PRELUDIU DE POVESTE LA EVENIMENTUL CULTURAL 

 „AI CARTE, AI PARTE”, DESFĂȘURAT LA BRAȘOV

 Nu e de iubire, ca cea ce m-a însoțit la Iași, dar tot e o întâmplare de poveste. O preiau din cartea drumurilor mele de dor prin România. E ca un talisman protector în calea emoțiilor ce mă cuprind înainte de orice drum, dar mai ales cel spre Brașov, orașul despre care nu încetez să repet că merită iubit. 

Nu întotdeauna cred în sinceritatea oamenilor care spun că pentru ei cel mai frumos loc din lume este acela unde s-au născut. Celor născuţi la Braşov, însă, putem să le dăm crezare fără pic de îndoială, acesta fiind într-adevăr unul dintre cele mai frumoase oraşe din România. La Braşov, toate drumurile duc şi pornesc de la Piaţa Sfatului, toate întâlnirile se dau acolo. Am o legătură sentimentală cu Braşovul, care mă teleportează în tinereţe. Cu ani în urmă, cum numai am ajuns în Piaţa Sfatului, am sunat-o pe Geta, prietena din anii studenţiei la Chişinău, unica fiinţă cunoscută în acest oraş. Ştiam că, împreună cu soţul şi cu micuţa nepoţică, îşi petrece vara în casa din Braşov, unde se simte fericită. Mi-a spus la telefon s-o aşteptăm acolo unde suntem, că vine în cel mult jumătate de oră. 

Geta a apărut zâmbitoare şi optimistă. Ne-a propus să lăsăm maşina la locul de parcare, insistând să mergem pe jos până la înălţimea Putinarilor. Înserarea se lăsa melancolic peste oraş. Sus, pe cel mai înalt vârf al Tâmpei, ardeau deja luminile, dând strălucire cuvântului „Braşov”. Purtându-ne pe străzi cu fântâni arteziene, cu importante monumente istorice şi de artă, Geta s-a oprit în parcul din apropierea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, unde se află bustul lui Ciprian Porumbescu. 

Aici fac o abatere de la drumul poveștii, îndreptându-mă spre Ciprian Porumbescu. Braşovul este oraşul care merită iubit, mai ales de bucovineni, pentru primirea călduroasă şi dragostea ce i-a acordat-o compozitorului. Bolnav şi prigonit de autorităţi, Ciprian Porumbescu şi-a găsit la Braşov oaza unde a creat în linişte. În februarie 1882 a scris ultima notă pe portativ, iar la 11 martie, în sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, a avut loc premiera operetei „Crai Nou”. Succesul compozitorului a fost formidabil, spectatorii purtându-l pe braţe. Ca recunoştinţă pentru ospitalitatea lor şi pentru că a învăţat pianul de la dirijorul Hermann Geifri, de la Biserica Neagră, Ciprian a compus partitura „Hora Braşovului”, rămasă drept imn al citadelei de la poalele Tâmpei.

Cu mici popasuri pe la fiecare clădire marcată de istorie, ne apropiam odată cu noaptea neagră de casa prietenei mele. Arătându-ne când într-o parte, când în alta la ceva foarte însemnat, Geta s-a oprit la o vilă de peste drum. Printre altele, ne-a spus că acolo trăieşte o basarabeancă, fiica unui vestit artist din Moldova, maestrul dirijor Ştefan Andronic, precizând că părinţii din Chişinău au venit la fiică în vizită. Era cu noi şi cuscra mea, Veronica Hriţcu, docent la Universitatea din Cernăuţi. La auzul vorbelor despre vecinii Getei a rămas încremenită. Nu-i venea să creadă acestei minuni, căci Ştefan Andronic îi este rudă apropiată, frate bun cu soacra ei Valeria, sora mai mare a dirijorului. Deşi ora era târzie, văzând că în casa rudelor ard luminile,Veronica le-a bătut la uşă. N-am fost de faţă să admir expresia lor când le-a căzut bob sositor, însă cred că a fost extraordinară. Aşteptând-o, noi ne-am distrat la Geta într-o baie de amintiri stropite cu bere rece, lăsând vinul pentru altă dată. Or, bună-i vorba românului: „Deal cu deal se întâlnesc, dar încă om cu om”.

LIMBA NOASTRĂ-I LIMBĂ SFÂNTĂ – LA BRAȘOV, CA ȘI LA CERNĂUȚI… 

 De ce, din întreaga Patrie a limbii române, pe unde găsim repere, aceeași dragoste, dar și neliniște pentru viitorul limbii „vechilor cazanii”, m-am oprit la Brașov? Pentru că în acest mândru oraș al României, în blânda amiază a toamnei, la 29 octombrie, a luat startul o amplă manifestare culturală, cu un generic atât de oportun și necesar timpurilor noastre: „Ai carte, ai parte”. „Când se împlinește un vis, nu mai contează eforturile”, spune actorul George Custura, managerul acestui proiect cultural, bucuros că a reușit să organizeze și actuala ediție (a doua) și să adune în inima Brașovului ambasadori ai limbii române din spații unde există multă dragoste de românism. Alături de delegați din Republica Moldova au participat membri ai comunităților istorice românești din Serbia și regiunea Cernăuți, Ucraina. Printre invitații de deosebită prestanță s-a aflat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu. Datorită Excelenței Sale am avut posibilitatea să răspundem la invitație și noi, trei membre din conducerea Societății „Doamnele Române”. 

Simbolic a fost ales locul conferinței de deschidere a proiectului – în Catedrala voievodală Sf. Nicolae din cartierul istoric Schei, unde se află prima școală românească, astăzi muzeu. Originală, protejată de aura locului, a fost prima zi. Ceremonia inaugurării, desfășurată în aer liber, a fost onorată de prezența secretarului general adjunct al guvernului, Adrian Țuțuianu, distinsului istoric Adrian Cioroianu, președintele Bibliotecii Naționale a României. A fost interesant să-l ascultăm pe cunoscutul dramaturg și scriitor, Matei Vișniec, cel care lansează semnale de alarmă. Din nordul Bucovinei, un mesaj al legăturilor cultural-spirituale prin înaintașii neamului nostru, a adus Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, întâmpinată cu multă căldură de gazde, în persoana subprefectului Lucian Pătrașcu, a artiștilor din ansamblul „Junii Brașovului”, fețelor bisericești, precum și demnitarilor din București. Vorbind de situația dificilă în care se află în prezent Ucraina, doamna Consul General a menționat că și în aceste condiții comunitatea românească din Cernăuți își apără limba și își înmulțește valorile, în spiritul vechilor tradiții din perioada lui Ciprian Porumbescu și Eminescu, figuri emblematice pentru Cernăuți și pentru Brașov. În unison cu acest mesaj, am dezvăluit și noi, completându-ne una pe alta (jurnalista Carolina Jitaru, de curând laureată a Festivalului „Crizantema de Aur”, lidera comunei Mahala Elena Nandriș) despre destinul cărții, al monumentelor de cultură și spiritualitate românească în spațiul nord-bucovinean. Numele lui Ciprian Porumbescu, renumitul compozitor al Baladei și primei operete românești „Crai nou”, premiera căreia a avut un succes formidabil la Brașov, a predominat alături de cel al diaconului Coresi, renumit prin tipărirea primelor cărți în română. Despre acest diacon erudit a vorbit cu aleasă evlavie și pasiune preotul Vasile Oltean, autor al multor cărți, urmaș demn al primilor slujitori ai Bisericii Sf. Nicolae, unde se învăța carte, se scria și se tipărea cuvântul românesc. Puțin mai târziu, directorul muzeului, Ioan Cornea, ne-a povestit și ne-a demonstrat cum decurgea acest proces în vechime. Exponatele muzeului, îndeosebi vechile manuscrise, sunt impresionante, adevărate „sfinte moaște ale limbii române”, cum am auzit de la ghidul nostru. 

Nici nu se putea un anturaj mai potrivit pentru lansarea romanului scriitorului Adrian Lesenciuc „Balada”, care ne-a purtat din nou spre Bucovina și Ciprian Porumbescu. Iar seara, în sala teatrală „Patria”, ne-am regăsit în peisajul rustic al Moldovei, la spectacolul „Moș Nichifor”, o piesă plină de umor sănătos și filosofic, după „Moș Nichifor Coțcariu” al lui Ion Creangă. Așa am trăit uniți în cuget și simțiri o zi și o seară la Brașov, mare cât istoria primei școli românești din acest oraș protejat de munți, de Dumnezeu, de oameni cu inima română. 

Cu istoricul, răscolitorul imn al Bucovinei ne-au înduioșat gazdele din Țara Bârsei în prima seară a Conferinței festive de deschidere a manifestării internaționale „Ai carte, ai parte”, organizată de Asociația Culturală „Viva la Musica”, reprezentată de actorul George Custura, manager de proiect. Am auzit, în plină toamnă, cum cântă cucul la poalele Tâmpei, de răsună până-n Bucovina. Profund recunoscătoare Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, pentru bucuria de care am avut parte la această manifestare de emotivă semnificație națională, de prețuire a cărții și limbii române, ne-am regăsit cu frați din Basarabia și Serbia în matricea eternelor valori care ne apără și ne definesc identitatea.

ÎNTREBAREA UNEI SERI MINUNATE: OARE NU SUNTEM CU TOȚII COPIII LUI DUMNEZEU? 

După o zi de discuții despre rolul teatrului, în special la păstrarea și „creșterea” limbii române, proiectul „Ai carte, ai parte” ne-a dăruit o seară minunată cu una dintre cele mai renumite, mai iubite actrițe ale României, Maia Morgenstern. În sala teatrală „Patria” din Brașov s-a jucat „Nu sunt eu”, după fascinantul roman autobiografic al actriței. Posibilitatea de a o admira pe Maia Morgenstern pe scena din Brașov a fost o surpriză de zile mari, îndeosebi pentru invitații din Cernăuți ai domnului George Custura, managerul proiectului mai sus amintit. Impresionante sunt poveștile de viață ale artistei, jucate cu fin umor și tandrețe. Dar și mai răscolitor este mesajul transmis lumii prin întrebările: „Oare nu suntem cu toții copiii lui Dumnezeu?”; „Ne vom asculta, ne vom auzi, când avem atâtea să ne spunem?”… Într-adevăr, dacă ne-am spune sincer, cu bunătate, tot ce avem de spus, dacă ne-am asculta, poate am trăi în mai multă iubire. 

PAȘI PRIN ISTORIA CARE NE UNEȘTE – LA COLEGIUL NAȚIONAL „ANDREI ȘAGUNA” 

A doua zi, la Brașov soarele a răsărit cu întâlnirea ambasadorilor limbii române în Sala de festivități a Colegiului Național „Andrei Șaguna”, care din anul 1922 poartă numele ctitorului. Pentru reprezentanții din Cernăuți, nordul Bucovinei, sunt de ajuns două nume – Ciprian Porumbescu și Sextil Pușcariu, ca mărturie că avem o istorie comună, avem aceleași idealuri ce se cer continuate. 

„O singură vorbire, și-o singură credință, românească” – sub acoperământul acestui generic, ce l-am preluat de la poetul lacrimilor Basarabiei, Grigore Vieru, s-au adunat ambasadorii limbii române din spațiile unde încă vibrează dragostea de neam, în ziua a treia a evenimentului „Ai carte, ai parte”, desfășurat la Colegiul Naţional „Andrei Șaguna”. A fost ziua lui Matei Vișniec, unul dintre cei mai de seamă scriitori români contemporani, dar și a Republicii Moldova, reprezentată de Victor Moraru, vicepreședinte al Academiei de Științe a RM, și a românilor din Serbia, prin vocea Otiliei Pescariu. Din partea românilor nord-bucovineni și-a spus cuvântul, mesagera comunei Mahala, Elena Nandriș. Ca om al scrisului, am prezentat recentele apariții editoriale în limba română la Cernăuți, cu referiri la soarta cărții în condițiile războiului prin care trece astăzi Ucraina, în special la volumele din colecția Destin Bucovinean, tipărite la Mănăstirea Putna, prin osârdia alcătuitoarei academ. Alexandrina Cernov. Ca și în prima zi a manifestării, cu captivantă pasiune a vorbit despre cărțile sale preotul Vasile Oltean, făcând și o frumoasă donație oaspeților sosiți din Ucraina și Serbia. Seara a culminat emotiv la SALA REDUTA, cu lansarea cărților lui Matei Vișniec și spectacolul trupei teatrale Satiricus „Ion Luca Caragiale” din Chișinău, care a bucurat spectatorii cu piesa lui Matei Vișniec „Și cu violoncelul ce facem?”. E o răscolitoare întrebare, marcată de satiră și mereu actuală, mai ales în aceste timpuri, când prostia și intoleranța stau în capul mesei. De remarcat este jocul celor patru actori, care au redat atât de pronunțat laitmotivul piesei. 

*** 

Cu o umbră de tristețe i-am zis LA REVEDERE, Făt-Frumosului României, orașul care ni l-a purtat în brațe, în clipele de supremă inspirație, pe bucovineanul nostru, marele Ciprian Porumbescu, și ni l-a trimis pe ardeleanul Sextil Pușcariu să dea putere GLASULUI BUCOVINEI. Tot ce am văzut și am auzit la Brașov în cadrul evenimentului „Ai carte, ai parte” a fost fascinant de interesant, mai ales pentru invitații din nordul Bucovinei. Însă, mai mult decât toate, din încărcătura de emoții și impresii, la revenirea acasă mă urmăresc exponatele Muzeului primei școli românești, cu o vechime milenară. Prin Scheii Brașovului nu poți păși altfel decât cu evlavie, pentru că acest teritoriu este o adevărată catedrală a limbii române. Acolo, în curtea Bisericii Sf. Nicolae, s-a învățat prima oară românește la școală, s-au tipărit primele cărți românești, păstrate în școala transformată în muzeu, acolo se află neasemuite relicve ale scrisului românesc, inclusiv cel mai vechi manuscris – un manual de la anul 1000 (pergament din piele de ied nenăscut). „Vedeți adevărate sfinte moaște ale limbii române”, ne-a spus muzeograful Ioan Cornea, purtându-ne din sala „Cartea ca factor de unitate națională” spre cea cu numele neostenitului cărturar „Diaconul Coresi”, acel diacon care a făcut posibilă izbânda scrisului în limba română, tipărind în anii 1557-1588 40 titluri de carte, pe care Lucian Blaga le-a numit „Cărți înscrise în cultura română ca întâiul mare poem al unui neam”. Puținul ce-l avem la Cernăuți (cărți vechi adunate de-a lungul anilor la sediul Societății „Mihai Eminescu”) este tot ca o continuitate a străduinței pentru izbânda scrisului românesc, o mărturie a perenității românismului în Bucovina. 

Maria TOACĂ