E O BUCURIE DE A FI ÎMPREUNĂ CU VASILE TĂRÂȚEANU!

Îl știe întreaga românime. Nu mai e nevoie să precizez cine este acest om drag nouă tuturor, dar și mai drag lui Dumnezeu, pentru că, într-adevăr, trebuie să fii tare iubit de Domnul pentru a trece prin atâtea încercări și a rămâne neînfrânt, vertical, optimist, cu visele înaripate spre viitor, așa cum l-am văzut pe Vasile Tărâțeanu în ziua de 27 septembrie, la cea de-a 76-ea rotire a destinului său în jurul soarelui. I-a dăruit Dumnezeu dumnealui, familiei sale, dar și nouă, celor care îl iubim și îl prețuim, un pic de bucurie de a fi împreună și a depăna la povești din ce a fost, ce este și ce încă va fi întru perenitatea neamului nostru de români înrădăcinați la Cernăuți, în pământul Țării de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare. De fapt, seara minunată, împreună cu dorurile și oamenii dragi lui Vasile Tărâțeanu, a început pe la chindii, la Palatul nostru Național, oficializat de două zile și prin inscripția ce-i strălucește sus pe fațadă. E și acesta un dar de ziua sa, ca o motivație de a nu-și astâmpăra neastâmpărul ce-i definește rostul vieții. Ana-Cristina, mezina, energica sa fiică, a ținut să expună doar o parte din rodul creației și distincțiile tatălui ei, care abia au încăput în două vitrine. E mare averea omului de cultură, fondatorului de societăţi, ziare româneşti şi festivaluri, animatorului de congrese şi sărbători naţionale, îmblânzitorului de spirite orgolioase, iertătorului şi răbdătorului Vasile Tărâţeanu. Ca să fie tabloul mult-puţin complet ar trebui încă multe să adaug din cele ce i-a menționat prietenul Tudor Andrieș: deţinătorul numeroaselor distincţii şi premii naţionale pentru literatură din partea Patriei istorice România, al titlului de cetăţean de onoare din satul natal Sinăuţii-de-Jos şi câteva municipii din România, şi, desigur, cea mai valoroasă apreciere – titlul de membru de onoare al Academiei Române. Însă, deoarece e toamnă, anotimpul abundent în melancolii, înaintea tuturor apare Poetul „gură de flaut”, care nu rostește cuvinte, „ci înflăcărează stindarde”. Mulți ar avea ce spune cum le-a înflăcărat și încă o să le înflăcăreze cu „atâta cât am și atâta cât sunt”, dar n-am auzit să mărturisească cineva mai expresiv ca Elena Nandriș, primăriță pe parcursul a circa 15 ani la Mahala: „Întotdeauna am fost binevenită în casa soților Elena și Vasile Tărâțeanu. Monumentul Aniței Nandriș, imnul și drapelul comunei, placa comemorativă „Grigore Nandriș,”, numele savantului conferit școlii – toate le datorăm lui Vasile Tărâțeanu. El m-a încurajat să debutez într-un spectacol de gală pe scena Teatrului Muzical Dramatic din Cernăuți, potolindu-mi emoțiile și nerăbdarea în momentele decisive din viața mea și pentru comunitatea satului nostru”. Am sesizat și eu că dacă ar fi venit, cu o floare, cu un ram înfrunzit, măcar o parte dintre cei care au beneficiat de susținerea lui Vasile Tărâțeanu, ne pomeneam în mijloc de codru des, întocmai ca în poezia sa „În zori de ziuă”: „Că-atunci în fapt de ziuă/ minunile se-ntâmplă/ pădurile se-nalță/ până mai sus de tâmplă”.


Nici n-a trebuit să ne gândim din timp la un scenariu, improvizările venind de la sine, așa cum se așterne curcubeul pe cerul azuriu după ploile de vară. Deși n-am fost mulți, respectând și rigorile de care încă trebuie să ținem cont, ziua lui Vasile Tărâțeanu a strâns oameni cu har, maeștri ai cântecului și cuvântului frumos rostuit. Incomparabila interpretă de romanțe, Maria Dovghei, i-a dăruit din melancolia toamnei, Gică Puiu i-a cântat pentru întărirea inimii, folkista Carolina Jitaru și-a amintit melodia compusă de ea pe versurile poetului, consacrate regretatului său fiu Marcel – „Nici milă, nici scuză”. În vibrația emoțiilor, i-am auzit și chitara, deși n-o avea cu ea. O lăcrimă s-a prelins pe pânza albă a ecranului, la proiectarea filmului derulat de bloggerul Vasile Rauț, de părea că a reușit să cuprindă necuprinsul „argintului viu” care a fost este și o să mai fie Vasile Tărâțeanu. La fel de neastâmpărată se arată și Ana-Cristina, care a găsit în arhivă niște vechi filmări de la începutul anilor 90, unde cei din generația de mai înainte abia ne-am recunoscut pe noi și prietenii întru credință românească, unii fiind trecuți în lumea umbrelor. Simțind emoția momentului, Elena Nandriș a început abia auzit să cânte versurile „Răstignit pot fi chiar mâine, numai nu pe două hărți”, susținută de toți ceilalți, dornici de a trăi pe o singură hartă.


Amintirea colegului de școală (ȘM nr.10 de la Roșa) Ilie Sucevan l-a însuflețit pe sărbătorit să citească dintr-o culegere recentă – un buchet de 101 dintre cele mai frumoase poezii. Le-ar fi citit pe toate, dacă nu-l oprea Cristina, asigurându-l că vreo câteva au fost înregistrate la radio și le vom mai asculta în zilele apropiate.


Așa și-a primit Vasile Tătâțeanu această nouă toamnă, cum numai românul se pricepe, cu încă o frunză galbenă, cu încă o taină deschisă.


Maria TOACĂ
P.S. Conducerea SCLRB „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, „Gazeta de Herța” transmit cel mai sincer mesaj de felicitare domnului Vasile Tărâțeanu cu ocazia zilei de naștere. La mulți ani, Maestre! La mulți ani, Dle Academician!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s