IESE CARTEADE SUB VREMURI

Rămân veșnice aceste cuvinte, nicicând nu le-am contestat și cu atât mai mult în aceste timpuri n-am motiv de tăgadă pentru spusele înțeleptului cronicar Miron Costin că „nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”. Totuși, în ultimii doi ani, când timpul ne apasă rău de tot, observăm un fenomen uluitor: există ceva care iese de sub vremi. Nici nu știu cum să-l numesc pe acest „ceva”, deoarece am în vedere cărțile, apărute în perioada pandemiei. Îmi sunt ca ființe vii, îmi aduc mângâiere și speranță, alungând disperarea din pustiul zilelor și nedormitelor nopți petrecute în captivitatea unui virus în continuă modificare. Cărțile ies de sub vremuri, trec frontiere, înfruntă restricțiile impuse de pandemie. Cunosc aceasta din propria-mi experiență. Bunăoară, nu numai eu, dar și alți invitați din nordul Bucovinei n-au putut trece vama pentru a fi prezenți la ediția a VII-a a Salonului Internațional de Carte „Alma Mater Librorum”, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, dar cărțile noastre au ajuns  și au devenit cunoscute participanților.

Trecând la partea plină a păharului, m-am bucurat că, în sfârșit, s-a împlinit ce-am pus la cale cu doamna Alexandrina Cernov, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, chiar din primele zile ale inaugurării Palatului Național după completa-i renovare. Propunerea de a continua împreună valoroasa tradiție inițiată de dumneaei și a organiza un nou salon internațional de carte românească, luând, alături de Agenția BucPress, ca partener și Biblioteca Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, mi s-a lipit de inimă. Așadar, dumneaei a venit cu experiența și asigurarea cheltuielilor financiare, eu – mai mult cu entuziasmul și dorința de a îmbogăți fondul de carte al bibliotecii. Ar fi cu dreptate s-o numim printre organizatori și pe dna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, pentru susținerea acordată, dar și încurajarea ce-a vibrat în mesajul de salut și atenția față de oamenii scrisului, doi dintre care, Dragoș Olaru, specialist în arhivistică, și Vasile Carlașciuc, jurnalist, și-au primit la deschiderea Salonului Diplomele de Excelență, acordate cu prilejul Zilei Naționale a României. 

Cu lacrimile cerului, cu florile dragostei pentru Eminescu și limba noastră… 

Înainte de deschiderea Salonului la Palatul Național am ținut să ne strângem la monumentul patronului nostru spiritual Mihai Eminescu. Or, de la cine dintre muritori și nemuritori am putea lua astăzi, ca și ieri, mai multă lumină și dragoste de carte?! Având alături oaspeți dragi din România – pe stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora dr. Gabriela Platon, scriitoarea Doina Cernica și președinta Fundației culturale „Leca Morariu”, dna Maria Olar, ambele de la Suceava, pe Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, ne-am pornit cu bucurie și mulțumire sufletească pentru reușita unui bun început. La monumentul lui Eminescu, însă, ne-am întâlnit, de fapt nu prima dată, cu tristețea. În locul trandafirilor în trei culori lăsați pe postament cu puțin timp înainte, de Ziua Națională a României, am găsit două panglici legate la picioarele poetului. Dar și mai trist este că rămânem fără limba română în școli, această durere fiind oriunde cu noi, cu atât mai mult atunci când ne adunăm în jurul cărților, scrise de români din acest spațiu, editate în orașul nostru. După cum s-a văzut la acest Salon, în ultimii doi ani la Cernăuți au apărut multe cărți în limba română ale autorilor noștri. Nu zic că n-are dreptate exigentul critic literar Ștefan Hostiuc când susține că nu putem vorbi de literatură în nordul Bucovinei, că nu mai avem scriitori din generația tânără și chiar poeții dispar. Scriitorii dispar, cărți, însă, nu încetează să apară – monografii ale satelor, culegeri de publicistică, plachete de versuri. Trecând peste valoarea lor artistică, cred, totuși, e bine că mai există dorința de a scrie, de a ne lăsa numele pe o carte, iar timpul va alege ce merită să rămână. Mai rău e că începem să nu știm pentru cine scriem, cui vom lăsa această avere. 

Românii din Mahala nu uită că o carte i-a făcut cunoscuți lumii

A doua zi Salonul de carte românească, deschis la Cernăuți, la Palatul nostru Național, și-a găsit loc de cinste la Biblioteca din comuna Mahala. Am ales cu doamna academician Alexandrina Cernov să ne oprim la Casa de Cultură din Mahala, pentru că aici există și mai rezistă un adevărat rai al cărților, privegheate de bibliotecara Mariana Boiciuc, dar, mai întâi de toate, pentru că o avem de prietenă, susținătoare și întotdeauna gazdă primitoare pe Elena Nandriș, animatoarea vieții culturale nu doar la vatra ei străbună, ci, pot spune fără rezerve, și în întreaga comunitate românească din nordul înnegurat al Țării Fagilor. Deși ne cunoaștem de-o viață și am făcut bătături la picioare pe drumurile spre Mahala, de fiecare dată mă întorc cu noi vorbe de luat aminte – din cântecele auzite de la tinerele talente cultivate de Elena Nandriș, din înțelepciunea și rugăciunile oamenilor mai în vârstă. De data aceasta am reținut: „De 550 de ani suntem români prin dovezi documentare, însemnați în cronici, și așa vom rămâne mai departe”; „Când ni se închide gura, vrem să strigăm mai tare”; „Cântăm despre ce ne doare”; „Sfânta noastră Bucovină, Dumnezeu să-ți dea lumină”; ”Cântă cucu la fereastră, va veni și vremea noastră”… Acest imn al Țării Fagilor, „Cântă cucu-n Bucovina”, despre care se spune că a fost scris de Constantin Mandicevschi pentru festivitățile de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, asemenea unei ființe vii mereu crește, fiecare generație mai adaugă ceva din frământările și lacrimile sale la durerile cântate de cuc prin pădurile Țării Fagilor. În unison cu gândurile noastre s-a regăsit la Mahala și diplomatul Dan Constantin, ministrul plenipotențiar al Consulatului General al României la Cernăuți, prezent la salon cu mulțumiri pentru românii care păstrează și înmulțesc valorile naționale, precum și cu asigurări că Bucureștiul se interesează de comunitatea istorică din nordul Bucovinei și susține eforturile pentru a ne păstra limba și identitatea. 

Dar să revenim la cărți, căci ele au tronat în această zi. Îmi apare simbolică întâmplarea de a bate la ușa raiului cărții din această comunitate chiar de Sfânta Sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică, praznic ținut cu evlavie de bunii creștini din Mahala. Dumnezeu ne dăruie lumina și prin cărți, edificatoare fiind deschiderea salonului cu prezentarea de către scriitoarea Doina Cernica a cărților Mănăstirii Voroneț, nelipsite în Biblioteca din Mahala. Și ultimul volum „Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț”, „o carte neobișnuită despre o personalitate neobișnuită”, editată către împlinirea a 89 de ani ai măicuței, a ajuns de mai înainte aici, între Voroneț și satul de martiri Mahala existând un temeinic pod de dragoste creștină. Din partea sa, Doina Cernica a dăruit cititorilor câteva cărți de povești și cele ale periplului prin locuri sfinte, momentul fiind prilejuit și de apropierea sărbătorilor Nașterii Mântuitorului, care ne îndreaptă spre purificare spirituală. 

Doamna Maria Olar, ocrotitoarea și valorificatoarea arhivei cărturarului Leca Morariu, și-a deschis larg sufletul, vorbind despre această valoroasă familie de bucovineni, care se aliniază în rândul ilustrei dinastii a Nandrișilor. Nu puteam să nu vin și eu cu câteva cuvinte despre o carte foarte scumpă și despre autorul ei drag sufletului meu – „Cunoașterea de sine, de la rațiune la credință” a regretatului Gheorghe Nandris. Am fost printre primii ei cititori, în format on-line, când autorul doar visa s-o vadă tipărită pe hârtie. Dar poate o vede din ceruri, căci după cum mi-a scris cu puțin înainte de a fi chemat la Domnul, și-a dorit foarte mult să ajungă la inima cititorului și să fie înțeles. 

O prestanță cu totul deosebită la acest salon „călător” a avut-o profesoara din Probotești, Tatiana Tutunaru Bârzu, cu două monografii – una despre istoria școlii locale și „Probotești, file de letopiseț”, scrisă în comun cu Teodor-Cătălin Budacă, preot din Racovăț, un sat de dincolo de hotarul ce-a trecut prin inima românilor din Probotești, lăsându-i înstrăinați la o margine de țară. Cu studii filologice, având și facultatea de geografie, dar, principalul, iubindu-și sincer baștina, profesoara Tatiana Tutunaru Bârzu a realizat o lucrare de mare valoare pentru istoria localităților românești din actuala regiune Cernăuți. Prin mărturii documentare, destinele unor oameni concreți, autoarea a conturat nu numai tragedia satului natal, ci și suferințele unui neam urgisit de istorie. E un subiect trăit și suferit din plin de copilul exilului, fostul profesor universitar, dr. Ilie Popescu, președinte al Societății regionale „Golgota”. Ascultând-o, dumnealui și-a exprimat mândria că a avut asemenea studenți ca dna Tatiana Tutunaru, ca și Ștefan Hostiuc, prezent în calitatea-i de critic și istoric literar, însă mai mult ca fiu al acestui sat. 

În calitate de om al locului și cunoscător excelent al istoriei comunei, Ștefan Hostiuc intervenea cu completări la subiect, fiind nevoit spre final să răspundă la întrebarea cu ce va contribui la apropiatul jubileu de 550 de ani de la atestarea comunei Mahala. Poetul popular Dumitru Zaidel, șeful Căminului cultural de la Ostrița, a și răspuns deja cu o plachetă de versuri patriotice, multe răsunând ca niște litanii din inima unui om care suferă, trăiește intens drama neamului său. A fost o întâmplare fericită pentru el, propunerea prietenului românilor bucovineni, Cristian Marinescu de la Turnul Severin, de a-i aduna într-o plachetă respirațiile lirice, postate în spațiul virtual. 

Vedem că există și chiar persistă la Mahala o continuitate a dragostei pentru cuvântul scris, preluată de la frații Nandriș, de la sora lor Anița, simpla țărancă, a cărei carte „20 de ani în Siberia. Destin bucovinean” a fost tradusă în limbi de circulație europeană și premiată de Academia Română. „Noi prețuim cartea, pentru că o carte ne-a făcut cunoscuți lumii întregi”, aceste cuvinte ale Elenei Nandriș, rostite la deschiderea salonului confirmă pentru a câta oară adevărul că numai ce e scris nu se uită. Este cam aceeași ce a spus laureatul Premiului Nobel Gabriel Garsia Marquez că „Viața nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ți-o amintești și cum ți-o amintești spre a o povesti”. La Mahala, viața de azi, viața de ieri, nu este doar povestită, ci și cântată. Cu fruntea sus pentru ȚARĂ și pentru NEAM, a început vremea colindelor. Tinerele voci cântă ce le este drag și oamenii buni deschid fereastra, deschid ușile, deschid inimile, să intre colindătorii, crezând neclintit că „Va veni și vremea noastră”. 

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s