Nimeni nu știe când se rupe firul vieții. Fiecare ar vrea să trăiască mult, să aibă de toate, să fie fericit, să lase o urmă pe pământ.
S-a rupt atât de neașteptat firul vieții vrednicei românce Ludmila Rotaru din satul Stroiești, raionul Noua Suliță. Brusc și pe neașteptate. Un accident stupid a luat-o dintre noi fulgerător. Vestea ne-a îngrozit, ne-a amărât, ne-a umplut sufletele de tristețe. Încă o româncă a plecat dintre noi.
Pe Ludmila Rotaru am cunoscut-o cu mulți ani în urmă. Regretatul ei soț, poetul Grigore Petrescu-Rotaru, era originar din satul meu de baștină, Pătrăuții de Jos. Cunoștea multă lume de aici, nu odată fusese în ospeție pe la rudele soțului. Anume ea mi-a dăruit cărțile lui, dar și cartea ei, pe care le păstrez în biblioteca mea.
Țin minte că a participat cu elevii săi la primele ediții ale Festivalului de poezie pentru copii și tineret „Ilie Motrescu”, organizat de Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți.
De cele mai multe ori ne întâlneam la ceremoniile de la Cernăuți, or, ca membră activă a Corului „Dragoș Vodă”, era mereu prezentă în haine naționale pe scenă.
Țin minte că ne-am întâlnit cu vreo 2-3 ani în urmă la Mănăstirea Putna, ea fiind venită cu profesoarele din Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română, iar noi eram un grup de pelerini de la Pătrăuții de Jos, aflându-ne într-un pelerinaj pe la unele mănăstiri din zona Sucevei. A venit la noi, la pătrăuceni, să stea de vorbă. Întotdeauna se bucura când întâlnea consătenii soțului.
În ultimii ani era una dintre cele mai active membre ale Asociației ACDERU, participa la toate activitățile desfășurate în cadrul Asociației.
Nemaivorbind de calitățile ei de cadru didactic, metodistă, Eminentă a Învățământului public din Ucraina, profesoară de excepție, iubită, stimată, apreciată…
Era (Doamne, ce greu e acum să rostim la timpul trecut aceste cuvinte) mereu vorbă eață, veselă, iute, ageră, cutezătoare, harnică, pricepută, îndrăzneață… Putea sta de vorbă cu oricine, găsea limbă comună cu toată lumea.
Îmi povestea că a fost și primar ani de zile în satul de baștină. Pe urmă a trecut cu serviciul în școală.
Participa la cele mai diferite activități, făcea parte din Prezidiul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți. I-a ajutat cu câțiva ani în urmă dlui Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota”, să înființeze filiala Societății regionale respective în satul de baștină, a contribuit nemijlocit la ridicarea crucii comemorative din această localitate. De fapt, cred că multe lucruri de valoare a făcut pentru localitatea de baștină.
În viață a avut parte de reușite, dar și de momente grele. A știut să treacă cu fruntea sus prin toate.
Acum, când ne-a părăsit atât de brusc, ce putem să mai spunem, decât că nu o vom uita, că amintirea și chipul îi vor rămâne în inimile noastre. Pentru membrii familiei, pentru colegi, pentru prieteni, cunoscuți va rămânea mereu așa cum am cunoscut-o, neobosită și aceeași neuitată Ludmila Rotaru.
Dumnezeu s-o ierte, să-i fie țărâna ușoară și amintirea veșnică. A lăsat pe acest pământ o urmă ne ștearsă. Drum luminat în împărăția cerurilor, dragă Ludmila Rotaru.
Eleonora SCHIPOR
P.S. Prezidiul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți își exprimă profunda mâhnire în legătură cu pierderea grea – încetarea subită din viață a celei care a fost Ludmila ROTARU, bună româncă și talentată profesoară.
Dumnezeu s-o odihnească în Împărăția Sa!..
Gazeta de Herța 