT

Cei cu dragoste de neam îl au întotdeauna aproape
La acest 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Ștefan cel Mare, am pornit spre Putna nu doar cu gândul, ci pe un drum aievea – scurt în realitate, dar nu ușor de a-l trece prin vamă în condițiile când carantina încă se menține. Totuși, am pornit optimist, însoțită de un cântec luminos, ca soarele ce-mi răsărea în față. Și parcă auzeam cum îndemnul lui Adrian Păunescu din „Jurământ la Putna”, cântat de Victor Socaciu, vibrează în atâtea inimi române de la noi! Nu e doar un sentiment patetic de moment, fără temei. Au fost ani când nu se sfârșeau pelerinajele românilor din nordul Bucovinei la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Și erau cu adevărat peletrinaje: oamenii treceau pe jos prin vamă, unii urmând drumul la pas până la Sfânta Mănăstire. Acum, mai ales din cauza restricțiilor de carantină, nici cu mașina nu e ușor să ajungem pe unde ne dorește fierbinte inima. Parcă prevăzând aceste timpuri, cei cu mare dragoste de istoria neamului l-au adus pe Ștefan Vodă mai aproape – în casele și pe lângă casele lor. Și nu doar în cărți sau legende transmise din gură-n gură. Primăvara aceasta, a doua zi de Paști, l-am întâlnit la Stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului pe Ilie Bezușco din Oprișeni. Îl cunoaște multă lume, numai eu l-am „descoperit” pe acest om extraordinar nu demult, acolo lângă legendarul stejar, deși auzisem de isprava de a-și mobiliza consătenii să înalțe un bust lui Ștefan cel Mare. Și deoarece a contribuit cel mai mult la această faptă, de vreo patru ani îl are pe Sfântul Voievod mereu în față, lângă casa sa. Nu știu dacă s-au întâlnit vreodată, însă se aseamănă ca două picături de apă – Ilie Bezușco din Oprișeni și Vasile Botă din Boian, care îl are pe Marele Ștefan pictat pe un perete din casă. Românii din Ropcea și cei de la Buda-Mahala și-au zidit Biserici cu hramul Ștefan cel Mare și Sfânt, patronul acestor lăcașe de închinare fiind sărbătorit cu mare evlavie de enoriași.

Topim la Putna câte o sârmă ce ne desparte
„Cu Ștefan cel Mare și Sfânt topim la Putna câte o sârmă ce ne desparte” – am luat aceste cuvinte nu numai din binecuvântarea Arhimandritului Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. Le-am desprins și din privirile oamenilor, dar mai ales ale copiilor, îngenunchiați în rugăciune, din albul imaculat al cămășilor lor de pânză brodate în cruciulițe, pe alocuri cu frunze de stejar, din brâiele tricolore, purtate grațios de tineri și bătrâni, din sobrietatea veșmintelor călugărilor, din albastrul înalt al cerului, din flacăra candelei ce veghează la mormântul Voievodului… Alături de redactorul-șef al revistei „Glasul Bucovinei” Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, le-am luat cu asupra de măsură din bunăvoința Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, care ne-a facilitat drumul spre Putna, Bucovina devenindu-i mai mult decât „la noi acasă”. Și aroma trandafirilor, și fragilitatea ierbii pe care mă temeam să calc, dar nu se putea altfel, – absolut toate ce respiră și freamătă la Putna topesc sârme, răstoarnă ziduri și garduri în toate timpurile de când a fost ctitorită de Domnitorul Moldovei Mănăstirea ce-l adăpostește în veșnicie. Însă numai pe cele ce ne despart le răstoarnă, căci Putna ne este și zid de cetate a speranței și credinței, după cum spunea Eminescu în pledoaria-i pentru depunerea urnei de argint cu pământ din toate provinciile românești la mormântul „creștinului pios, românului mare”: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirii, Ștefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei”. Ca și acum 150 de ani, când Eminescu i-a adunat pe români la Marea Serbare a celor patru secole de la sfințirea mănăstirii, ca și în timpuri mai apropiate, Ștefan, din mormântu-i de la Putna, poruncește „să lupte pentru țară”, neamului său care vine din toate zările să-i cinstească numele, întâlnindu-se într-o unică rugăciune și îmbrățișare duhovnicească, așa cum râurile se îmbrățișează în mare. Știu că la început era cuvântul, totuși, cuvintele nu mai au putere să exprime ce am văzut și simțit la trecerea a 517 ani de la măreața zi de vară, „când a fost să moară Ștefan”, răspândind cu sfârșitul său acea mare jale în Țara Moldovei. Imaginile spun mai mult decât cuvintele. La Putna am simțit cum Dumnezeu pogoară în chipurile neprihănite ale copilașilor din brațele părinților. Erau atât de mulți și de cuminți, mai mulți copii decât oameni mari, și mai tăcuți, mai liniștiți… N-am auzit un scâncet, nu i-am văzut să zburde, să se uite în telefoane, de parcă ar fi înțeles semnificația divină a zilei, de parcă ar fi pătruns în mesajul duhovnicesc și excursul istoric rostite de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.


Vor crește, vor veni și ei cu copilași în brațe „unde Măria Sa doarme” și se vor bucura, așa cum ne-am bucurat noi de semeața priveliște (parada militară, depunerea coroanelor la mormântul Domnitorului, cântările colectivelor artistice), de pulsul inimilor române, de întâlniri cu oameni dragi, așa cum ne-a ieșit în cale zâmbind cu brațele deschise a îmbrățișare Călin Brăteanu, artist așteptat la Cernăuți, director al Centrului Cultural „Bucovina”, cum m-a recunoscut în mulțime și m-a prins de mână profesoara din Râșca, Mihaela Grădinaru, personalitate fascinantă, poet, dirijor al minunatului cor bărbătesc „Flori de măr”. Emoții luminoase și de la întâlnirea cu preotul Mihai Cobziuc, care și-a făcut studiile la Cernăuți. Dar ce surpriză minunată de a o întâlni la numai două săptămâni după participarea la ziua lui Mihai Eminescu și inaugurarea, la Cernăuți, a sediului Societății ce poartă numele Poetului, pe stavrofora dr. Gabriela Platon, stareța Sfintei Mănăstiri Voroneț, de asemenea ctitorie a lui Ștefan cel Mare. De fiecare dată, ziua de pomenire la Putna, prin înălțătoare liturghii, rugăciuni și imnuri de proslăvire, a lui Ștefan cel Mare ne înnemurește și cu oameni pe care nu i-am cunoscut, nu știam că ne sunt dragi. Nu doar eu și cu doamna Alexandrina Cernov, ci mulți pelerini se rețineau lângă moș Toader Bordei, o făptură pitorească, din județul Neamț. De fapt, să mă ierte pentru cuvântul „moș”, că el se prezenta drept haiduc din epoca ștefaniană. Când să-i fac o poză, m-a atenționat să-i prind numaidecât opincile.


Întreținându-mă cu haiducul de la Neamț, încă nu știam ce noroc mă aștepta înainte. În momentul depunerii de coroane, căutând o poziție mai bună pentru a surprinde în obiectiv clipa, m-am pomenit alături de renumitul actor Florin Persic. Doamne, ce povară e să fii Florin Persic! Nu-i dădeau pace admiratorii să asculte pios cuvântul slujitorilor altarului. Mă mânca și pe mine limba să-l întreb când mai vine la Cernăuți, unde și-a petrecut copilăria și are o nestinsă durere – mormântul surorii sale Lucica. N-am îndrăznit, văzându-l prea necăjit de atenția celor din jur.


La trapeza oferită generos de obștea monahală a Mănăstirii am avut bucuria sentimentului de mândrie pentru preoții din ținutul nostru, uniți în jurul protopopului Storojinețului, părintele Vasile Covalciuc, care a intonat, în varianta sa, imnul Bucovinei „Cântă cucu…”, acompaniat de orchestra Ministerului de Interne al Republicii Moldova. Importanța momentului crește pe măsură ce această orchestră este una model a carabinierilor basarabeni, dirijor Oleg Cazacu. Republica Moldova, ca țară cu neamul cel mai apropiat de România și leagăn al lui Ștefan cel Mare, a manifestat o prezenţă impresionantă – cu un colectiv de tinere de la Liceul teologic de pe lângă Mănăstirea Sfintelor Mironosițe Marta și Maria (raionul Căușeni), un secretar de stat și alte persoane importante. Dar și preoții noștri (de la Ropcea, Crasna, Ciudei) n-au fost mai prejos, arătând că sunt din neamul lui Ștefan și că un popor răstignit numaidecât renaște.


Ne-am desprins cu greu din aura ce de-a pururea plutește deasupra mănăstirii, dar ne aștepta și după poartă o bucurie – întâlnirea cu soții Dorina și prof. Dorin Popescu. Domnul Dorin Popescu, trăiește și azi cu neliniștile noastre, așa cum l-am cunoscut în perioada cât s-a aflat în misiune diplomatică la Cernăuți. Tot ce am simțit și am adus acasă de la această zi „sunt daruri care ne obligă…”, după cum am auzit și am preluat de la ÎPS Calinic, fără să ne spună până la capăt mesajul său. Adică, ne-a lăsat pe fiecare să alegem ce ne este mai important și cu folos pentru ziua de azi, pentru ziua de mâine…
„La trecutu-ți mare, mare viitor!”


Oricât aș stărui să evit pateticul, cred că în sufletul fiecărui român, atunci când se pornește spre Putna, vibrează aceste versuri scrise de Mihai Eminescu la vârsta adolescentină de doar 17 ani. Stă Poetul cu chipu-i de arhanghel la Mănăstirea Putna, așteptând să-și vadă, la apropiatul 15 august 2021, nația (mai ales pe tineri), mai unită decât au fost românii pe care i-a adunat acum 150 de ani în inima ctitoriei lui Ștefan Vodă. Mi s-a părut că pe noi, sosiți din Cernăuți și Chișinău la 2 iulie la marea sărbătoare a Sfântului Ștefan Voievod, Eminescu ne privea din tăcerea sa de bronz cu o tristețe mângâietoare, amintindu-ne de jalea Doinei și de speranțele mari ce-l stăpâneau în preajma măreței Serbări din 1871, când a adunat întreaga românitate într-o bătaie de inimă la mormântul Domnitorului, înstrăinat de Țara sa. Deși se sărbătorea hramul Mănăstirii și manifestarea trebuia să poarte un caracter religios, scria, animatorul ei Mihai Eminescu în calitatea-i de secretar al comitetului organizatoric: „Serbarea trebuie să devină și purtătoarea unei idei. Ideea unității morale a națiunii noastre e ceea ce ne-a-nsuflețit ca să luăm inițiativa unei serbări în care inima va fi una a priori; în care însă cugetele se vor unifica…, astfel încât în viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel ca unificarea direcției noastre spirituale să urzească de pe-acuma unitatea destinelor noastre. …În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor să ne-o facem noi”. Ne-o tot facem fără izbânda dorită de Eminescu. Dezbinați și despărțiți suntem și astăzi, așa cum au cântat preoții din nordul Bucovinei și oaspeții din Republica Moldova – cu toți fiii lui Ștefan împreună.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s