Ultimele zile ale anului ce a trecut au fost pline de evenimente frumoase și doldora de surprize. Odată cu diverse cadouri, bomboane, jucării, Moș Crăciun, cu ajutorul celor de la conducere, a adus și lucruri mult mai esențiale.

   La Herța, de exemplu, de un cadou neobișnuit s-au bucurat copiii cu necesități deosebite. În străvechiul și elegantul parc al familiei Verona, unde acum se află spitalul, a fost deschis un centru special menit să ajute această categorie de copii să-și manifeste aptitudinile, fiind ajutați de pedagogii specialiști Ana Ariy, psiholog, Crina Cucoș, logoped, Mariana Apetrei, profesoară de educație fizică,  conduși de doamna directoare Ludmila Cuti. La evenimentul binecuvântat și sfințit de către părintele protopop Pavel Dumitru, au participat conducătorii raionului, domnii Viorel Iastremschi și Victor Ciuclea, aproape întreaga echipă a conducerii regiunii sub egida domnilor Ion Muntean, președintele Consiliului Regional, M. Pavliuc, șeful interimar al ARS Cer­năuți, care au asigurat alocarea mijloacelor financiare din buget, primari, șefi de instituții raionale, copiii și părinții lor.

Îi dorim din suflet noii instituții „Într-un ceas bun!”, iar copiilor – să-și pe­treacă aici timpul cu interes și folos pentru sănătatea și dezvoltarea lor multilaterală.

Vasile BÂCU

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!