Renasc datinile românești la gura cuptorului

Aș scrie mai poetic – „la gura sobei” sau „la focul din vatră”. Însă știu cât de mult a ținut doamna sufletului comunei Mahala, Elena Nandriș, să aibă la Clubul din Ostrița Mahala, pe care îl patronează și unde desfășoară activitatea artistică, o „cas-cea mare” – sală de muzeu, cu un cuptor pentru copiii satului. A visat la un cuptor nu ca decor, ci unul adevărat, în care arde focul și nu iese fumul în casă, se coc colaci și se înfundă oale de lut cu sarmale, ca pe timpurile străbunicilor. A avut curaj în prag de iarnă să înceapă o întreagă „revoluție”, demolând pereții din interior, modificând camerele, punând pe roate renovarea clădirii. Un plus de încredere și imbold i-a dat susținerea din partea Guvernului României, lucrările de renovare fiind realizate în baza proiectului finanțat de Departamentul Românilor de Pretutindeni. Au pus umărul și părinții copiilor-membri ai ansamblului artistic, și șeful Clubului, Dumitru Zaidel, iar la copt colaci și gătitul sarmalelor s-au găsit destule gospodine sub îndrumarea bibliotecarelor Mariana Boiciuc, Olga Zaidel, profesoarei Elena Zaidel, meșteriței Maria Tatarciuc.

După zile de zbucium înnegurate de griji și nopți albe de nesomn, a bătut ceasul sărbătorii, când în jurul cuptorului, aidoma celui fermecat din povestea lui Ion Creangă, s-a adunat multă lume bună să se bucure de căldura focului din vatră, dar mai ales de fericirea din ochii copiilor. Gazdele au primit cu brațele deschise oaspeți dragi, care le-au ajutat – unii cu vorba, alții și cu fapta. Din primii colaci de la primul jăratec a fost poftită să guste doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu, mâna dreaptă de ajutor și susținere a tuturor românilor din comunitatea noastră istorică. La intrarea în casa înnoită a măhălenilor din Cotul Ostriței, dumneaei a sosit împreună cu consilierul consular superior  Florin Stan, referenții Cristian-Laurențiu Cărbune și Adrian Iluțan. Deși nu s-au aflat printre noi, s-a simțit și prezența celor mai apropiați susținători ai comunității românești din regiunea Cernăuți, secretarul de stat al DRP, Gheorghe Florin Cârciu și directorul Departamentului respectiv, Radu Cosma, care, după cum a menționat doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu, acordă atenție maximă necesităților spiritual-culturale ale românilor din Ucraina, îndeosebi în aceste timpuri nefaste pentru întregul popor ucrainean. Ca nicicând altădată au fost implementate multe proiecte de înzestrare cu tehnică modernă a instituțiilor de învățământ cu limba română de predare. În prezent a fost anunțat un nou proiect privind acordarea de burse pentru studenți care învață în limba maternă și profesori care predau în limba română.

Echipa Consulatului General al României a venit și cu o surpriză editorială. Pe lângă cadoul „dulce”, lăsat de șefa misiunii diplomatice sub pomul de Crăciun, a fost prezentată fugitiv ediția de gală a volumului „Un Consulat Regal la Cernăuți…”, dedicat Consulatului Regal al României la aniversarea a 130-a de la înființare (1892-2022) și împlinirii unui sfert de veac de activitate a Consulatului General al României la Cernăuți, Ucraina.

Dar până a asculta colindele copiilor și cântecele ce exprimă sufletul și ființa românilor de aici, până ca Elena Nandriș să primească laudele și mulțumirile tuturor celor prezenți, ne-am unit în rugăciune. Preotul Ioan Bivolaru, paroh la Colincăuți, dar cu traiul și rădăcinile la Mahala, a sfințit localul înnoit și s-a rugat pentru pâinea cea de toate zilele, pentru lumină în casele și sufletele oamenilor. Cucernicul părinte ne-a făcut să luăm aminte că rugăciunea, scăldată în lacrimi, ne ajută la mare amar și greutăți, căci Dumnezeu îl vede pe om când se roagă înlăcrimat. Mai ales, la bucurie trebuie să ne rugăm, înălțând mulțumiri Domnului.

După acest impresionant discurs liturgic, aflându-ne în mijlocul copiilor, ne-am reîntâlnit și noi, cei mari, cu copilăria din casele părintești-bătrânești, luminate de lampa cu petrol. Am călătorit printr-un secol de minuni ce numai la muzeu pot fi văzute astăzi, dar ne-am convins că obiectele adunate în muzeul ce prinde viață la Ostrița-Mahala nu sunt doar pentru decor. Muzeul e un organism viu, cum l-a dorit doamna Elena Nandriș. La stative se poate țese cu adevărat, din caierul de lână prins în furcă se poate toarce, în cuptor se poate coace, iar pe cuptor, mici și mari, pot să urce să se încălzească după un ger zdravăn de afară. Invitații gazdelor, Valentina Vovc, sosită cu daruri pentru împodobirea bradului, Vasile Rauț, profesoara Viorica Stan chiar au pus mâna pe vatale, pe fus, dornici să întărească firele ce ne leagă de frumosul moștenit de la generațiile apuse. Poeta populară și cântăreața Sofia Roșca a adus în dar muzeului o cămașă cu altițe, cum se purta prin părțile Noua Suliței, iar Tatiana Golciuc – un model de cămașă cu mărgele de la Boian.

Momentul inaugurării muzeului le-a oferit măhălenilor întâlniri cu prieteni de mai departe: de la Hudești, Botoșani, a sosit să fixeze pentru istorie emoțiile momentelor Vălică Barbazan, cunoscut ca Vali de Hudești, de la Suceava –  solul înfrățirii cu comuna Berchișești, secretarul consiliului local, Ștefan Chelariu, de la Nistru, Dercauți (Soroca) – Oleg Rozumovschi, cu mesajul că suntem frați drepți prin sânge, suferință, aceeași Patrie și limbă română.

Dar mai sincer și cu mai profundă, răscolitoare dragoste au prins zbor sentimentele unității de neam în cântările copiilor, în colinde ce vestesc Nașterea Mântuitorului. Gătiți în portul de zile mari, ei pot fi recunoscuți oriunde. Așa-numitele „capuri de flori” întruchipează cartea de vizită a măhălenilor. Nimeni, nicăieri, nu-i va confunda, căci acești mici și mai mari artiști, crescuți cu nelimitată iubire și profesionalism de Elena Nandriș, reprezintă tot ce au moștenit mai valoros din trecut oamenii locului, atât de încercați de vicisitudinile istoriei. Au fost împușcați, îngropați de viu, și cruce li s-a pus, și clopotele le-au bătut, dar au renăscut din propriile suferințe, așa cum înfloresc pomii în fiecare primăvară. Din marea de amar a străbunilor apar acele neasemuite „boțuri de aur”, cum se spunea pe la noi odinioară despre odorașele foarte scumpe părinților. Nu știu dacă înțeleg la vârsta lor mesajul din cântecul „Păsărică cenușie” (”Păsărică cenușie, zboară-n codrii României, spune-i fratelui să vie… Hai, hai Munți Carpați, plângeți voi și lăcrimați”), însă aceasta-i povara destinului românilor bucovineni.

Dorindu-le să nu fie nicicând „păsărele cenușii”, să se bucure de căldura căminului, cu mamele și tații aproape, le-am adus un dar de la semenii lor din Probotești – trei păpuși, îmbrăcate în portul național al românilor regățeni. Pentru cei mari am lăsat două cărți ce le-am scos recent la lumina tiparului, în care se vor regăsi oameni și evenimente din comuna Mahala. Dă, Doamne, vigoare aripilor acestor copii, ca pe unde vor zbura să nu rătăcească drumul spre casă, să găsească întotdeauna focul arzând în vatră.

Maria TOACĂ

Fotografii de autor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s