Ar fi trebuit să petrecem cu bucurie Înălțarea Domnului, această zi de mare sărbătoare a creștinătății ortodoxe și sărbătoare națională pentru români. E Ziua Eroilor, când ne regăsim în aceeaşi tulpină cu fraţii din Ţară şi simţim româneşte poate chiar mai profund decât ei, mai ales ne apasă dorul de străbuni şi jalea mioritică. Ne pomenim eroii în unison cu dangătele clopotelor de la sfintele lăcașe din Țară. Însă, aici, la noi, avem mai mulți martiri decât eroi de război, adunați laolaltă prin cimitire, înscriși pe monumente funerare, dar cei mai mulți zac în pământ străin, fără cruci și morminte. Nu sunt cunoscuți nici toți cei ale căror oseminte odihnesc în fostul cimitir militar din perimetrul cimitirului evreiesc din Cernăuți. Dar, organizați de conducerea Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, când mai mulți, când mai puțini, venim aici de Ziua Înălțării în fiecare an de când a fost inaugurat acest complex memorial.
Și de fiecare dată ne apropiem cu un sentiment de vinovăție față de memoria celor 695 de apărători ai Patriei căzuți în cel de-al Doilea război mondial și 400 de români pașnici asasinaţi în primul an al dictaturii staliniste în ţinut. Parcă îi vedem și le auzim de sub covorul verde întrebarea: „Ce ați făcut pentru noi?”.
– Am cosit iarba de câteva ori primăvara asta, am mai „cârpit” o fisură apărută în postamentul Crucii, va spune Vasile Răuț, președintele Societății „Golgota”.
– Aprind candela, v-am adus o floare, șoptește alături de el soția
– Nu vă uităm, am venit cu Tricolorul să vă bucure sufletul, vor continua și ceilalți adunați în jurul liderilor „Golgotei”.
– V-am adus flori din grădina noastră, din Mahala, li se închină urmașii martirilor din acest sat mult pătimit. Sufletul comunității, Elena Nandriș, a venit la cei 24 de măhăleni aruncați în gropile comune după executarea în închisoarea nr. 1 din Cernăuți, împreună cu consătenii săi – soții Dumitru și Olga Zaidel, Maria Tatarciuc, care povestește despre bunelul ei Ion al lui Toader Boiciuc, condamnat la moarte după încercarea eșuată de a trece Prutul în groaznica noapte de 7 februarie 1941.
Sufletele noastre, însă, nu pot fi împăcate atâta timp cât acest memorial nu este recunoscut oficial. Eroii noștri rămân în afara legii și a dreptății, deși lucrările de construcție a memorialului au început cu vreo 15 ani în urmă cu acordul autorităților locale. Formal nu știu ce s-ar schimba, dacă ar fi recunoscut, înregistrat conform legii. Într-un timp liderii „Golgotei” chiar au fost avertizați să nu se apropie de această palmă de pământ. Memorialul, însă, rezistă în pofida tuturor încercărilor de a fi compromis. Deși nu suntem cu sufletul împăcat pentru cum ne îndeplinim datoria și pentru ce încă n-am făcut, măcar păstrăm memoria și ne pomenim martirii, fapt apreciat și de reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi ministrul-plenipotențiar Nicolae Dan Constantin, care s-a aflat alături de durerea noastră cu un tricolor din flori, ca recunoştinţă din partea Patriei istorice.
Acest perimetru al memoriei stă ca o mărturie a adevărului că în timpuri de restrişte morţii sunt mai drepţi, mai puternici decât cei vii. Ei au totul – cerul și pământul, ei nu mai suferă, iar pe noi ne doare pentru că încă n-am făcut totul întru păstrarea memoriei lor. Dar crucile ce le veghează somnul sunt „inaugurate” în inimile celor care răspund la apelul președintelui Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina. Cuvinte de pioasă pomenire pentru eroii din trecut, și eroii acestor zile îndoliate au rostit conaționalii care întotdeauna susțin activitățile „Golgotei” – Elena Nandriș (primăria comunei Mahala), Felicia și Nicolae Toma (publicația „Zorile Bucovinei”), Vasile Bâcu (Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Cernăuți. Ne-a fost plăcut s-o avem alături pe inimoasa doamnă Viorica Stan din România, pe activiștii „Golgotei” – Ion Găină, Elena Morar, Vladimir Acatrini.
Comemorarea eroilor l-a readus printre noi, în lumina celor mai mișcătoare amintiri, pe regretatul președinte al Societății „Golgota”, Octavian Bivolaru, care s-a zbătut pentru oficializarea Memorialului – simbol al jertfei supreme întru nemurirea neamului românesc. Presupunem că au fost morminte și dincolo de perimetrul acestui Memorial. Cu ani în urmă, regretatul Octavian Bivolaru, mi-a arătat o cruce ce abia se zărea dintre buruieni – mărturie că fostul Cimitir al Eroilor a avut o rază mai mare. Astăzi locul e curățat de buruieni, dar nici crucea nu mai este.
Maria ANDRIEȘ
Gazeta de Herța 