Gazeta de Herța

Ne-a adunat
„Regina Maria”

De pe 5 până pe 7 mai, un grup de profesori și reprezentanți ai presei din or. Cernăuți, precum și din regiunea Cernăuți au luat parte la Workshop-ul „Repere în realizarea reportajelor”, în cadrul proiectului transfrontalier „Reportaj despre România / secțiunea Copiii Ucrainei și războiul”, ediția a V-a.  Ieșind din casă la 5 mai, am văzut mai bine ca oricând cum se adeverește vorba „Cine se trezește de dimineață mai departe ajunge”. Pornindu-ne cu noaptea în cap din Cernăuți, un grup de profesori, în principal directori ai câtorva licee participante la proiectul „Reportaj despre România”, am ajuns la țanc la Constanța, unde eram așteptați de partenerii inițiatori și realizatori ai proiectului – Liceul teoretic „Traian” și gazda evenimentului – Colegiul Național de Arte „Regina Maria”. Ideea de a antrena și tineri din Ucraina, inspirată de profesoara Viorica Stan (cu rădăcini și mare dragoste sufletească pentru Constanța), a fost preluată și pusă în aplicare de prof. Rodica Timiș, consilier la Centrul orășenesc Cernăuți de dezvoltare profesională a cadrelor didactice. Astfel, în acest proiect au fost atrași și copii din regiunea Cernăuți, în contextul războiului din Ucraina. Până la etapa de finalizare a proiectului, echipa din Cernăuți a fost invitată la Constanța, fiind primită cu deosebită căldură sufletească de profesori și tineri muzicieni de la Colegiul „Regina Maria”, de coordonatoarea proiectului Liliana Nicula (Liceul „Traian”), de profesoara Lucreția Nichifor, Liceul Viilor, București, implicată activ în realizarea proiectului, dar și emoționată de întâlnirea cu prietena și colega, Viorica Stan. 

În prima zi a întâlnirii, inițiați în temă de jurnalista Simona Anghel, oaspeții din Cernăuți, întâmpinați cu melodii de flaut, cu Balada lui Chopin la pian, și alte melodii interpretate de talentatul cvartet al Colegiului, au luat cunoștință de experiența instituțiilor gazdă, au privit și au discutat un reportaj realizat de tineri de la Liceul „Traian”, au făcut schimb de cadouri. Seara s-a încheiat în oaza plăcutelor emoții ale plimbării în zona peninsulară a Constanței, alături de soții Lucreția Nichifor și Romică Zaharia, de inimoasa noastră prietenă Viorica Stan. L-am văzut în liniștea serii pe Poetul nostru drag Eminescu, și am ascultat o clipă împreună zbuciumul marii. După noaptea cu cea mai rotundă lună ce am văzut-o vreodată, ne-a întâmpinat a doua zi un fermecător zâmbet de soare, răsărit din Marea Neagră a Constanței.

Prin Mangalia, cea dinainte de Hristos

Cu amintirea pasiunii pentru arheologie, profesoara Viorica Stan, căreia îi datorăm răsăritul de soare la Constanța, a ținut să vizităm Mangalia și să începem de la Muzeul de Arheologie Callatis. Astfel, conduși prin lumea antică de muzeograful Corina Radu Iorguși, ne-am plimbat prin Mangalia sec. IV-VI dinainte de Hristos. Muzeul cu vestigii ale cetății antice Callatios, înființate de greci în sec. IV î. Hr., a fost deschis pe locul unde s-a descoperit unicul mormânt cu papirus din România. Fiecare obiect întâlnit aici este o relicvă, care transmite mesaje din trecut, cu bune învățăminte pentru viitor, cum este, bunăoară, istoria papirusului, transmis la un institut de la Moscova pentru reabilitare și pierdut fără urmă.

Pe unde Ovidiu
tristețea-și purta…

Și pe unde gerul făcea țurțuri în barbă și chiar vinul îngheța, ne spune de două mii de ani poetul exilat. Nu-mi imaginez, nu știu de ce era atât de amărât poetul latin Ovidiu, când noi, sosiți din Cernăuți, ne-am plimbat fericiți prin Constanța, ascultând lângă statuia poetului rebel cum profesoara Viorica Stan recită din versuri scrise în anul 8 până la Hristos, de același Ovidiu, osândit să-și petreacă tinerețea pe țărmul pustiu și sălbatic, care pentru noi e oază de Paradis. Ce ne-a adus pe meleaguri dobrogene și ne-a fremătat în suflet cu mirarea „Ah, Constanța!”, voi scrie în continuare, uitând de tristețea lui Ovidiu…

Împărtășanie cu veșnicia la părintele Clement, starețul Mănăstirii Limanu-Hagieni

Mă gândesc acum că trebuia să-l recitesc pe Zaharia Stancu înainte de a porni de la Cernăuți la Constanța. Dar am luat ceea ce am reținut din descrierile sale. Sunt cuvintele ce-mi reapar în memorie de fiecare dată când traversez Dobrogea, văzând-o doar din mersul autocarului: „Primăvara, Dobrogea toată era de smalţ verde şi crud. Numai stâncile ei rămâneau mereu albe, de var. Numai râpile ei rămâneau mereu roşcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor…”. De obicei, parcurgeam în sezonul estival acest drum, urmărită de ecoul din romanele lui Zaharia Stancu: „În miezul verii vântul venea de departe, legănându-se pe mari aripi, clătina nesfârşirile acoperite cu secară şi cu ovăz, cu orz şi cu  grâne coapte, cu porumb şi cu floarea-soarelui. Atunci Dobrogea era toată muiată în aur topit, părea toată făurită din aur curat, de cei mai vestiţi dintre vestiţii meşteri”. Așa am văzut-o și acum, în plină primăvară, – de aur, numai că nu de la floarea-soarelui sau legănatul grânelor coapte, ci împânzită de lanurile nesfârșite de rapiță, însoțitoare luminoase pe parcursul sutelor de kilometri. 

Vizita la Constanța a unui grup de profesori din Cernăuți, la care m-am alăturat cu colega Carolina Jitaru, în calitate de jurnaliști și membri ai juriului în concursul proiectului „Reportaj despre România”, a fost programată inițial ca multe altele legate de întâlniri și activități de parteneriat privind realizarea unor activități comune cu frații din România. Însă, datorită străduinței doamnei profesoare Viorica Stan, care a coordonat agenda, vizita a căpătat dimensiunile unei călătorii inițiatice. Născută la Tulcea, cu ani de viață și o bogată experiență pedagogică la Liceul Teoretic „Traian” din Constanța, profesoara Viorica Stan s-a atașat sufletește de românii din Cernăuți. Se vede că așa a vrut Dumnezeu să ajungă la noi, împreună cu soțul Florin Stan, consilier superior la Consulatul General al României la Cernăuți, și s-o avem de sprijin la multe lucrări de folos comunității. În cazul de față a mijlocit participarea copiilor din câteva licee din Cernăuți la implementarea proiectului „Reportaj despre România”, partea ucraineană fiind coordonată de prof. Rodica Timiș, consilier la Centrul orășenesc de dezvoltare profesională a cadrelor didactice a Consiliului orășenesc Cernăuți. 

Așadar, în noua-i ipostază de cernăuțeancă, dna Viorica Stan și-a asumat răspunderea să ajungem cu voie bună la principalii aplicanți din Constanța ai proiectului, alegând să ne poarte în timpul liber prin locuri sacre, în care vibrează duhul și energiile divinității.

De la Muzeul de Arheologie Callatis, cu vestigii ale cetății antice, itinerarul devenise un adevărat pelerinaj spre puritatea pietrelor de la început, cele din „coșul cu ofrande” (așa se tălmăcește din greacă denumirea cetății). La numai 12 kilometri de Mangalia, dar departe de zgomotul și zbuciumul zilelor noastre, pe un vârf de deal, în coasta rezervației naturale Pădurea Hagieni, își poartă crucea stareției părintele Clement (în lumea laică s-a numit Constantin Crivanciuc de prin părțile Botoșanilor). Am avut mare noroc, noi și șoferul nostru, de călăuza Mihaela Pânzaru din Mangalia, prietena Carolinei, și o șoferiță de elită, mai ales pe drumurile ce duc spre mănăstire, la oaza de liniște de la Hagieni. Fără Mihaela, avea să rătăcească microbuzul nostru, dar nici ziua nu ne era atât de veselă, ea fiind una din enoriașele paraclisului și susținătoarele Mănăstirii de la Limanu-Hagieni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu vânturi bune din spate și soarele în față, am ajuns să pășim pe treptele de piatră rămase după retragerea apelor potopului biblic. Așa ne-a mărturisit părintele Clement despre îndemnul lăuntric de a alege anume această culme pentru mănăstire, lucru destul de dificil ținând cont de faptul că teritoriul este declarat rezervație naturală protejată de stat. Părintele cunoaște în amănunte istoria locului, pentru că de 20 de ani vorbește cu bujorii de stepă, cu stejarii, cu șoimii din înaltul cerului, cu lebedele devotate locului și în timp de iarnă, cu pelicanii ce vin primăvara. Îi țin de urât șopârlele, broaștele țestoase dobrogene, murmurul apelor, tăcerea pietrelor… – toate aceste minuni ale lui Dumnezeu, dar mai ales rugăciunile sale și dăruirea unor creștini din împrejurimi ajutându-l să supraviețuiască și că zidească gând și temelie de mănăstire. 

Ce a făcut mai înainte de acești 20 de ani trăiți în ascultare la Limanu-Hagieni? „M-am născut”, mi-a răspuns părintele la întrebare, convins că am înțeles corect ce a avut în vedere. Adică, până a ajunge în această apostolică izolare s-a format și s-a desăvârșit duhovnicește. Mănăstirea Limanu-Hagieni, cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ ctitorită din 2001 este unul dintre cele mai noi așezăminte monahale din Dobrogea – „Hozeva dobrogeană“, cum o numeşte cu drag părintele Clement. Bătaia vântului ce venea parcă din valurile retrase ale potopului, mi-a trezit curiozitatea să-l întreb pe stareț cum trăiește iarna aici. „La noi și iarna e vară”, mi-a zis, îndemnându-ne să privim împrejurimile, să contemplăm frumusețile divine dintre cer și pământ, de până și dincolo de orizont. 

Înainte de a construi paraclisul (2004-2007), starețul a slujit într-un container, primit de la peștera Sfântului Ioan Casian, care servea ca o mica biserică. În 2007, după sfințirea paraclisului înălțat cu ajutorul bunilor creștini, părintele a transmis containerul mai departe, la Mănăstirea Basarabi, unde s-a slujit în el o bucată de timp. Astfel, credința se transmite de la om la om, prinde rădăcini și dă rod bogat. Pentru părintele izolat în această oază e cea mai mare bucurie când oamenii se unesc în credință. Ne-a mărturisit clipele de supremă fericire când la Sfântul  Mormânt al Mântuitorului a rostit „Hristos a Înviat!”, auzind aceste înălțătoare cuvinte în zeci de limbi. 

Știm că Maica Domnului nu s-a născut pe dealul de la Limanu, că Sf. Ilie n-a umblat în carul său de foc pe acest pământ. Dar Sfânta Născătoare e pretutindeni și toți mucenicii ne vin în ajutor când ne închinăm pe locurile alese pentru mănăstire. Starețul Clement nu se îndoiește că pietrele puse la temelia mănăstirii păstrează urmele Apostolului Andrei. Cel dintâi chemat la apostolie, Sfântul Andrei, a propovăduit evanghelia, credința lui Hristos, pe meleagurile dobrogene, străbătând pe jos pustietatea pentru a ajunge la oameni și a răspândi cuvântul Domnului – din Scythia Minor (Dobrogea de astăzi) până la Focșani și mai departe. Mulțumindu-i părintelui pentru deschiderea sinceră, pentru masa generos oferită, i-am cerut binecuvântarea înainte de a porni spre satul Ioan Corvin, la peștera unde Sfântul Andrei își făcuse loc de închinare și se odihnea pe un pat de piatră săpat în stâncă. Luasem cu noi la rugămintea părintelui, imposibil de a fi refuzată, nu doar din bucatele rămase pe masă și ouăle roșii neciocnite, ci și un ocean de căldură, și fiorul credinței care ne dă speranța că suntem fiii Învierii.

Lângă Triumful lui Traian, atingere de „Actul de naștere dăltuit în piatră
al poporului român”

Poți să citești, să admiri pe Internet sau în pagini de carte imagini impecabile, însă nimic nu se compară cu ceea ce vezi cu ochii și ce simți atingând cu mâna. A fost poate și o minune cerească, și un dar de la Sfântul Andrei, ca să rătăcim căutându-i peștera de lângă localitatea Ioan Corvin, de unde a propovăduit creștinismul strămoșilor noștri. Astfel, s-a împlinit vrerea doamnei Viorica Stan, însoțitoarea grupului din Cernăuți prin valorile de aur ale Dobrogei, de a vedea și a ne atinge de Monumentul Triumfal de la ADAMCLISI, considerat actul de naștere al poporului român, dăltuit în piatră. „Să se vadă, să se audă până la Roma”, și-a dorit împăratul după prima biruință asupra vitejilor, nesupușilor daci. S-a văzut, s-a auzit și iată că ne mândrim de două mii de ani „cu-n sânge de Traian”.

Închinare în „Betleemul românesc” – Peștera Sfântului Apostol Andrei

Rătăcind pe drumuri de câmpie, ne-a ajutat până la urmă Sfântul Andrei să găsim calea dreaptă și să ajungem la marginea de pădure de lângă localitatea Ioan Corvin, unde  la 1920 a fost descoperită peștera sa, considerată poarta creștinismului în România, locul nașterii credinței creștine la români. Ajutorul ne-a venit și de la poliția de frontieră, care s-a luat din urma microbuzului cu numere de Cernăuți, îndreptat din greșeală spre granița cu Bulgaria. Cineva s-a exprimat că se putea vedea mai bine, fără atâta oboseală, pe Internet Mănăstirea și Peștera Sfântului Apostol. Desigur, putem face fără nici un efort înconjurul lumii, însă atotștiutorul Internet nu-i în stare să provoace emoțiile ce le-am simțit la intrarea pe această poartă a creștinismului românesc, dar mai ales blândețea din vocea călugărului ghid, liniștea și lumina ce îmbrățișau Mănăstirea cu același nume – Peștera Sfântului Andrei, care-i creația lui Dumnezeu. „Era pământ uscat aici, dar când a venit Apostolul Andrei, au ieșit din adâncuri șapte izvoare. N-a plecat sfântul de aici până n-a înălțat o mănăstire puternică, în care s-a făcut neîntrerupt slujbă până au năvălit turcii. Din 84 ani de viață, 60 de ani a propovăduit învățătura lui Hristos, până la momentul martirizării. Epoca regimului comunist a așternut uitarea peste aceste locuri sfinte. În 1990 au început lucrările de amenajare și s-a înființat aici schitul de călugări. Din 2001 până la 2006 au fost definitivate lucrările de construcție ale bisericii mari și pictura interioară”, ne-a povestit părintele monah. Am ieșit din paradisul Întâiului Chemat pentru luminarea poporului român, pășind atent ca să nu calc iarba ce crește din pământul cu urme sfinte.  

Dobrogea, locul cu rădăcina cea mai profundă a istoriei României

Am întârziat mult de tot la întâlnirea colocvială din acea seară la „Curtea Brâncovenească”, unde ne așteptau părintele Cezar Axinte, directorul școlii private „Sfinții Martiri Brâncoveni”, și dr. Dorin Popescu, președintele asociației „Casa Mării Negre”, bine cunoscut cernăuțenilor din perioada cadenței sale de diplomat la Consulatul General al României la Cernăuți și mult apreciat de comunitatea românească din nordul Bucovinei. O surpriză frumoasă a fost să aflăm că dl Dorin Popescu își va prelua cariera în diplomația României. Din discursul său am înțeles că dragostea-i față de Dobrogea este la fel de mare ca și pentru Bucovina, aceste două ținuturi asemănându-se prin componența lor multietnică. Despre Dobrogea dr. Dorin Popescu spune că este spațiul cu cea mai adâncă rădăcină în istoria României, iar despre orașele înfrățite Constanța și Odessa – că au fost înființate de grecii care-și doreau să fie liberi, adică s-au născut din marea dragoste pentru libertate. În calitatea-i de alcătuitor al volumului „Răzbunarea barbarilor”, a pus în valoare exilul lui Ovidiu pe țărmul Mării Negre, lăudând contribuția poetului latin la dezvoltarea literaturii geților. Pentru criticul literar și diplomatul Dorin Popescu, Constanța reprezintă kilometrul 0 al literaturii române. Căutându-i zadarnic mormântul, i-a consacrat o carte – „Răzbunarea barbarilor”, ca o probă de iubire pentru exilatul poet.

Părintele Cezar Axinte a povestit despre educația copiilor în spiritul credinței și iubirii de oameni, sub genericul „Fii boier în țara ta”, ceea ce ne-a dorit-o și nouă. A doua zi, duminică, am participat la Sfânta Liturghie, la Capela Tinerilor „Sf. Maria Egipteanca”, Mamaia, unde slujește părintele și, într-adevăr, am văzut mulți părinți tineri cu copilași mici și mai mărișori, aliniați cuminți la împărtășanie. 

Pentru noi, oaspeții sosiți din Ucraina, a rostit o rugăciune deosebită de drum bun, sub paza Domnului, cu semnificație simbolică și speranță la viață. La masa oferită de organizatori înainte de plecare la „Curtea Brâncovenească” doamna Lucreția Nichifor din București, vicepreședintă a Asociației „Cultul Eroilor”, și-a împărtășit din activitatea în susținerea copiilor refugiați cu mamele lor din Ucraina. „Îi protejăm ca și pe fiii și fiicele noastre, copiii noștri au realizat reportaje despre semenii lor din Ucraina”, a povestit dna Lucreția, care conlucrează cu prietena Viorica Stan, susținându-se reciproc în această lucrare nobilă. Ambele doamne au primit mulțumiri din partea colegelor din Ucraina. Desigur, trei zile cât am stat la Constanța, e prea puțin pentru a cunoaște tot ce are mai frumos România, dar prin străduința doamnei Viorica Stan, oaspeții ucraineni din Cernăuți au văzut și au beneficiat de ceea ce au mai de preț românii – bunătatea sufletească, ospitalitatea, dar mai ales, altarele credinței. 

Maria TOACĂ