CU  DOR  DE  PUTNA,  CU  DRAG DE  CEI  PLECAȚI 

Participând, la invitația Fundației „Credință și Creație. Maica Benedicta”, alături de doamna academician Alexandrina Cernov, la un eveniment evocator la Mănăstirea Putna, am revenit acasă cu mai mare încredere în „Durata românească”. Și cum să nu cred, dacă avem locuri sfinte, așa cum sunt mănăstirile noastre din sudul Bucovinei! Adunate într-o icoană la cer, sfintele ctitorii medievale cheamă nu numai la rugăciuni și închinare, ci sunt și centre academice, păstrându-se până astăzi așa cum a fost din epoca voievodală. La Mănăstirea Putna, în jurul starețului Melchisedec și nucleului de călugări cărturari se adună și se înmulțesc valorile. Un moment trist, dar sublim a adunat la Mănăstirea Putna, în ziua de 5 mai a.c., „pâlcul de credincioși ai memoriei Maicii Benedicta”, cum îi numește părintele stareț Melchisedec Velnic pe cei aleși, chemați de Dumnezeu la slujba de pomenire a unor oameni dragi ce nu mai sunt. 5 mai este ziua când Maica Benedicta – academician Zoe Dumitrescu Bușulenga a plecat la Domnul, lăsând testament să fie înmormântată la Mănăstirea Putna, dacă va muri la Văratec sau oriunde în altă parte, afară de București. S-a întâmplat ca pământul Putnei să aibă onoarea de a-i fi casa de veci. Din 2006, în fiecare an la 5 mai, la Mănăstirea Putna se ţine slujba de pomenire și parastasul în memoria acestei personalități, așezate în pământul Bucovinei „ca un bob de grâu, ce rodește darul culturii”, de la care se învață „să nu ne pierdem verticala”. 

După slujba de pomenire, la mormântul Maicii Benedicta, am cunoscut-o pe monahia Eufrusinia de la Mănăstirea Văratec, care i-a stat de veghe la patul de suferință, până în ultimele clipe ale vieții. „Îmi spunea că vede o lumină mare pe tavan, mă întreba dacă o văd și eu. Vedea și un tânăr foarte frumos, care vroia să-i spună ceva, dar nu-l auzea”, mi-a povestit maica Eufrusinia, invitându-mă la Văratec unde academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga a devenit maica Benedicta. Cât de adevărat este că cei care se aseamănă, se adună. Zoe Dumitrescu Bușulenga a avut o strânsă legătură sufletească cu mesagerul frumosului românesc în lume, Dan Hăulică, comemorat și el la Putna, starețul Melchisedec fiind inițiatorul „Anului Hăulică”. Lângă aceste două mari personalități, și-au găsit locul alți doi oameni dragi bucovinenilor, pe care moartea i-a făcut nemuritori – Mircea Motrici, poetul și reporterul, și Carmen Veronica Steiciuc, poeta cu aripi de înger, fondatoarea teatrului „Matei Vișniec”, Suceava. Ambii au plecat tineri, în pline forțe creatoare. Sunt atât de vii în amintirea noastră, deși se împlinesc degrabă 15 ani de când Mircea Motrici „și-a atins piscul”, după cum l-a alinat părintele arhimandrit Melchisedec în ceasul cel din urmă. Pentru ei, nemuritorii din inimile celor vii, adunați la parastas pe un itinerar „către sinele nostru românesc”, au ars lumânările și au lăcrimat florile la Putna. Ei, cei plecați la Domnul, necontenit adună și înmulțesc valorile. Cum se întâmplă acest miracol, cine sunt continuatorii din jurul starețului Melchisedec și al prof. Teodora Stanciu, care țin pe umerii lor fundația „Credință și Creație”? Despre toate acestea s-a vorbit la inaugurarea vernisajului expoziției „Durată românească: libertate și conștiință”, consacrată împlinirii a 90 de ani de la nașterea ambasadorului culturii românești pe meridianele globului pământesc, Dan Hăulică. 

Urcușul pe muntele valorilor lăsate de oamenii apropiați și dragi Mănăstirii Putna a continuat în sala de conferințe, cu emoționante și sugestive evocări. Despre neuitata profesoară, Zoe Dumitrescu Bușulenga din anii 1967-1968 la București a desprins un crâmpei din inima sa scriitoarea Doina Cernica din Suceava, având multe pagini scrise și nescrise încă și cu colegul în ale jurnalisticii, Mircea Motrici. Acad. Alexandrina Cernov l-a rememorat pe Mircea Motrici ca un nelipsit participant la primele saloane de carte organizate de dumneaei la Cernăuți, îndeosebi nu uită momentele de bucurie când lansa la saloanele din Cernăuți câte un nou volum din colecția „Restituiri – Dionisie Udișteanu”. În defavoarea propriilor lucrări, Mircea Motrici se dedicase cu trup și suflet editării manuscriselor Arhimandritului Dionisie Udișteanu. Am și eu vreo nouă volume din această colecție cu autograful lui Mircea Motrici pe fiecare, dovadă a sacrificiului pentru nobila cauză de a scoate din uitare numele unui vrednic slujitor al altarelor străbune. 

Maria TOACĂ 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s