Ziua Internațională a copiilor omagiată de artiștii din Comuna Ostrița

 MIERCURI, LA 1 IUNIE, în Casa de creație și odihnă Horbova a avut loc un eveniment patriotic caritabil sub genericul „Suntem cu toții copiii tăi, Ucraina”, consacrat Zilei Internaționale a copiilor, unde au participat copii din comuna Ostrița și copii refugiați. Pompierii împreună cu poliția au demonstrat copiilor, la aer liber, momente din timpul serviciului lor de fiecare zi. Iar Biblioteca publică din Horbova a organizat copiilor desene pe asfalt şi diferite concursuri distractive la care au luat parte toți copiii.

Următoarea etapă a evenimentului caritabil în sala mare a Casei de cultură Horbova a început-o moderatoarea măsurii, Sorina Palamariu, cu un moment de reculegere, iar copiii au depus flori, lampade și jucării pentru copiii care şi-au pierdut viaţa din cauza războiului. Concertul patriotic a durat 1,5 ore, la care au fost prezenți reprezentanți din toate satele comunei Ostrița, precum și persoane refugiate – părinți cu copiii lor.

Cu prilejul sărbătorii, din partea comunei Ostriţa tuturor copiilor și artiștilor amatori li s-a înmânat câte un mic cadou. 

La încheierea spectacolului moderatoarea măsurii și starostele satului Horbova, Sorina Palamariu, a invitat în scenă, pentru un cuvânt de felicitare, oaspeții spectacolului nostru – primarul CTU Ostrița, Vasile Țurcan, adjunctul Dan Crâșmaru, contabila comunei Ostrița, Iulia Toderean, deputatul în Consiliul Raional Cernăuți, Iurie Levcic, și directorul Şcolii medii Horbova, Alexandru Andrieș.

Dragi copii, să păstraţi întotdeauna copilăria în suflet, ca o rază de lumină, şi viaţa voastră va fi mult mai frumoasă.

Elena JECHIL, Casa de creație și cultură Horbova

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s