Horbova – pitorescul sat din lunca Prutului, este un adevărat leagăn al talentelor artistice. Deoarece la 27 martie se marchează Ziua Internaţională a Teatrului, în ajunul  acestei sărbători, direcția Casei de Cultură Horbova, împreună cu doamna starostă Sorina Palamariu, specialista principală în domeniul culturii, Greta Spataru și șefa Secției de învățământ, cultură, tineret și sport, Elena Dumitraș au omagiat actorii Teatrului popular românesc „Miorița”.

Printre primii actori ai teatrului au fost Alexei Verjac, Maria Buzduga, Mihai Ilieş, Ioan Vorneanu, Maria Daneliuc, Svetlana Pintilei, răposaţii: Ştefan Andronic, Conctantin Lupaşcu, Harlampie Muraru, Mihai Iacoban, Elena Vorneanu, Vasile Albu, Gheorghe Ilieş ș.a.

Pe parcursul anilor au fost înscenate zeci de piese, principalele fiind „Faraonii”, „Săptămâna patimilor”, „Frunza de la urmă”, „Pragul”, „Sentinţa”, „Peţitul ca la Goncearivka” ş.a.

Astăzi e greu să vorbeşti ceva despre Teatrul „Mioriţa” şi să nu-i numeşti pe actorii Maria Buzduga, Andrei Cercel, Ala Zgârcea, Viorel Şvabu, Rodica Andrieş, Alina Boiciuc, Elena Jechil, Viorel şi Mihai Semen, Igor Recolţa, Toader Lişman, Mihaela Crâșmaru, Gheorghe Pintilei, Lida Mihai și, mai ales, tinerii actori Anastasia și Tatiana Vorneanu, Rostislav Malatinschi și Alexandru Șvabu.

Viaţa Teatrului popular din Horbova e viaţa omului de astăzi de la sat şi oraş, cu durerile şi bucuriile lui, el trăieşte cu speranţa în ziua de mâine.

În aceste vremuri grele de război în Ucraina, dorim pace și liniște sufletească tuturor actorilor. Să trăim cu speranța că va fi cer senin și dragostea de teatru și de arta populară o să domnească în inimile voastre, dragi actori!

La mulţi ani de creaţie scenică, stimaţi colegi!

Elena JECHIL

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!