
Luna mai are un şir de sărbători frumoase şi interesante și una dintre care merită să fie marcată, este Ziua Mamei. În Ucraina, începând cu anul 2000, este tradiţional ca în a doua duminică din luna mai să felicităm pe cea mai scumpă fiinţă din lume. Cu acest prilej la Biblioteca publică din satul Culiceni au fost organizate un şir de activităţi. Împreună cu cititorii bibliotecii am creat gazeta de perete „Mâinile mamei – cele mai gingaşe din lume”, unde fiecare a scris ce înseamnă mama în viaţa lui, la fel au fost folosite şi versurile scriitorilor din expoziţia de carte „Mama este totul…”. Apoi a fost organizat un flashmob sub genericul „Te iubesc, mămico!”. A fost o activitate foarte însemnată şi plină de emoţii, fiindcă în sufletul şi inima fiecăruia, mama ocupă un loc deosebit.
A doua etapă a întâlnirii cu utilizatorii bibliotecii a fost dedicată Zilei Europei. Este marcată în fiecare an la data de 9 mai și se dorește a fi o zi în care cetățenii Uniunii Europene să simtă că fac parte dintr-o mare familie ce împărtășește aceleași valori. Ucraina s-a alăturat și ea la această sărbătoare. Cu această ocazie, la bibliotecă a fost organizat un flashmob – „Ucraina – Europa”, unde au fost reprezentate simbolurile Uniunii Europene împreună cu Drapelul ucrainean. La fel pentru a descoperi cele mai însemnate locuri din Europa şi pentru a lua cunoştinţă de cultura şi arhitectura ei, a fost organizată excursia virtuală „Fapte interesante despre UE”, iar în bibliotecă a fost amenajată o expoziţie de carte „Ucraina în familia europeană”.
A fost o duminică specială şi interesantă pentru cititorii noştri, care s-a sfârşit cu emoţii pozitive şi dorinţa de a reveni la bibliotecă.
Tatiana GHEORGHIU, șefa Bibliotecii din Culiceni