Ziua Toamnei la Grădinița Liceului din Cupca

Ziua Toamnei este un eveniment deosebit în viața copiilor noștri. Atât în școală, cât și la grădiniță, această zi este așteptată și dorită.

Zilele trecute, Ziua Toamnei bucovinene a fost marcată la Grădinița Liceului din Cupca.

Întotdeauna mi-au plăcut ceremoniile la Grădinița noastră. Înainte le numeam sărbători, acum sunt doar evenimente și acestea umbrite de tristețe și durere.

La toate ceremoniile micuții din instituția preșcolară pregătesc nu numai compoziții, poezii, mici scenete (ajutați și îndrumați de părinți și educatori), dar au și costumația respectivă, conform ceremoniei respective.

Anul acesta toate grupele, ca de obicei, s-au pregătit bine. În primul rând, prin stăruința, ingeniozitatea și hărnicia educatoarelor și dădacelor, dar și cu sprijinul a câtorva părinți, a fost amenajată frumos sala de festivități a Grădiniței, având toate atributele acestei toamne frumoase și bogate.

Costumația micuților, de asemenea, a fost în culorile toamnei: alămâie, portocalie, arămie, verde închis… Pe lângă rochițe, pantofiori, cămășuici, brâie, au fost pregătite și cununițe din frunze multicolore, coșulețe cu roadele toamnei, alte atribute ale anotimpului belșugului. Copiii, ajutați și instruiți de doamnele educatoare, au pregătit poezioare, cântecele, figuri de dans, au înscenat mici crâmpeie din bogatul repertoriu al toamnei noastre bucovinene.

Compozițiile au fost, de asemenea, foarte bine gândite și ornamentate cu flori, fructe, legume, frunze, bostănei, castane, ciuperci, nuci… Toate aceste compoziții au reprezentat personaje din povești, darurile toamnei, animale, păsări, poienițe, crânguri, moși, babe, căsuțe minuscule etc.

Sincere mulțumiri aducem părinților, bunicuțelor ingenioase, educatoarelor, dădacelor, tuturor lucrătorilor Grădiniței, administrației Liceului, pentru ajutorul acordat, pentru susținerea și promovarea frumosului, dragostei de baștină, cunoașterea anotimpurilor, hărnicie, pricepere, răbdare, atenție, bunăvoință.

Sperăm că vor veni zile mai bune și pentru noi, și toate aceste acțiuni vor deveni din nou adevărate sărbători ale sufletului.

 Eleonora SCHIPOR, pedagog-organizatoare la Liceul din Cupca

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s