O SEARĂ DE POVESTE LA BĂLȚI, CU DRAGOSTE DE TEATRU

Pornindu-mă la Chișinău fără vreo treabă, doar cu dorul, n-am visat, nici n-am gândit că mă voi opri și la Bălți. Scriu aceste rânduri, poate prea nuanțat emfatice, nu pentru că n-am fost de-un secol la teatru și am uitat cum te prinde amețitor fiorul dragostei pentru Melpomene. Nici pentru că sunt profund implicați colegi cu care am împărțit demult odată, la căminul studențesc, felia de pâine și păharul cu vin moldovenesc de la țară simt pornirea sufletească de a așterne câteva cuvinte de apreciere pentru Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți și spectacolul „Concertul condamnaților”, pe care am avut prilejul să-l vizionez vinerea trecută, în a șasea zi de noiembrie. 

Dar mai întâi un scurt preludiu despre cum s-a perindat această minune și cum am ajuns printre spectatorii Teatrului din Bălți. Zic „minune”, deoarece m-am pomenit ca într-un lanț vrăjit de întâmplări pe parcursul voiajului meu la Chișinău, visat de multă vreme. Întotdeauna mă frigea la inimă dorul de Chișinău, dar nu mă atrăgea atât de răscolitor tărâmul tinereții în timpuri bune, când nu era vamă la Mămăliga, între Ucraina și Moldova, nici în timpuri mai puțin bune când apăruse vama, însă nu ne teroriza interminabila pandemie. Tocmai acum, când cel mai cuminte lucru este statul în casă, n-am putut renunța la dorința de a face un pas ca visul să devină realitate. Și l-am făcut. Ușor, simplu, fără ezitare. Am urcat într-o bună zi, la ora 10 dimineața, în autocarul Cernăuți-Chișinău. Toată ziua în drum, cu ochii la geam, mi-am treierat visul, sorbind melancolia sălciilor plângătoare, îngândurarea plopilor – lumânări la cer, focul merelor ce mai ard printre ramuri… Mai mult decât toate, însă, mă apăsa tristețea după ființe apropiate care au plecat răpuse de virusul ucigător. Însoțită de amica Tamara Gorincioi, pe undele elegiilor ei autumnale, aveam să ne găsim prietenii prin cele două cimitire – de la Doina și de pe strada Armeană, și să stăm la taifas, așa cum nu ne săturam de vorbă, nici de poezie în viața noastră de vis și poveste. 

M-ar fi găsit zorii dimineții de 6 noiembrie la Chișinău, dacă trăia Antonina. Aveam să fim mai multe prietene cu sufletul pereche de ziua ei în apartamentul cu aromă de gutui și flori, cu rafturi de cărți pe toți pereții… Aveam să-i mângâiem lacrimile pentru Andrei și să ne bucurăm că suntem împreună. Dar i-am adus darul cel mai dorit la locul de veșnică tihnă – câteva gutui, din care am împărțit și lui Andrei, pictorul gutuilor, Andrei Sârbu.

Și cum ne-a ajutat Antonina și de dincolo de moarte s-o găsim, să ajungem ușor la ea! Intrând cu Tamara în cimitirul din cartierul Doina, despre care se spune că e cel mai mare în Europa, am rămas dezorientate. Ajută-ne, Antonina, am oftat. Și ca din senin ne-a ieșit un preot în cale. „Veniți după mine”, ne-a spus cu un zâmbet luminos tânărul în odăjdii preoțești. I-am observat o tristă bucurie în ochi când a auzit pe cine căutăm. Adevărat miracol: era un fost student al Antoninei, preotul Gheorghe Borș, absolvent al Facultății de jurnalism, promoția anului 2014. „Ar trebui să-i fie mormântul acoperit cu flori pentru cât bine ne-a făcut și câte ne-a învățat”, a suspinat preotul, lăsându-mă cu gândul că e timpul să încep și eu să scriu câte ceva din ce mi-a poruncit Antonina când a fost la Cernăuți să-și lanseze romanul „Vulpea argintie”, de ziua Unirii Bucovinei. Cine a fost prezent la sărbătoarea de la redacția „Zorilor Bucovinei” poate își mai amintește de clipele trăite împreună.

Cred că și din îndemnul ei m-am oprit la Bălți. Și mai cred că m-ar fi însoțit la drum – de dragul meu, de dragul invitației insistente a Ludmilei Cerguță, colega noastră, pe care am cunoscut-o la început ca Liuda Hotniciuc de la Bălți, astăzi secretar literar al teatrului. Astfel, însoțită de glasul ei, m-am ales cu plăcerea sufletească de a sta în frumoasa sală a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, a respira aerul înnobilat de misterul artei, a-i aplauda pe actori. Mi-a făcut și colega jurnalistă, scriitoarea Zina Izbaș, o plăcută surpriză, facilitându-mi drumul – ea cu misiune de la radio, eu cu dorul… Iar Ludmila, care de la un timp a schimbat jurnalistica pe o artă mai înaltă a cuvântului, a avut grijă, în primul rând, să mă întâlnesc cu un român de pe meleagurile noastre – Artistul Poporului din Republica Moldova, Constantin Stavrat, născut la Buda Mică din Ținutul Herței. Până la începerea spectacolului am reușit să schimbăm câteva vorbe, să-i răspund ce se întâmplă pe la noi (cu limba, cu istoria, cu rădăcinile), căci de când ne-a barat drumurile blestematul de covid n-a mai avut chip să ajungă pe la neamurile de acasă. I-am povestit despre cunoscuții noștri comuni – Vasile Răuț, Vitalie Zâgrea, Marin Gherman… Plăcute amintiri despre filmările prin Carpații Bucovinei au vibrat în inima lui Ion Malcoci, tot din pleiada celor învestiți cu har, Artist al Poporului din Republica Moldova. Cu Artista Emerită, Eufrosinia Ureche de la primul cuvânt ne-am regăsit în dorința comună de a sta mai îndelung împreună, eu rămânând cu părerea de rău că n-am avut prilejul s-o admir în spectacole, în rolurile-i de grație. 

Reținându-mă prin holul și muzeul teatrului, am simțit mai întâi de toate cultul lui Mihai Volontir și altor actori vestiți care nu mai sunt, precum și în fiecare lucru o zbatere vie, ce poartă memoria înaintașilor. Sunt energii ce se cer transmise mai departe, este și pulsul dragostei pentru cauza încredințată din partea tinerei Onorina Burlacu Tănase, director general interimar, care continuă pasiunea pentru teatru, preluată de la tatăl ei, regretatul actor Anatol Burlacu. Mi-a povestit că și-a început activitatea la acest post cu dorința de a aduce căldură în impunătoarea clădire a teatrului, în sensul concret – să repare sistemul de încălzire, căci căldură de la inima artiștilor spectatorii întotdeauna au avut din plin. M-am bucurat de cuceritoarea lor căldură, urmărind spectacolul din acea seară – „Concertul condamnaților” – o piesă a dramaturgului Dmitrii Mincenok, tradusă de jurnalistul Anton Cucu, regia aparținând lui Dumitru Griciuc. Referitor la măiestria traducătorului, pot spune că, dacă nu știam cine-i autorul, nici n-aș fi sesizat că piesa n-a fost scrisă în română. De fapt, în acest caz nu atât mesajul textului, cât jocul celor două actrițe din rolurile centrale constituie temelia spectacolului. Piesa e o interpretare a legendei despre moartea lui Mozart, prin care se impune ipoteza că vinovată ar fi soția lui Salieri, Tereza, adusă în scenă de actrița Ina Ilașciuc-Ungureanu, artistă emerită. Pe Constanța, văduva lui Mozart, o interpretează Irina Țăruș. În episoade de masă apar actori tineri, dar care au reușit să se afirme în roluri principale, cum este Natalia Lupăcescu. Lăudabilă este inițiativa directorului artistic Pavel Lupăcescu de a stimula și material dragostea pentru teatru, organizând o tombolă pentru spectatori. 

Amintirea acestor clipe mă fac să uit neplăcerile din vamă. La intrarea în Ucraina șoferul microbuzului m-a poftit politicos să cobor, explicându-mi că riscă să fie amendat dacă îl oprește poliția și mă depistează. Ce aveam să fac? Am coborât puțin revoltată, puțin consolată că nu stau singură la margine de drum… O pățise ca  mine o tânără femeie, cu un băiețel de mână și valiza cât copilul de mare. Bătea vântul și urla pustiul. Credeam că înnoptăm acolo, la ieșirea din vama ucraineană. Dar și-a făcut „milă” un „creștin” de noi, oferindu-se să ne ducă la Cernăuți pentru o sumă frumușică – exact cât m-a costat biletul de la Cernăuți până la Chișinău. Iată, prin ce peripeții pot trece oameni de-alde mine, care nu s-au vaccinat încă. 

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s