Moment de bunătate la Biblioteca din Molnița

Sfântul Nicolae este unul din apărătorii credinţei şi trăitorul adevărului.

În jurul anilor 280, în localitatea Patana, din Mira Lichiei a Asiei Mici, din părinţi înstăriţi şi ca nepot de episcop se naşte pruncul Nicolae.

Tânărul Nicolae Frecventează şcolile timpului şi însuşeşte o experienţă de viaţă deosebită.  

La vârsta de 18 ani, o boală de ciumă şi holeră a secerat mii de vieţi, se sting în faţa lui şi cinstiţii săi părinţi.

Rămânând singur, dar având exemplul din familie, fiind pătruns de dragostea de a sluji lui Dumnezeu, tânărul Nicolae vinde averile moştenite şi pleacă la Ierusalim. De pe piatra de mormânt, unde a Înviat Domnul, tânărul porneşte pe calea adevărului.  

Fiind hirotonit preot, la 23 de ani, cu limbă de foc condamnă mârşăvia şi nerespectul între oameni, câştigul urât, dezechilibrarea tineretului, luptele între naţiuni, căsătoriile de interes. În acele timpuri, fetele sărace ajungeau pe drumuri, fiind cumpărate, dezonorate şi trimise pe pieţele Orientului. Aşa este şi cazul cu tata văduv care avea trei fete frumoase, dar nu mai avea posibilităţi de trai. Se gândea bietul tată să-şi vândă fetele. Tânărul Nicolae noaptea aruncă în camera fetelor câte o pungă de aur la fiecare, şi astfel pericolul a fost înlăturat.

Mai târziu, murind episcopul din Mira, poporul credincios împreună cu Sfântul Metodie al Constantinopolului  îl sfătuiesc pe Nicolae să primească episcopia.  

Dar, Diocleţian şi Maximilian încep persecuţiile împotriva creştinilor. Este prins şi Sfântul Nicolae, târât în temniţă şi supus la foame, sete, bătăi.

Murind persecutorii creştinismului, sub Constantin cel Mare, se restabileşte şi pacea Bisericii.  

S-a stins din viaţă Sfântul Nicolae în ziua de 6 decembrie, anul 342.

Moaştele Sfântului au fost depuse în lăcaşul slujirii sale din Mira şi cu binecuvântarea Bisericii a îngăduit Sfinţilor Părinţi să le împartă şi altora.

În cinstea lui s-au ridicat lăcaşuri sfinte, mănăstiri, azile şi orfelinate, s-au zidit adăposturi pentru nevoiaşi.

Sfântul Nicolae este cunoscut în toată lumea ca ocrotitor al copiilor şi tinerilor, al celor ce călătoresc pe mare şi pe uscat. 

El va mângâia sufletele îndurerate atâta timp, cât va fi evlavie creştină şi viaţă omenească.

Bunătatea şi mângâierea Sfântului Nicolae ne-a adunat şi pe noi, cei prezenţi astăzi, în Biblioteca din satul Molniţa, la serbarea cu genericul „În aşteptarea lui Moş Nicolae”. Lângă bradul împodobit au răsunat poezii, colinde, cântece creştine, rugăciuni către Sfântul Nicolae.

A fost prezentată expoziţia de carte „Moş Nicolae, bucuria celor mici şi grabnic ajutător tinerilor”.

A primit diplomă de onoare Maria Scurtu, pentru locul I la Concursul regional „Vacanţa creativă”. Fiind la sfârşit de an şi făcând bilanţul pentru cea mai activă familie utilizatoare a bibliotecii în anul 2021, familia Pantiuhov a fost menţionată cu diplomă şi o carte despre satul Molniţa (autor Petru Grior).         

După obiceiul creştinesc, în ajun de Moş Nicolae,  s-a moştenit tradiţia să se dea copiilor ascultători daruri. Cei mai activi cititori ai bibliotecii au primit pacheţele cu dulciuri. 

Ludmila ALAZAROAIE, 

șefa Bibliotecii publice „Ion Chilaru” din Molnița

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s