CU VISUL LUI EMINESCU, PE SUB TEII DIN BOTOȘANI

Tristă și mohorâtă, ar fi trebuit să-mi revină în suflet ziua de 17 iunie, cu îndepărtat ecou din 1889, când sub lacrimile cerului și în suspinul pământului a fost condus la cimitirul Bellu cel mai mare și iubit poet al românilor, Mihai Eminescu. Dar s-a întâmplat ca în această zi și în preajma ei să am parte numai de bucurie, clipe atât de rare în timpurile de astăzi pentru românii din Ucraina. E o fericire să știm că sunt locuri care ne cheamă mereu și oameni care ne așteaptă. Am răspuns fără ezitare invitației generoase a doamnei Elena Condrei din Botoșani, fără să mă gândesc la dificultățile drumului, depășind sentimentul jenant că o sustrag de la numeroase preocupări de organizare ce le avea în ajunul ceremoniei de înmânare a Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint”. După ce m-a asigurat că va trimite o mașină până în vamă la Siret, mi-a spus că va veni și ea să mă întâmpine. Știam că și-a transmis prerogativele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, mai bine zis managerului acesteia, doamnei Ersilia Iacob. Însă, deocamdată, grijile nu i s-au redus. Sub privegherea dumneaei a început și noua etapă în istoria Teilor, care poartă o aură deosebită, ducând mai departe „acel freamăt sfânt” din sufletul doamnei Elena Condrei, ce-a însoțit-o pe parcursul a două decenii de când a instituit și a susținut neîntrerupt Premiile Mihai Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint”. Așadar, am ajuns ușor de la teii din Cernăuți la teii din Botoșani ai Poetului nostru drag. E simplu să treci orice vamă când te întâmpină prieteni de suflet la hotar, când ai însoțitori buni la drum. Pornind pe la amiază din Cernăuți cu folkista și jurnalista Carolina Jitaru, degrabă ne-am pomenit în îmbrățișarea Elenei Condrei, având surpriza de a-l vedea la volan pe un bun prieten al românilor cernăuțeni, Traian Apetrei, cunoscut nouă din perioada directoriei la Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani, când ne bucura cu reprezentații teatrale la festivalul „Aplauzele de Aur ale Bucovinei”. În drum domnul Traian a cotit pe o ulicioară din comuna Mihăileni, propunându-ne să ne oprim la casa mamei lui George Enescu, locuri pe unde a pășit celebrul compozitor, nu numai să-și vadă părinții, ci și să le  cânte țăranilor la mirifica sa vioară.

Emoții duioase ne-au copleșit sub umbra bătrânilor nuci, care parcă fremătau cu rapsodiile enesciene. Și ce mari sunt minunile Domnului! În pridvor, doamna Elena a deschis telefonul, ne-a întrebat dacă avem răbdare să ne mai reținem opt minute, exact cât s-a revărsat Rapsodia Română, cântată la muzicuță de un tânăr japonez, susținut de o orchestră prestigioasă. Puteam asculta Rapsodia și în mașină, însă când ne-ar mai fi picat norocul să vedem cum și păsările s-au oprit din ciripitul lor pentru câteva clipe!

Următorul popas i-a prilejuit lui Traian Apetrei plăcerea de a ne duce cu mașina până la scara hotelului Maria. Mai departe, înserarea ne-a alintat în valuri de dulci miresme ce adiau dinspre bătrânul parc, cu numele Eminescu, de părea că tot pământul se roteşte într-un vals celest. La Botoșani tot frumosul desprins din cer, răsărit și crescut pe pământ poartă un singur nume – Eminescu. Am pășit pe alei de vis tivite cu trandafiri, ne-am oprit la busturile celor mai renumiţi oameni de cultură botoşăneni, în cel mai de seamă loc aflându-se Mihai Eminescu. Dacă la Iaşi, în parcul Copou, este un singur tei, păzit ca ochii din cap de îndrăgostiţii de lirica eminesciană, în grădina publică din Botoşani sunt nenumăraţi aceşti arbori meliferi, cu frunze în formă de inimă, care l-au primit la umbra lor şi l-au încântat pe Eminescu. Oraşul înscris în biografia Poetului ca locul de naştere şi de botez, l-a găzduit în ultima parte a vieţii sale pline de suferinţe. Unii contemporani afirmă că Eminescu şi-a trăit la Botoşani ultimele clipe de fericire, 12 zile de dragoste cu Veronica Micle, de care a avut parte cu un an înainte de tragicul sfârşit.

Am depănat în tăcere cu însoțitoarea mea, Carolina, tulburătoarea, dureroasa poveste de iubire dintre Mihai și Veronica, fără a trece mai departe de hotarul ei fericit. În acel peisaj tihnit, uşor patriarhal, unde pretutindeni lucește steaua unei poezii luminoase, n-am găsit loc pentru evocarea finalului ce-l pândea mişeleşte pe Poet la Bucureşti. Mai ales că a doua zi, nu departe, la Biblioteca Județeană, ne aşteptau „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” – sărbătoare ce adună deja de 21 ani oameni din constelația Luceafărului, care creează și dăruiesc lumii frumosul. Ca și la edițiile precedente au fost aleși oameni care fac ca Eminescu să fie eternul prezent peste tot. Scriitori, poeţi, pictori, colecţionari, publicişti de data aceasta şi-au dat întâlnire în sala de lectură a Bibliotecii Județene, loc semnificativ dacă ne gândim cât de împătimit era Eminescu de lecturi și cât de dragi îi erau cărțile.

Dar până a-i vedea pe viu și a-i aplauda pe laureații actualei ediții, am inițiat-o pe colega mea Carolina în istoria celor precedente. M-am oprit cu amintirea la edițiile la care am fost prezentă, revăzând imagini inedite din 2016: lansarea unei elegante antologii a laureaţilor din ultimii cinci ani, precum şi admirabilele plachete conferite unor instituţii şi persoane care au sprijinit constant „Teii”. Printre oamenii dragi, învredniciţi să primească aceste plachete jubiliare, le-am aplaudat pe scriitoarea Doina Cernica de la Suceava, pe stavrofora Irina Pântescu, regretata întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, invitată atunci la Curtea Veche şi în calitate de laureată a „Teiului de Aur”, ca şi monahiile dr. Gabriela Platon, stareța de astăzi, şi Elena Simionovici, la acel moment vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni.

De la bun început, doamna Elena Condrei și-a promovat crezul de a-i uni spiritual pe români sub sceptrul idealurilor eminesciene, îndreptându-și privirile spre Basarabia și nordul Bucovinei, printre cei aleși din Cernăuți aflându-se: membrii de onoare ai Academiei Române, Alexandrina Cernov și Vasile Tărâțeanu, publiciștii Grigore Crigan, Maria Toacă, Mircea Lutic, Vasile Bâcu, dirijorul Dumitru Caulea. La ediția din 2016 în Constelaţia Teilor Eminescieni a fost menţionat, la categoria publicistică, poetul Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, iar acum am avut surpriza de a-l întâlni în calitate de laureat al „Teiului de Argint”, la categoria Literatură, pe tânărul politolog și poet, Marin Gherman. Astfel, an de an, Teii Eminescieni cresc şi se îmbogăţesc cu noi ramuri, îmblânzind ghimpii de sârmă de la hotare.

„Nu sunt eu organizatoarea, s-a înnoit componența juriului, am rămas doar ca președinte fondator al Premiilor…”, mi-a spus dna Elena la întâlnirea în vamă, fericită că a găsit o continuatoare de nădejde în persoana Ersiliei Iacob, precum și de deschiderea manifestată de Consiliul Județean. A doua zi, la inaugurarea sărbătorii ne-a înduioșat cu mărturisirea: „Anul trecut la pregătirea celei de-a douăzecea ediții am plâns o săptămână de supărare, acum am plâns de bucurie…”. Probabil, orice lucru de valoare se naște în lacrimi și are la temelie cristalul lacrimii. I-am simțit tristețea în scrisoarea de mulțumire „membrilor juriului, laureaților din țară și de dincolo de hotare, colaboratorilor și tuturor celor ce-l iubesc pe EMINESCU: „În anul 2021, cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor oameni deosebiți, care pe parcursul celor 20 de ani au fost lângă mine, am reușit să organizez a XX-a ediție a Premiilor EMINESCU Teiul de Aur și Teiul de Argint pentru Literatură, Arte Vizuale, Colecții și Colecționari, ale editurii GEEA, BOTOȘANI, prilej de a anunța că următoarele ediții se vor ține sub egida a două instituții de prestigiu: Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, Botoșani și Consiliul Județean Botoșani”. Astfel, doamna Teilor și-a luat rămas bun, făcându-ne să intuim și nuanțe de tristețe în cuvintele: „În urmă cu două decenii, am știut de unde am pornit, dar nu am intuit cum se va termina. Ce pot spune!? Am renăscut cu fiecare ediție, am evoluat, am fost și tristă, am avut și lacrimi de fericire. Gândurile mele de neuitare și de trăire continuă sub aura eminesciană au făcut ca, repere de aducere aminte să fie materializate prin două plăci comemorative, marmură pe suport de inox, aliate locului unde, an de an, au fost oferite aceste premii, anume, în locația căreia  îi spunem CETATEA GEEA”. Desigur, cuvintele-i sunt marcate de modestie, căci pe parcursul a două decenii a avut 180 de laureați, uniți împreună în marea familie a doamnei Condrei, familia energiilor creatoare care duce mai departe frumosul eminescian. Câte întâlniri și îmbrățișări de neuitat pe parcursul acestor 20 de ani ne-a dăruit doamna Elena Condrei! Îmbogățind constelația Eminescu, a reușit un lucru nemaipomenit până acum: să-și găsească continuatori demni de această unică instituție a Teilor, comparată de reputatul Mihai Cimpoi cu „o instituție a Academiei Române”.

Și cea de-a 21-a ediție, ca una de transmitere către tânăra Ersilia Iacob, a fost în bună parte a doamnei Condrei, confirmându-i crezul de unire a românimii în „visul de fier” al lui Eminescu. Din Chișinău au venit academicianul Mihai Cimpoi, președinte de onoare al juriului, și Elena Dabija, director al Centrului Academic Internațional „Eminescu”. Emoțiile sufletului românesc al Cernăuțiului au vibrat în „Poem Bucovinean” al regretatului poet Grigore Bostan, membru de Onoare al Academiei Române, cântat de fiecare dată parcă mai înălțător și mai răscolitor de Carolina Jitaru. Am întregit unirea cu sudul Bucovinei și cu Botoșanii în îmbrățișarea prietenelor scriitoare Doina Cernica  și Lucia Olaru-Nenati, precum și căldura Luciei Pușcașu, artista plastică strâns atașată de colegii pictori din Cernăuți. Dragostea frățească a botoșănenilor față de basarabeni s-a manifestat în gestul adolescentului Nicușor Șerpe, care le-a dăruit oaspeților din Chișinău din creația sa – două chipuri emblematice – portretele lui Mihai Eminescu și Grigore Vieru.

Laureații „Teiului de Aur” la capitolul literatură au fost onorați de un scurt elogiu, laudațio, din partea acad. Mihai Cimpoi, primul său cuvânt răsunând pentru Eminescu. Amintind că și China are o zi Eminescu, domnul academician a vorbit despre datoria noastră de a-l cunoaște și a-l face cunoscut lumii, căci Eminescu ne duce și ne poartă pe meridianele globului: „El este demult în Europa și ne așteaptă acolo”. Pentru promovarea operei eminesciene și a patrimoniului cultural românesc la categoria Literatură s-au învrednicit de „Teiul de Aur” recunoscutul cărturar craiovean, critic și istoric literar, prozator, jurnalist, Tudor Nedelcea, poetul Viorel Dinescu, de la care am reținut întrebarea: „Ce-ați făcut, strănepoți, cu hotarele Țării mele?”, iar Marele premiu „Excelență” a fost acordat academicianului Gheorghe Păun pentru Opera Omnia. Nouă, cernăuțenilor, ne-a fost plăcut de a-l întâlni în această distinsă suită de talente pe Marin Gherman, menționat cu „Teiul de Argint”, emotiv și obiectiv lăudat de scriitoarea din Suceava, Doina Cernica. Îl cunoaștem ca jurnalist, fondator al Agenției BucPress, autor a peste o sută de studii științifice pe teme politologice și jurnalistice, dar mai puțin ca poet, laureat al premiului „Nichita Stănescu”, autor a două volume de versuri, aspect asupra căruia a accentuat Doina Cernica în laudațio, punându-i în evidență preocupările pentru frământările lumii noastre. Semnificativ au răsunat cuvintele scriitoarei, ca o urare pentru drumurile ce-l așteaptă înainte: „Un Tei de Aur e o încoronare, un Tei de Argint – o recunoaștere și o datorie”.

Pictorița Lucia Pușcașu, membră a juriului, a fost bucuroasă să o prezinte pe laureata „Teiului de Aur”, artista plastică Marilena Murariu, creatoarea unei „lumi în pasteluri”, cu un traseu artistic extraordinar de bogat. Cu „Argint” a fost menționat pictorul Ovidiu Buzec, remarcat prin expresivitate compozițională și cromatică, individualizat prin ideile originale. În sfârșit, i-au zâmbit Teii, mai precis „Teiul de Aur”, și maestrului Traian Apetrei, în calitatea-i de colecționar. El, care a moderat ani la rând sărbătoarea teilor și a anunțat atâtea nume de laureați, a auzit de data aceasta și despre sine de la Iulian Moldovanu că „E un om de rând excepțional”, iar Lucia Olaru-Nenati, care știe mai bine ca oricine ce înseamnă să conduci un Teatru ca cel din Botoșani, l-a numit „adevărat erou în timpurile cele mai grele pentru trupa teatrală”. Are în urmă ani de muncă asiduă pe altarul culturii botoșănene, demonstrând devotament față de valorile naționale și universale. E de ajuns să menționăm doar faptul că Biblioteca din Botoșani găzduiește unicul cabinet de numismatică din România, amenajat cu contribuția lui Traian Apetrei și Elenei Condrei. Din generația de aur, foarte apropiată laureaților din anii trecuți, face parte și Mihai Cornaci, unul din stâlpii Bibliotecii Județene Botoșani (anii 2004-2021), distins cu „Teiul de Aur” pentru implicarea activă în diversificarea serviciilor de bibliotecă, prin organizarea și promovarea expozițiilor tematice speciale.

Și așa cum orice final trebuie să încoroneze opera, sărbătoarea a culminat cu „Teiul de Aur” înmânat doamnei Teilor, Elena Condrei, la galeria surprizelor adăugându-se cadoul din partea lui Dorel Gaftoneanu, președintele Societății Culturale Steaua Nordului, cu care a realizat „edificiu memorial” pentru sora lui Mihai Eminescu, Harieta. Darul oferit e un tablou, un portret ce-i definește universul lăuntric, în ochi reflectându-se istoria de 21 de ani a Teilor. Printre cele inedite organizatorii menționează cu satisfacție deosebită că pentru prima dată un funcționar de la Consiliul Județean, Cristian Nistor, a fost alături de ei de la primele până la ultimele acorduri.

Nu puteam să nu mergem cu domnul Gaftoneanu la mormântul simbolic al Harietei, după câte ne-a povestit despre căutările sale prin arhive pentru a-i descoperi locul în cimitirul Eternitatea. Acolo am văzut sclipiri de lacrimi în ochii doamnei Elena, negăsind „ulcica” de ceramică pentru flori. „Nu vă faceți inimă rea, poate cineva a avut mai mare nevoie de ea decât Harieta”, au liniștit-o blând soții Alexei și Ersilia Iacob. Tot ei ne-au „repezit” cu mașina până la vamă, regretând că nu pot trece, fără pașaport, ca să ne ducă până la Cernăuți.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s