TRĂIM ȘI SUPRAVIEȚUIM CU EMINESCU, NĂSCUT CA POET LA CERNĂUȚI

„Se naște Eminescul nostru iar”, spunem în miez de Gerar, odată cu poetul Adrian Păunescu, odată cu tot Cernăuțiul, cu Moldova, cu întreaga Românie și românitatea de pretutindeni. Dacă ne-a dat Dumnezeu să fim români, nu se poate să nu purtăm în noi măcar o fărâmă de Eminescu. Este picătura de apă vie ce ne readuce la viață după fiecare agonie, e gura de aer fără de care ni s-ar tăia orice respirație națională. De la Cernăuți, până la capătul lumii, de ziua nașterii lui Eminescu, care este și a culturii noastre naționale, pe români îi unește acest drag nume. La Cernăuți, Eminescu e mai acasă, mai iubit și mai prețuit decât oriunde, pentru că aici e multă suferință. Iar acolo unde curg lacrimi, unde e suferință, pământul e mai curat, dragostea e mai sinceră și mai mare. Simțim nu doar noi, au spus-o și ne-o mărturisesc de fiecare dată prietenii din România, care vin la Cernăuți să respire aerul eminescian, să fie mai aproape de Eminescu. Am auzit și de la diplomații români care au fost și se află în misiune la Cernăuți multe cuvinte de laudă pentru conaționalii din acest ținut, purtători de datini și de valori eminesciene.

Păstrăm în memorie manifestările de omagiere a Poetului derulate pe parcursul a mai mult de 30 de ani – toate marcate de emoții și de speranțe. Însă numai acum, în perioada cadenței Consulului General Irina Loredana Stănculescu, vedem începutul realizării viselor și aspirațiilor despre care am vorbit ani și ani. Prezentă la bustul Poetului din curtea Casei lui Aron Pumnul, doamna Irina Loredana Stănculescu a anunțat o nouă întâlnire a comisiei mixte româno-ucrainene, care se ocupă de coordonarea proiectului privind restaurarea Casei memoriale a profesorului lui Eminescu, casa unde au fost scrise memorabilele versuri „La mormântul lui Aron Pumnul”, primele care au văzut lumina tiparului, fapt ce ne dă dreptul să spunem, înaintea ardelenilor, că de la noi porni Luceafărul.

Pășind pe urmele lacrimilor vărsate de viitorul poet la moartea profesorului iubit, doamna Consul General, Irina Loredana Stănculescu, precum și echipa sa – Claudiu Laurențiu Ciocan, Consul general de carieră, Dan-Nicolae Constantin, ministrul plenipotențiar, Florin Stan, referent principal, nu doar prin vorbe, ci prin pași concreți în dialogul cu autoritățile ucrainene, ne inspiră încrederea că în curând vom veni cu mai multă bucurie la această casă, de care au grijă directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, Elena Tărâțeanu, și energica sa fiică Cristina Mihaiesi, președinta Fundației de binefacere „Casa Limbii Române”. Bine a observat și Irina Iavorska, directoarea Muzeului etnografic regional, de care ține Muzeul „Mihai Eminescu”: „Acest teritoriu nu e numai pentru a face curățenie, ci pentru desfășurarea unor interesante activități”.

Nu e ușor de întreținut nici simpla curățenie în curte, dar și mai greu e să ne păstrăm sufletele curate. În orice caz, facem eforturi să venim fiecare cu ce avem mai bun, măcar să merităm admirația oaspeților, de data aceasta avându-i într-un număr impunător pe membri ai Asociației „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, în frunte cu președintele prof. Vasile Adăscăliței, pe prof. Ioan Ițco de la Câmpulung, pe Claudiu Vlad-Lehaci și Maria Calancea (Centrul „Arboroasa”, Suceava). Asemenea celor trei păstori din străbunul colind, care împleteau împreună o cunună pentru Hristos, să le fie de folos, au lucrat și membrii prezidiului Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, condusă de poetul și jurnalistul Vasile Bâcu, pentru ca și această zi de 15 ianuarie 2023 să se înscrie cu litera neuitării în cronicile duratei eminesciene la Cernăuți.

De la lacrimile din „ochii” Casei lui Aron Pumnul ne-am întâlnit pe unda melancolică a romanțelor eminesciene la statuia Poetului, ce învăluie în puritate și veșnicie centrul bătrânei ctitorii a lui Alexandru cel Bun. De ani buni, în aceste clipe, când se revarsă râuri de flori la Eminescu, răsună gingaș și curat cântarea Corului „Dragoș Vodă”, însă de fiecare dată mi se pare mai fermecătoare, de parcă aș auzi-o prima oară. Am avut senzația o clipă că e ca în nirvana trecutului, ca în epoca lui Alexandru cel Bun, în care Eminescu își găsea refugiu și starea de fericire.

Și ce bine au pus la cale organizatorii (Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți) ca drumul lui Eminescu de la statuia Sa să urmeze la Liceul nr.6 „Alexandru cel Bun”, unde ne aștepta directorul Ion Ignat, gazda multor ediții ale Festivalului recital de lirică eminesciană. După cum s-a anunțat, aici a fost demonstrat Filmul documentar „Eminescu și Cernăuții”, realizat din sponsorizări de la persoane private. Pelicula poartă girul – GCC Film Global, GCC Film DWDE București, director Pohuș Dumitru, însă la realizarea ei au fost antrenați români din Cernăuți. Or, cine cunoaște mai bine decât trăitorii de aici duhul eminescian al orașului! Așadar, scenariul lui Ionel Novac a fost întregit de Vasile Bâcu, prin străduința-i de a nu omite nici un detaliu din tinerețea cernăuțeană a lui Mihai Eminescu, dar și din ultimii ani de viață. Tot el a propus să fie incluse persoane care, în perioada sovietică, printre primii intelectuali români din Cernăuți au scris și au vorbit despre locurile legate de Eminescu – inginerul Gheorghe Haficiuc, arhivistul Dragoș Olaru. De asemenea, cu informații prețioase apar colaboratorii Arhivei regionale de stat Lidia Huțcal, Maria Guțul, Petru Grior. Regia, imaginea, producția aparține cunoscutului maestru al filmărilor, Mihai Grosu, în roluri principale îi vedem pe concitadinii Vasile Rauț (Gheorghe Eminovici), Mihai Grosu-junior (Eminescu adolescent), episodic apar politologul Serghei Hacman, profesorul Ion Abobuțoaie și regizorul Mihai Grosu. O misiune deosebit de complicată și-a asumat lectorul universitar Diana Chibac, făcându-i reușit față în ipostaza de narator. Din secolul de minuni al copilăriei într-un cadru ne zâmbește printre lacrimi talentata fetiță, Daria Crețu, care a deschis momentul eminescian de la premiera filmului cu poezia „Rugăciune” și romanța „Pe lângă plopii fără soț”. Președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, implicat activ în realizarea filmului, a mulțumit primarului Roman Kliciuk și Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, pentru ajutor. Totodată, înainte de derularea peliculei, s-a referit la mesajul filmului, care a fost deja demonstrat la Ipotești, urmând să ajungă la București, Brașov și alte orașe ale României. E un film, a nuanțat V. Bâcu, care transmite lumii ce înseamnă Eminescu pentru noi, pentru Cernăuți, cum supraviețuim, cum ne salvăm ființa națională avându-l pe Poetul Național aproape. Aplauzele de la final au răsunat în special pentru Mihai Grosu, demonstrând că a realizat o lucrare de folos, îndeosebi pentru a ne face cunoscuți României, dar și pentru tânăra generație de români din Ucraina, care se înstrăinează de valorile neamului. Asupra acestui imperativ a accentuat Mihai Grosu: „A fi român e o mare cinste de la Dumnezeu. Când mă gândesc la această cinste dăruită nouă, mă întreb ce am făcut eu pentru a mă bucura că sunt român. Acest film a fost o încercare, am vrut să-l prezint pe Eminescu așa cum îl vedem și îl înțelegem astăzi, ca un contemporan al nostru, ca un copil ce umblă printre noi…”. Am văzut-o în sală, cu ochii în lacrimi, pe mama lui Mihai. Cinste măicuței care a crescut un asemenea fiu!

Cuvinte frumoase de apreciere pentru ofranda adusă zilei lui Eminescu – filmul și cartea „Veșnic adăpost al ființei noastre” a avut Consulul general de carieră Claudiu Laurențiu Ciocan, care a vorbit din partea Consulatului General al României la Cernăuți. M-am integrat cu proaspătul volum „Veșnic adăpost al ființei noastre” în cununa omagială, considerând că armonizează cu filmul realizat de Mihai Grosu, dar și pentru un fericit prilej de a mulțumi României, DRP, Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, datorită cărora a fost posibilă tipărirea cărții ce o purtam de mai mult timp în suflet. Nu uit nici de Societatea „Mihai Eminescu”, activitățile căreia mențin spiritul eminescian la Cernăuți. În paginile cărții pulsează viața noastră pe parcursul a mai mult de două decenii, toate cele bune și frumoase rotindu-se în jurul nucleului acestei Societăți. Cu un cuvânt aparte de mulțumire sunt datoare liderilor, Vasile Bâcu și Nicolae Șapcă, pentru că au găsit binevenite și au pus în lumină gândurile, sentimentele, neliniștile și speranțele ce am ținut să le transmit prin această carte, ca mărturie că Eminescu trăiește în tot ce avem mai bun în noi, ne este scut și sabie, durere și bucurie. E o bucurie a mea, dar, aș vrea să cred, și a tuturor celor pe care i-am avut alături în ziua de 15 ianuarie și au adus acasă de la întâlnirea noastră fărâma de Eminescu ce o port în mine, acea scânteie vie din noi toți…

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s