Tineri români din Cernăuți – voluntari în activitatea de ajutorare a refugiaților ucraineni la Suceava

Parcă ieri acești tineri  își depuneau actele la sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu” din Cernăuți pentru  a deveni studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Erau modești, timizi și era greu de prezis ce vor deveni în viitor. Și iată că peste doi-trei ani îi vedem în rândurile voluntarilor din Suceava care ajută refugiații din Ucraina. Efortul lor este de o valoare deosebită, mai ales pentru faptul cunoașterii ambelor limbi, devenind astfel adevărate punți de legătură spirituală între gazde și oaspeți.

Rostislav Dubeț studiază chinetoterapia și motricitatea specială la Facultatea de Educație fizică și Sport, este în anul II.  Voluntar la gară unde lucrează mai mult pe timp de noapte.

Carina Lazarovici din Cernăuți e studentă în anul II, studiază știința calculatoarelor la Facultatea de Inginerie  Electrică și Știința Calculatoarelor, dar în aceste momente de grea cumpănă își petrece  timpul la Hotel „Mandachi”, specializată la întâmpinarea concetățenilor, transportul extern și alte diverse chestiuni de coordonare.

Cristina Șabanova din Ostrița  deja al treilea an studiază  limba engleză la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. În activitatea de voluntariat a devenit traducătoare la Hotel „Bucovina” din Suceava, unde se opresc pe diferite perioade cei care au reușit să treacă granița pentru a scăpa de urgia războiului. 

Toți trei sunt absolvenți ai Liceului nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți.

Alături de ei sunt profesorii de la universitate, în special dl prorector Ștefan Purici, originar  din Ostrița, care i-a îndrumat din momentul depunerii actelor.

Sunt sigur de faptul că acești tineri, ca și alți semeni ai lor, reprezentanți ai noii generații, înscriu una din cele mai frumoase pagini în istoria relațiilor între popoarele român și ucrainean.

Vasile BÂCU

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!