Evenimente  deosebite  pentru  oameni deosebiți 

Finele ultimei luni a acestei primăveri, altădată i-am fi spus frumoase, acum triste și mereu în așteptarea umor vești mai bune, ne vine cu mai multe evenimente. 

Primul este de nivel local și este legat de cei 593 de ani de la prima atestare documentară a satului Cupca de pe Valea Siretului. 

Nu vom vorbi prea multe despre acest vechi și frumos sat, cu locuri deosebite, cu oameni de vază, cu evenimente importante. Vom menționa faptul că are o biserică veche, declarată monument de cult, cu care cupcenii se mândresc mult. Că de aici, din Cupca, a fost în Parlamentul de la Viena deputatul român Grigore Timiș, iar peste sute de ani un descendent al acestei familii, fostul meu elev, un alt Grigore Timiș a fost al doilea deputat român în Parlamentul Ucrainei. Că de-a lungul anilor, cupcenii au reușit să păstreze multe obiceiuri vechi, dintre care cel numit „Toaca”, sărbătorit anume de Sfintele Paști, a rezistat chiar și în vremea sovietică, lucru mai rar întâlnit pe acele timpuri. Despre sat, istorie, cultură, religie, învățământ, așezare geografică, evenimente, personalități etc., au apărut de-a lungul anilor două monografii, una istorică, alta modernă a căror autori sunt regretatul doctor în științe silvice, care a trăit la Brașov, România – Petre Ciobanu, și fostul director al școlilor din Cupca, Domețian Cucuruz. Despre sat, evenimente, tradiții, obiceiuri, credință, datini, oameni, locuri, s-au scris și s-au publicat mai multe cărți și broșuri, s-au pregătit emisiuni radio și televizate, iar în ultimul timp multe dintre ele apărute și pe rețelele de socializare. Despre toate acestea și multe altele s-au publicat sute de articole în ziarele noastre românești și ucrainene, marea majoritate fiind semnate de semnatara acestor rânduri, dar și de mulți alții. Avem un muzeu istoric aflat în incinta actualului liceu al satului. Despre multe încă am putea vorbi, dar ne oprim aici. 

Cel de-al doilea mare eveniment este legat de toți românii aflați în toate colțurile lumii, căci, știut lucru, 29 mai este și Ziua românilor de pretutindeni. Iar vorbind despre românii de la baștină sau de cei aflați la mii de kilometri de ea, și care-i duc dorul, nu vom uita să menționăm că și cupcenii din cele mai vechi timpuri și până azi sunt buni români, buni creștini, buni gospodari, păstrători ai graiului străbun, ai frumoaselor obiceiuri legate de anumite sărbători creștine sau laice, de anumite date și evenimente ce se deapănă prin ani pe aceste meleaguri. 

Cel de-al treilea eveniment este deja la nivel de talie mondială, căci Ziua de 1 iunie este Ziua Mondială a ocrotirii copiilor. Aflați acum la lecții online, la activități extrașcolare tot de tipul acesta, micii cupceni, îndrumați de bunii lor dascăli, susținuți și ajutați de părinți, chiar și în aceste timpuri de grea cumpănă, pregătesc expoziții, îmbracă cămăși cusute, recită, desenează, c ântă, i mprovizează pe tema atât de dragă acum pentru noi toți – cea a păcii, reconcilierii, bunei înțelegeri, a speranțelor și dorințelor atât a celor mici, cât și a celor mari, de a reveni la o viață pașnică, normală, liniștită. La o viață obișnuită, dar în care am fost atât de fericiți, la viața unde cei maturi vor munci în voie, iar copiii vor învăța în școli, vor visa, vor sărbători, vor petrece frumos vacanțele și vor fi împreună. 

Să dea Bunul Dumnezeu ca toate aceste vise și aspirații să se înfăptuiască chiar în timpul apropiat. Doamne ajută! 

Eleonora SCHIPOR, profesoară superioară la Liceul din Cupca 

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!