În anul 7441 de la facerea Lumii, sau anul 1933 de la Nașterea lui Hristos, în Ucraina a fost o foamete groaznică.
Atunci n-a fost nici război, nici secetă, nici potop. Însă a fost doar voința rea a unor oameni îndreptată împotriva altora. Nimeni nu știe cât popor a fost înmormântat: bătrâni, tineri și copii sau câți copii încă nenăscuți au murit împreună cu mamele lor.
Anul 1933. Cel mai negru an din istoria Ucrainei. Chiar și astăzi ți-e groaz nic să treci pe cărările durerii strașnice ale tragediei, ce s-a desfășurat pe pământul binecuvântat și înfloritor. Nici până acum nu putem crede că momental au dispărut grânele și oamenii au rămas fără pâine. Aceasta a fost în anul roditor.
Propaganda oficială îl numea pe Stalin „Tată al colhoznicilor”. La 7 august 1932, el, Stalin, cu mâna proprie, a scris legea draconică pe care contemporanii au numit-o „Legea despre 5 spice”. Această lege prevedea apărarea averii socialiste și pentru furtul proprietății colhoznice sau cooperatiste prevedea pedeapsa prin împușcare cu confiscarea averii proprii sau privarea de libertate pe un termen de la zece ani în sus și tot cu confiscarea averii proprii.
La sfârșitul iernii 1933, foametea în Ucraina a cuprins un teritoriu imens. Nădăjduind să se salveze, mii de țărani plecau în oraș, unde primăvara au fost anulate cartelele pentru pâine.
Însă, locuitorilor de la sate, în oraș nu li se vindea nimica. Drumurile ce duceau spre oraș erau blocate de către detașamente speciale. Ajunși la disperare, oamenii mâncau broaște, șerpi, cai pieriți și… oameni.
Regiunea Cernăuți, care intra în componența României, a evitat acea tragedie, dar copământenii noștri cunoșteau situația din Ucraina, deoarece presa locală și cea străină pestrițau despre lucrurile ce se petreceau în Uniunea Sovietică.
După știrile din Kiev și Odesa, în luna ianuarie 1933, în Siberia au fost deportați 20.000 de țărani, care n-au vrut să predea autorităților cerealele lor în cantitatea stabilită, precum și membrii partidului comunist, învinuiți de activitate opoziționistă contra regimului lui Stalin. Foametea din anii ’30 a secerat milioane, la care s-au adăugat alte milioane de deportați în pădurile Orientului… Cine va numi, în sfârșit, numărul celor secerați de foametea din anii 1946-1947? Vor trece ani, zeci de ani, însă tragedia din anul 1933 permanent va neliniști inimile tuturor oamenilor născuți până atunci și născuți mai târziu. Durerea întotdeauna îi va uni pe toți prin amintirile și prin amărăciunea ei, prin nădejdea, că așa ceva mai mult nu se va mai repeta. De aceea trăiește amintirea vie nu numai despre foametea din anii 1921-1923 și 1932-1933, dar și despre foametea din anii 1946-1947, când numai în Bucovina au murit aproape 17.000 de bucovineni, aduși la pierzanie tot prin aceleași metode de colectivizare și îndeplinirea planului de colectare forțată a pâinii către stat ca și în anii 1932-1933. Vorbele poetului: „Peste ani memoria e trează, Suspinând, aprind trei lumânări… Să purtăm în suflet astă rază, Să nu dăm uitării ce-a fost ieri”.
Viorel GHIBA
Gazeta de Herța 