Am în față o carte mereu actuală și tulburătoare, dar necesară: „Durerea Memoriei”, la care a trudit cu nesecat patriotism mult regretatul Octavian Bivolaru. O carte-document, în format mare și în două volume, însumând 724 de pagini, tipărită la Herța în Bucovina de Nord (Ucraina) 2013.
E o carte mare și la propriu, și la figurat, apărută în îngrijirea Grupului editorial Cuvântul, o carte grea de adevăruri și mare cât drama celor care au traversat prin suferință Golgota neamului românesc, în anii 1940-1941 și în anii 1944-1952.
Copertele acestor două volume, sugestiv și simbolic, înfățișează o inimă românească tricoloră, încorsetată însă într-o perfidă plasă de sârmă ghimpată. Cât despre conținut – cum aș putea să-l prezint cititorilor în doar câteva cuvinte?
Octavian Bivolaru, erou al adevărului, unul din inițiatorii fondării Societății ”Golgota” la 30 martie 1991 și autor al cărții „Durerea Memoriei”, carte care în paginile ei ”dă lumii de știre” despre atrocitățile săvârșite de regimul de ocupație totalitar împotriva românilor cu scopul ”de a stârpi de pe fața pământului neamul românesc de pe aceste meleaguri mioritice”, culminând cu genocidul de la ”Fântâna Alba”, cu ”deportările în masă a bucovinenilor” în Siberia, Kazahstan și alte localități de tristă amintire, cum scrie și Anița Nandriș Cudla în cartea ”20 de ani în Siberia”, primită în dar de la doamna primar Elena Nandriș când am vizitat-o la Mahala, cu bunăvoința doamnei Maria Toacă.
Menirea celor două volume ale cărții ”Durerea Memoriei” a fost să adune în paginile ei toată durerea Românilor Bucovinei de Nord scrisă în articole publicate în ziare, cu precădere în ”Zorile Bucovinei”. Această carte a căror filele am udat cu lacrimi, ca un prinos adusfraților de sânge bucovineni martirizați, am primit-o cu bunăvoința doamnelor Maria Toacă și Doina Cernica, volumul doi și volumul unu din mâna regretatului Octavian Bivolaru cu un autograf. Cărțile au un loc de cinste în inima mea. Această carte a apărut cu un ”testament” al autorului, adresat cititorilor: ”Iubite cititorule, fie ca lectura acestor pagini ale durerii să-ți fie spornică, plină de înțelesuri și plină de învățăminte. Fie ca prin această lectură să te poarte gândul printr-un timp devenit istorie. Fie ca prin lecturarea atentă a acestui volum să simți cum pe ramul tău sufletesc prind să zămislească mugurii demnității naţionale”.
Aștept să revin la Cernăuți să pun o floare pe mormântul de la Culicenii natali a celui care, în viață a dus o activitate plină de realizări, pentru reabilitarea demnității de român și perpetuarea predării în școli a limbii mamei, limba română, pentru că ”uitând de astăzi limba mamei,/ De aztăzi ne săpăm mormânt”, spune Vasile Bâcu în poezia ”Înstrăinaților de limbă” (Grigore Crigan, Cartea Zoriștilor, p.463). Îmi este greu, foarte greu să vorbesc la trecut de ing. Octavian Bivolaru. Despre omul care a biruit cu stoicism vicisitudinile, imposibil de evitat, continuându-și activitatea temerară, iubind cu înflăcărare limba și poporul român, al cărui fiu vrednic a fost. Îmi va fi greu să sărbătoresc singur ziua de 16 mai, ziua de naștere a lui Octavian Bivolaru și a mea, dânsul fiind cu un an mai mare. O să-mi lipsească urările transmise și primite: ”La mulți ani!”.
Activitatea lui a fost enciclopedică pentru tot ce este românesc. Toată ființa era subordonată dârzeniei prin care a arătat lumii atrocitățile săvârșite de sovietici împotriva Românilor, cu complicitatea puterilor locale și a trădătorilor de neam, Români care nu au fost puțini.
Valoarea acestui Om, Octavian Bivolaru, rezidă în tenacitatea lui de a rămâne în sufletul celorlalți, ca un brad semeț din vârf de munte, care a rezistat cu stoicism stresului furiei, supărării sau neputinței, continuându-și activitatea temerară de acuzator. A scos la suprafață toate nelegiuirile bine ascunse de guvernanți, de parcă s-ar fi inspirat din versurile Artemizei Gheoghie, publicate în Crai Nou din 6 iulie 2017, p.12: ”Viața sigur ar dispărea/ Și nu ar părea un vis/ Dacă omul nu ar spune/ Și ce-i asta interzis”.
Dacă Tragedia Românilor din nordul Bucovinei este descrisă în cele 724 de pagini ale cărții ”Durerea Memoriei”, în câte cărți ar scrie durerea acei care au pătimit? – l-am întrebat pe Octavian Bivolaru la una din întâlnirile de la Cernăuți. Răspunsul a fost: ”Puțini care mai sunt ar trebui să se grăbească”.
Cei care citesc tragedia și cruda soartă prin care au trecut Românii din nordul Bucovinei scrisă în cartea „Durerea Memoriei” vor avea sentimentul că și aici s-a petrecut un ”holocaust” mai dureros, fiindcă cei martirizați au fost ai noștri. Ai noștri au fost și cei din România, de la Trăznea, Ip și multe alte localități, în care sute de Români, copii, femei și bărbați au fost împușcați de armata hortistă, satele arse, biserici dărâmate.
În carte sunt consemnate tragedii, dar și dorință de apartenență demonstrată ca fiind Român. Mă întreb: ce Român ar putea să-și rețină lacrimile la auzul acestor cuvinte, consemnate de FeliciaNichita Toma în articolul ”Cu ce au greșit Românii din Bucovina că au rămas orfani de mamă?” (p.185): ”Mi-aș dori un tricolor micuț să-l pun pe televizor în casă, când îl voi privi să mă simt din nou în Țara mea, de parcă nici nu am fost înstrăinați de ea vreodată”, spunea doamna Viorica Popovici la împlinirea vârstei de 80 de ani.
Am rugat-o pe doamna, a cărei dragoste de semeni este legendară, Maria Toacă, să-i dăruiască doamnei Viorica Popovici din Valea Cosmi nu lui, tricolorul mic trimis pentru nepoțica Veronica, urmând ca eu să-i trimit un alt steguleț.
Eu îmi iubesc Țara, Limba și Tricolorul și trăind în țară nu știu intensitatea dorului de țară care se manifestă la cei din afara granițelor. Când m-a onorat cu vizita în Gherla, la mine acasă, domnul acad. Vasile Tărâțeanu mi-a dăruit o carte de poezii ”101 poeme” cu o dedicație: ”De frate…”, din care am aflat dorul de Țară al celor înstrăinați în poezia ”Români de pretutindeni”: ”Vis de țară-i înfioară/ doar pe cei de dinafară/ Dor de țară îi doboară/ doar pe cei de dinafară/ Dor de țară îi omoară/ doar pe cei de dinafară”.
Împreună cu soția suntem bucuroși, dragi cernăuțeni, să vă avem ca oaspeți. Cu o bucurie de nedescris am primit vizita scurtă a doamnei Maria Toacă cu familia. Ne-au bucurat cele 2-3 ore cât au stat la noi delegația din Cernăuți care a fost la sărbătoarea Centenarului de la Alba Iulia, condusă de acad. Vasile Tărâțeanu. A fost o ocazie deosebită să-i cunoaștem pe patrioții români din Cernăuți: Ion Grigore Suceveanu (Ion a lui Ilie), Marian Andronic, Rodica Hapenciuc, Mihai Bojescu, Vitalie Zâgrea și Ion Vieru.
Sunt convins că toți cei care l-au iubit, stimat și apreciat pe luptătorul pentru dreptate, Octavian Bivolaru, ca un semn de admirație, pentru dragostea de semeni și adevărul lor, pentru eroica muncă de documentare, și ca un ”tedeum” la trecerea prea devreme la odihnă veșnică, veți rosti cu mine, împreună, cuvintele doamnei Maria Toacă scrise la p. 287: ”Duhul eroilor se înalță la măreția jertfei lor”.
Niculae SucIu Gherla, județul Cluj, România
Gazeta de Herța 