Hristos a Înviat! După câteva săptămâni de post și pocăință, de rugăciuni fierbinți și nădejde în Preamilostivul Dumnezeu, iată, ne bucurăm cu toții de cea mai strălucită sărbătoare din câte are Biserica în calendarul ei, de praznicul praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor, de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
În aceste clipe de nădejde doar în Dumnezeu, în aceste momente deosebit de grele prin care trece țara noastră, în aceste clipe înțelegem cel mai mult ca oricând că într-adevăr viața este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu ni l-a dăruit.
Am început mai mult să ținem la viața noastră și a celor din jur. O sete nepotolită după o Viaţă nesfârşită a sădit Dumnezeu în noi. Setea aceasta nu poate izvorî din trupul cel muritor, care este ţărână şi în pământ se întoarce, ci este glasul sufletului nemuritor, ce însetează după Dumnezeul cel „viu”, izvorul de Viaţă. Dumnezeu n-a făcut moartea, nici nu se bucură de moartea celor vii. El a zidit pe om spre nestricăciune şi numai prin prisma diavolului moartea a intrat în lume, ca plată a păcatului, iar păcatul întunecă în el chipul lui Dumnezeu şi-i închide porţile Vieţii celei veșnice.
Dacă cea mai încărcată de durere și tristă zi din istoria omenirii a fost ziua în care oamenii L-au răstignit pe Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, cea mai fericită şi mai luminoasă zi a rămas peste veacuri ziua Învierii Sale, care așa cum spune o cântare specifică acestei perioade liturgice: ,,Este ziua celei mai curate bucurii, ziua celei mai dulci mângâieri, ziua celei mai mari minuni, ziua celei mai adânci taine, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea”.
S-ar putea părea nefiresc ca să vorbim despre Înviere şi Viaţa cea veșnică, tocmai acum, când parcă moartea a pus stăpânire pe pământ, unde țara noastră trece prin focul celui mai groaznic război. Şi totuşi, strălucita Înviere a Domnului, ca un soare de primăvară, vine să ne întărească în credinţa că sfârşitul vieţii, pentru noi, nu este moartea, ci învierea. Precum, pe la sfârşitul iernii deasupra pământului mai stăruie ceaţa şi întunericul, dar sub pământ se mişcă sucurile noi de viaţă, iar sus pe cer soarele mai dogoritor pregăteşte sosirea primăverii, aşa şi în focul încercărilor de acum Dumnezeu lucrează la o nouă viaţă pentru suflete, care viaţă se va arăta la timpul rânduit de El. Din focul suferinţelor de acum nu va putea ieşi biruitoare decât împărăţia lui Dumnezeu, care este: „Dreptate, pace şi bucurie întru Duhul Sfânt”.
Mai ales în cumplitele vremi prin care trece lumea – şi noi împreună cu ea – fiecare zi de viaţă trebuie socotită ca un dar al milostivirii lui Dumnezeu. De aceea nu putem mulţumi îndeajuns bunului Părinte ceresc, că ne-a învrednicit să ajungem iarăşi luminata zi de praznic a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prilej de neasemuită bucurie, de negrăite mângâieri, de împăcare cu Dumnezeu şi de înfrăţire cu semenii noştri. Cu adevărat „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea”. Căci în ea se vădeşte covârşitoarea bunătate şi iubire a cerescului Tată faţă de fiii Săi cei căzuţi în păcatul neascultării – şi tot în ea se arată cinstea şi mărirea fără seamăn cu care El a încununat pe unul născut Fiul Său pentru desăvârşita Lui ascultare până la moarte, şi încă moarte pe cruce! Nici o bucurie nu se poate asemăna cu bucuria Paştilor, pentru că nici un dar nu este atât de preţios ca darul adus nouă de Domnul nostru Iisus Hristos prin moartea Sa pe cruce şi prin Învierea Sa cea de a treia zi. Acest dar este însăşi mântuirea sufletelor noastre, adică răscumpărarea noastră din robia păcatului şi a morţii.
Dragii mei! Desigur că anii vor trece, viața va continua, și Pacea mult așteptată va domni pe pământ. Dar nu va rămânea nebăgată în seamă de Dumnezeu nici o picătură din sângele fiilor neamului nostru, aceşti „ostaşi ai lui Hristos, credincioşi până la moarte”, care de câteva luni de zile luptă pentru apărarea Țării. Acest sânge de jertfă pregăteşte marea zi de înviere şi pentru ţara noastră creştină. După moarte vine învierea, știind că „prin Hristos Înviat viața stăpânește și nici-un mort nu mai este în mormânt“.
Cu ochii credinţei noi vedem, de pe acum, mormintele deschise şi Viaţa ieşind biruitoare din ele, iar natura, – această carte deschisă a lui Dumnezeu, pusă spre învăţătura noastră, – ne arată şi ea, ca în nişte icoane, acelaşi adevăr. În natură vedem, doar, cum toate răsar şi apun, şi după apunere se ridică iarăşi. Ziua se scufundă seara în mormântul nopţii şi dimineaţa iarăşi se ridică. Soarele se naşte, moare şi învie în fiecare zi. Timpurile însăşi apun, şi, întorcându-se iarăşi, primesc o viaţă nouă. Nimic nu piere, ci toate îşi schimbă numai forma. Oricât ar întârzia uneori primăvara, ea vine totdeauna, ca să aducă viaţă nouă peste ogoarele încremenite de gerul iernii, pentru că moartea nu poate birui niciodată Viaţa. Iisus Hristos cel Înviat nu mai moare, ci petrece nevăzut în mijlocul nostru până la sfârşitul veacurilor.
Câţi orfani în suferinţă, câte văduve neajutorate, câţi bătrâni în lipsă, câţi bolnavi şi câtă suferinţă întâlnim în spitale, în azile, în orfelinate şi în închisori? Câte familii sunt astăzi pe drumuri neavând unde dormi. Câte familii sărace, care poate pentru sărbătoarea Învierii nu au avut cu ce-şi pregăti masa de Paşte şi n-au putut-o împodobi cu pasca şi tradiţionalele ouă roşii?
Mult vor suferi cei ce aduc atâta suferință. Dar noi pe toate le vom trece. Pentru că știm că Dumnezeu dă fiecăruia să ducă atât cât poate omul să ducă, și nu mai mult. De aceea să fim liniștiți, având speranță și nădejde în Dumnezeu. Să iubim și să iertăm.
Iubirea de Dumnezeu şi bucuria Paştilor să fie în inimile voastre. Ea să vă închege într-o obşte sfântă pe care nici o putere lumească să n-o mai poată risipi. Ea să vă mângâie şi să vă întărească în toate zilele vieţii voastre. Ea să vă împuţineze mai ales astăzi şi durerea că mulţi din cei scumpi ai voştri nu sunt acasă în aceste zile mari de praznic, ci sunt departe, unde se luptă împotriva puterilor întunericului. Nu-i uitaţi nici pe ei din rugăciunile voastre. Îmbrăţişaţi cu dragostea voastră pe orfani, pe văduve şi pe toţi cei săraci şi lipsiţi, ajutându-i frăţeşte, ca purtând împreună poverile ceasului de acum să vă învredniciţi de belşugul binecuvântărilor pe care îndurarea lui Dumnezeu le va revărsa, când va găsi cu cale, asupra noastră a tuturora. Nu încetaţi a vă ruga Părintelui atotputernic să risipească ura dintre popoarele pământului şi să trimită în lume pacea dreaptă, pacea sfântă, pacea lui Hristos.
Este timpul bucuriei pascale în care uitând tot răul ce ni s-a făcut trebuie să iertăm toate și împreună suntem chemați să cântăm: „Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Preot Igor ANDRONACHI, parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Movila
Gazeta de Herța 