CUTREMURĂTOR, DE LA ELEONORA BIZOVI DIN BOIAN, DESPRE ÎNSTRĂINAREA COPIILOR ROMÂNI ÎN ANII FOAMETEI

Nu cred ca cineva să nu fi auzit de foametea şi bolile provocate de lipsa pâinii, care au secerat în Basarabia şi nordul Bucovinei, în anii 1946-1947, mii de vieţi. Era tocmai perioada când în ţinutul nostru începuse viaţa nouă, mai precis făurirea unui „viitor fericit”.  Așa cum orice nouă grandioasă lucrare necesită o jertfă la temelie, puterea sovietică a început zidirea până la cer a „fericirii” pe oasele românilor din ţinutul ocupat, etnia cea mai neagreată de noua stăpânire. A trecut o viaţă de om de la acea groaznică tragedie, transmisă spre neuitare celor tineri de la generaţiile care au supravieţuit-o. Chiar şi în familiile ocolite printr-un concurs fericit de întâmplări de chinul foametei se păstrează câte o amintire dureroasă, preluată de la vârstnicii casei – despre oameni ce le băteau la poartă mai mult morţi decât vii, despre exodul spre localităţile Ucrainei Apusene, cu cerşitul sau schimbul de lucruri scumpe pentru un cartof, o coajă de pâine, despre copii rămaşi să argăţească pe la gospodarii de acolo…

De la consătenii mei cunosc mai multe istorii despre înstrăinarea de vatra natală a copiilor rămași orfani, singuri în cuibul părintesc. Plecați pe unde i-au dus ochii în căutarea unei fărâme de pâine, nu s-au mai întors la baștină. În momentele când îi pomenim pe martirii foametei, îmi tresare în memorie o  întâmplare povestită de profesoara Eleonora Bizovi din Boian. S-ar părea că are un sfârșit fericit, căci e despre un copil înzestrat cu har și ales de Dumnezeu să trăiască pentru a-și realiza vocația. Însă, dacă cugetăm mai adânc, prin acest destin simțim dureros dezastrul adus de „eliberatorii” sovietici. Așadar, trista poveste despre un  talent salvat,

dar iremediabil înstrăinat:

„Viaţa fiecărui om este împânzită de întâmplări dramatice, de istorii când triste, când vesele, căci nimeni nu trăieşte numai bine sau numai rău. Aşa e şi cu viaţa unui popor, a unei colectivităţi. În istoria românilor din ţinutul nostru o fâşie neagră ne-au adus anii 1946-1947, când foametea a secerat vieţi, a distrus destine, i-a despărţit pentru totdeauna pe copii de părinţi, pe frate de soră… N-a înconjurat această nenorocire nici familia noastră. Nu ştiu dacă aş fi rămas cu zile să nu ne fi ajutat fratele mamei, unchiul Dumitru. Era un meşter priceput la toate, cunoscut la Boian ca un iscusit curelar. El făcea hamuri şi alte lucruri necesare în gospodăriile ţărăneşti, din cele primite pentru lucru împărţindu-se cu noi. Ne-a salvat pe noi, dar singur a murit de tifos. L-am jelit mult, căci era un om cu inima de aur.

Aşa cum eram chinuiţi de nevoile traiului, totuşi, ne simţeam fericiţi, pentru că o aveam pe mama lângă noi. Dar mai în vale trăia familia lui Grigore Pavel. Soţii aveau trei copii – doi băieţi şi o fetiţă. Mai întâi a murit gospodina casei, iar apoi şi capul familiei, rămânând fără nici o susţinere trei orfani în acele timpuri groaznice, vorba cântecului: „Amărât ca mine nu-i numai puiul cucului…”.

Degrabă, după moartea părinţilor, copiii s-au îmbolnăvit de tifos. Cine să-i îngrijească. Toţi vecinii se temeau să intre în casa lor, ca să nu se molipsească. Numai o femeie bătrână, baba Codcodăceasca, se îndura de sărmanii orfani, lăsându-le pe fereastră câte o ulcică de lapte şi o cană de apă. Fratele mai mic n-a rezistat mult, moartea sfârșindu-i chinurile. Şi fetiţa Maria era grav bolnavă. În cele din urmă, tot vecinele au salvat-o: au dus-o la un spital din Cernăuţi. Întâmplarea a făcut ca în ziua ceea să fie aduşi acolo mulţi bolnavi din raionul Hotin. Din greşeală, medicii au trecut-o în registru şi pe boinceanca noastră drept Pavel Maria din Hotin.

După ce s-a însănătoşit, fratele Vasile s-a dus la Cernăuţi să-şi caute sora. A umblat pe la toate spitalele, întrebând de Pavel Maria din Boian, dar n-a dat de urma ei, deoarece fetiţa a fost înscrisă că-i din Hotin. Ca să scape de el, cineva i-a spus că, probabil, soră-sa a murit. Însă Maria a scăpat cu zile. După însănătoşire a fost dată la un orfelinat, unde a absolvit şcoala medie. O întâmplare fericită i l-a adus în cale pe regizorul Borin de la Teatrul Muzical-Dramatic „O. Kobyleanska” din Cernăuţi, care a intuit în fiinţa acestei orfane un deosebit talent actoricesc. Ca un bun părinte, blând şi povăţuitor, acel Borin a îndrumat-o cu răbdare spre arta scenică. Absolvind cu eminenţă o instituţie cu profil teatral, Maria Pavel a devenit actriţă, făcând mai întâi parte din trupa Teatrului din Cernăuţi, iar mai târziu legându-şi destinul artistic de colectivul teatral din Ivano-Frankivsk.

Pe parcursul carierei actoriceşti a interpretat mai mult de o sută de roluri, dintre care o bună jumătate – principale. A debutat cu brio în rolul Galei din „Inimi înflăcărate”, piesa aparţinând literatorului din ţinutul nostru S. Snegur. S-a învrednicit de o furtună de aplauze după multe spectacole, excelând prin interpretarea rolului Mariei în „Sfânta Sfintelor” de Ion Druţă.

Anii au trecut repede, aşa cum trec toate pe pământ. Boincenii au început să uite de Maria Pavel, copila cea pierdută printre străini, dar şi de fratele ei Vasile, care s-a căsătorit în satul Ţureni, peste Prut. Şi mare a fost mirarea tuturor, când ea a sosit la Boian, în anul 1985. După 35 de ani, a venit să-şi viziteze baştina, să stea la umbra părului din ograda părintească, să se întâlnească cu învățătorii şcolii în care a făcut clasele primare. În aceeaşi clasă a învăţat şi fratele meu mai mic, Gheorghe, care a murit în oraşul Leninabad din Tadjikistan.

Întâlnindu-se cu profesorii şcolari, Maria le-a dăruit o sărbătoare de suflet, interpretând câteva monologuri din dramaturgia clasică şi contemporană. Şi-a amintit cu recunoştinţă de învăţătoarea ei iubită, Silvia Lungu, care a protejat-o ca o mamă. Ne-a povestit cu ochii înlăcrimaţi despre copilăria ei nefericită după ce şi-a pierdut părinţii şi a fost înstrăinată de satul natal. Iar pe mine mă înăbuşă plânsul întotdeauna când îmi amintesc de acea întâlnire, mi se sfâşie sufletul de durere când mă gândesc câte talente au fost îngropate în anii 1946-1947”.

A înregistrat M. TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s