MARELE MUCENIC IZVORÂTORUL DE MIR DUMITRU, OMAGIAT LA POIENI-BUCOVIN

Frumoase și bineprimite sunt tinerețile, în ale căror inimi sălășluiește dragostea față de Hristos. unde este Hristos, acolo se află și înțelepciunea, curăția, adevărul, răbdarea și mila. Sufletul celui care iubește pe dumnezeu este plin de virtuți și în el nu mai au loc răutatea, pizma și alte patimi. ca un vultur este sufletul cel bogat în credință și dragoste, el zboară peste toate piedicile puse de vrăjmaș și nu are frică de nimic.

Din adâncul vremurilor, chipul Sfântului Dumitru se ridică luminos ca al unui Luceafăr, se impune admirației generațiilor de credincioși ca și cununa unui viteaz, iar lumina lui strălucește în veac.

Era tânăr și frumos, din neam mare și cinstit. Înaintea lui Dumitru se deschidea un viitor plin de făgăduințe, fiindcă ajunse guvernator în Tesalonic, în Grecia. Credința lui Dumitru  și râvna lui pentru biserica creștină fusese adusă la cunoștința Împăratului Maximian, care stăpânea atunci Imperiul Roman și venise în Tesalonic. Din porunca Împăratului a fost întemnițat și supus chinurilor mucenicești. Nu s-a lepădat de credința în Hristos și a suferit moarte martirică, în anul 306, fiind străpuns cu sulița în coapsă, după care și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și s-au făcut la moaștele lui multe minuni și prea slăvite tămăduiri. În cinstea Sfântului Mucenic Dumitru, în lumea ortodoxă sau ridicat multe biserici. În Ținutul Herța ase me nea biserici avem la Târnauca şi Poieni-Bucovina, care au sărbătorit hramul bisericii pe stil nou, la 26 octombrie. 

În ziua aceea am avut posibilitatea să fiu prezent și să particip la tradiționalul serviciu duhovnicesc de hramul Bisericii  la Poieni, unde au participat zece preoți și o mulțime de enoriași din localitate și din satele vecine. 

La propunerea părintelui Petru Apachiță, de hramul Bisericii au fost invitați preoţii care au slujit cândva la aceste două sfinte lăcașuri, ce se află aproape unul de altul, în aceiași curte. Mare le-a fost bucuria preoților și enoriașilor care se cunosc reciproc prin venirea la biserică, vorbind cu Dumnezeu și toți sfinții prin cuvintele din Evanghelie, cu cântări și rugăciuni.

 Sfânta Liturghie a fost oficiată de către soborul de preoți condus de protoiereul mitrofor Dumitru Pavel, protopopul raionului Herța. Cuvântul de predică la Sfânta Liturghie l-a  rostit protoiereul Constantin Apachiță, slujitor la biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din Mogoșești. Despre importanța sărbătorii de astăzi a vorbit cu evlavie și protopopul raionului Herța, Dumitru Pavel. 

După încheierea Sfintei Liturghii soborul de preoți și enoriașii prezenți au înconjurat sfântul lăcaș cu Icoana Marelui Mucenic Dumitru, ascultând citirea fragmentelor din Sfânta Evanghelie, după care s-a stropit cu agheazmă biserica și lumea din jur. Preotul paroh Petru Apachiță le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru participarea la Sfânta Liturghie, dorindu-le pace în familie, sănătate și să-l rugăm pe Marele Mucenic Dumitru să ne fie călăuză, ajutor, rugător înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre. 

Text și fotografii de Vasile LUNCAȘU, corespondentul nostru special

P.S. Duminică, 4 noiembrie 2018, preotul Petru Apachiţă trece cu slujba de la Buda Mică, Biserica cu hramul Tuturor Sfinţilor, la Poieni-Bucovina, unde la fel se bucură de stima şi respectul enoriaşilor. 

La 26 septembrie 2019, la resfinţirea Bisericii cu hramul Tuturor Sfinţilor din Buda Mică a fost menţionat cu disrtincția bisericească Crucea cu pietre scumpe de către ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuţilor şi Bucovinei.

Felicitările ­noastre!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s