Academicianul John NANDRIȘ: Românilor din Cernăuți și din Mahala, le-aș dori să trăiască fără hotare…

Nimic nu este întâmplător, totul are o cauză fundamentală. 

(c.) Sigmund Freud

Nu în zadar am început acest articol cu următoarele cuvinte, universul este atât de complicat, încât să credem că există întâmplări care nu au nici o cauză sau scop ar fi o prostie. Ca dovadă acestor afirmații poate sluji și următorul caz ce a avut loc cu mine anul acesta. 

Ziua a opta a început ca și orice altă zi din luna septembrie. Problemele de rutină ne-au capturat atât de mult, încât timpul trecea neobservat și era cam dificil să rămâi uimit de ceva. Dar nu în această zi. În orășelul mic Corby din Marea Britanie, cu populația aproximativ de 80 de mii locuitori, unde cea mai mare parte a ei sunt oamenii veniți de peste hotare cu scopul de a găsi un locușor de muncă și o viață mai sigură, au fost aduși un grup de muncitori noi din capitală. 

Din cauza pandemiei ce a afectat anul acesta tot globul pământesc, nu era de mirare să întâlnești la depozite profesori de istorie, oameni de cultură și, în general, personalități din diferite domenii și țări. Atenția mea a fost atrasă de Michael – un domn în vârstă de aproximativ 40-50 de ani. De fiecare dată când auzea limba română, încerca să înceapă un dialog cu persoana respectivă. Singur nefiind vorbitor de această limbă, Michael la orice ocazie menționa cu mândrie proveniența sa.

După câteva întrebări, imediat am înțeles că am bucuria să vorbesc cu Michael Nandriș – nepotul marelui român, lingvist și memorialist, Grigore Nandriș, fost președinte al Societății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina, nume cunoscut la Cernăuți, despre care mi-au vorbit lectorii mei din timpul studenției. Mi-am dat imediat seama că probabilitatea acestei întâlniri este ridicol de mică, deci, imediat am decis că vreau să stau de vorbă cu această persoană cât e posibil de mult. După toate formalitățile de cunoștință, am aflat că tatăl dumnealui, John Nandriș fiul lui Grigore, este în viață și la vârsta de 83 de ani locuiește  în orășelul Merton, Oxford, Marea Britanie. Cred că nu a durat nici un minut de pauză, după care eu l-am rugat pe Michael să-mi organizeze o întâlnire cu tatăl său. Faptul că dumnealui nu a uitat limba maternă, dar și o vorbește la perfecție, m-a impresionat, și obsesia că această întâlnire a fost destinată anume pentru mine nu mă părăsea.  Următoarea etapă de dialog a avut loc online. Astfel după schimbul de contacte și prezentarea reciprocă, a fost stabilită ziua întâlnirii.

Cine este John Nandriș? Ce relații a avut cu tatăl său, personalitatea ce a lăsat, fără exagerare, o adevărată comoară spirituală poporului român? Ce i-a rămas în memorie din perioada copilăriei și adolescenței? Cum s-au manifestat sentimentele dorului de casă? Cu cine din renumita Familie Nandriș mai ține legătură? 

Acestea, și multe altele, au fost întrebările cu care noi, eu și soția mea Mirela, originară din satul Mahala, locul de baștină al Nandrișenilor, ne-am înarmat și am pornit spre Oxford la întâlnirea cu profesorul, etno arheologul și urmașul poporului român – John Nandriș. Aflând despre această vizită, primăria satului Mahala, nu a rămas deoparte, și a transmis câteva suvenire ce vor trezi amintirile despre locurile natale. 

John Nandriș la birou

La 50 de metri de la biserica anglicană parohială Sf. Swithoun decorată în stil gotic, construită la începutul sec. al XIV-lea, în fața clădirii mari a fostei școli, în prezent  proprietate privată, ne-a întâmpinat domnul John – bărbat la vârsta de 83 de ani, într-un cojoc tradițional maramureșean, cu o cușmă tradițional românească. În brațele  dumnealui se afla prietena sa Tigger – o simpatică pisică roșcată cu labe mari, despre care John Nandriș mai târziu a spus: pisicile sunt ca femeile – fiecare e diferită. Aflând că a fost căsătorit de trei ori, deci, fără îndoială, l-am crezut și am înțeles că știe despre ce vorbește. Prima impresie la intrare în casă a fost de confuzie. Nu înțelegeam unde mă aflu, într-un muzeu sau, poate, la o expoziție de tablouri. Cojocul mare din Carpați era atârnat pe balustrade, de parcă un cioban obosit l-a lăsat să păzească dormitorul care se afla la etaj. Tablourile pictate de stăpânul casei te întâlneau în fiecare cameră, de parcă te petreceau la locul principal. În mijlocul camerei, la o masă bogată de cărți și diverse manuscrise, s-a așezat academicianul John Nandriș. 

La acest birou, începând cu anul 2005, etno arheologul John Nandriș își dezvolta principalele sale talente de a scrie și de a picta. În colecția sa are tablouri, portrete și icoane. Atenție separată am acordat icoanei Sf. Ilie, pe care autorul l-a prezentat în cojocul mare românesc. 

Din această mică excursie imediat am înțeles că „sângele apă nu se face”. Ca și tatăl său, dl John Nandriș este o personalitate multilaterală. Fiecare colțișor al încăperii repetat ne amintește de acest fapt. Grand piano și vioara ne demonstrează pasiunea față de muzică, copia craniului neanderthalian și bușteanul copacului tisa ce a fost plantat în 1145, indică la profesia fundamentală de arheolog. 

De asemenea, un loc important în viața dlui John a jucat cultura japoneză. Fiind președintele european al Societății de săbii japoneze, el a călătorit în Japonia și a ajutat la crearea săbiilor. În același timp creează un design de mâner pentru sabie în formă de violoncelul Stradivari, ca scop de a combina cultura europeană și cea japoneză. Acest design câștigă primul loc la competiția din Japonia, iar mânerul de sabie s-a adăugat la alte săbii japoneze din colecția lui John Nandriș. 

Ceasul bunicului

Marea Britanie ca și alte țări a fost afectată de pandemia coronavirusului. Dl John a fost salvat de grădina de după casă, unde arheologul a crescut cireși și mere și, după toate tradițiile românești, din fructele culese făcea compot ca să se răcorească în zilele calde. Conversația noastră a fost întreruptă de un sunet puternic de orologiu. Era ceasul vechi din secolul XIX al bunicului său. Funcționând la perfecție până în prezent, ceasul ne-a adus aminte că masa rezervată în cafeneaua preferată a dlui John ne așteaptă. 

Discuția noastră a continuat într-o atmosferă engleză tradițională la o ceașcă de ceai cu lapte. 

Întâlnire în cafenea
Momente de pian

 „Sunt ortodox din naștere” – spune John Nandriș. Unicul fiu al lui Mabel și Grigore Nandriș s-a născut în 1938 în Ulster – casa părinților mamei sale în Irlanda. În scurt timp Grigore Nandriș este invitat să predea la renumita universitate din Cernăuți. Deci, capul familiei ia decizia să se mute cu traiul la Cernăuți, împreună cu familia sa. Aici, John Nandriș primește taina sfântului botez ortodox la vechea Biserică Sf. Nicolae din Cernăuți, aflată pe actuala stradă „P. Sahaidacinyi”, arsă la sfârșitul secolului trecut și refăcută ulterior. Vârsta fragedă nu i-a permis lui John să-și tipărească aceste amintiri din memoria sa, dar uitându-se la pozele păstrate, cu siguranță poate afirma că familia Nandriș era fericită în această perioadă. Însă fericirea nu durase mult. În 1940 profesorul Grigore Nandriș primește o însărcinare din partea statului roman de a înființa un consulat la Dublin, Irlanda. Doar decizia și dorința tatălui său de a nu se desparte de familie îl salvează pe micuțul John cu maică-sa de la deportare în Siberia. Urmase câteva zile după sosirea familiei în Dublin și semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov le închid toate căile spre baștină. Iar restul familiei, în frunte cu sora mai mică, Anița Nandriș-Cudla și cei trei copii ai ei, erau deja în drum spre Cercul Polar, perioadă de tristă pomină materializată mai târziu în cutremurătoarea carte „20 de ani în Siberia”. 

Aceste și alte strășnicii povestite de părinții săi, îl urmăresc pe dl John și astăzi. Acceptând pierderea, părinții ce-și duceau dorul de casă și familie, continuau să muncească aprofundat asupra traducerilor și cercetărilor.  Dl John își aduce aminte cu zâmbet pe față despre Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, deoarece mamă sa, se ocupa de traducerea în limba engleză a poveștilor lui Ion Creangă, micuțul John continua să-și îmbogățească comoara sa de cultură românească.  „Acum eu înțeleg cât de renumiți au fost părinții mei” – își amintește dl John. Însă dorul de casă a lăsat o mare pată în sufletul marelui român Grigore Nandriș. „Tata nu era el însuși, familia a fost în prizonierat, el nu a fost refugiat, el a fost în exil, ce este important” – își amintește dl John cuvintele bunului prieten al familiei cu care tata se sfătuia în momente grele ale vieții. Amintirile dlui John despre tatăl Grigore sunt strâns legate de biroul său, unde profesorul își scria memoriile. „A fost o persoană foarte preocupată, din această cauză nu avea mult timp pentru familie, dar ne iubea nespus de mult” – spune dl John.

„Eu am avut o viață interesantă, nu-mi place să spun totul deodată, trebuie timp. Dar cred că trebuie să spun totul ce am de spus până sunt viu” – spune dl John. 

După aceste cuvinte, am ajuns la o înțelegere, că noi din Bucovina vom ajuta cu toate metodele posibile, ca înțelepciunea și amintirile domnului John Nandriș să fie publicate și păstrate pentru generațiile viitoare. Plictisit de povestit, dl John ca un cercetător adevărat a început a întreba și el. Era mult interesat să vorbească cu soția mea despre satul Mahala de unde ambii provin: „Am vizitat satul Mahala și am fost foarte bine primit. Și cunosc Bucovina, orașul Rădăuți unde tata e înmormântat. Mahala am văzut că este sat românesc. Satul român e ca satul dacic. Am săpat o așezare la Sarmisegetuza, și știu că istoric satul român este împrăștiat”. 

La 30 septembrie 2012, John Nandriș a participat la ceremonia de inaugurare a bustului Aniței Nandriș-Cudla, mătușa sa, cea care a scris cu creionul într-un caiet școlăresc, cutremurătoarea istorie „20 de ani în Siberia”.  Aceasta a fost ultima dată când John a călcat pe pământul românesc al satului natal. „Cu mare drag aș mai vizita Cernăuțiul și Mahalaua, dar din cauza pandemiei, la moment este imposibil. Românilor din Cernăuți și din Mahala, le-aș dori să trăiască fără hotare, comunicați în afara țării, căutați audiență europeană”. Cu aceste cuvinte dialogul nostru cu academicianul John Nandriș a luat sfârșit. După ce ne-am luat rămas bun, am promis că o să ținem legătura în continuare. 

Adrian BÂCU

Merton, Oxford, Marea Britanie, 10 octombrie 2021

P.S. Cine dorește mai profund să studieze și să facă cunoștință cu toate lucrările și articolele academicianului, arheologului, scriitorului, pictorului John Nandriș, mai jos găsiți atașate trimiterile la site-ul unde sunt publicate lucrările dumnealui. 

https://independent.academia.edu/JohnNandris

3 comentarii

  1. Am aflat despre articol de la Michael in sine… pe care l-am intalnit dintr-o coincidenta la locul meu de munca, fie destin, oricum s-ar numi. Cred ca ii s-a parut ciudat cand m-a intrebat daca am auzit de Grigore Nandris, si am confirmat ca da… numele a ramas printat in memorie de la o scurta lectie de istorie de liceu, cu toate ca nu a fost subiectul meu preferat. Nu imi aduc aminte exact despre context m. Moment in care mi-a recomandat sa citesc articolul. Este interesant si ma bucur ca am avut ocazia sa il citesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s