Luna trecută am avut ocazia să particip, alături de colegii Dumitru Storoj, Diana Gaas și Sorina Alexa, la Seminarul studențesc, desfășurat tradițional la Memorialul din Ipotești, județul Botoșani, ce a fost bazat pe cunoștințele noastre despre marele poet român, geniul literaturii universale, Mihai Eminescu.
Sunt foarte fericită și mulțumesc organizatorilor, coordonați de doamna directoare Ala Sainenco care ne-au oferit posibilitatea să ne îmbogățim cunoștințele despre valoarea operei eminesciene, datorită lor putem cunoaște mai bine viața și creația poetului.
Mi-a plăcut mult prima zi de seminar cu denumirea „Eminescu și noi”, deoarece au participat și profesorii, și studenții. Fiecare participant și-a expus propriile gânduri despre Luceafărul poeziei românești și anume prima lor întâlnire cu opera sa nemuritoare. Din cele spuse am auzit multe opinii fascinante și pot spune că vorbitorii sunt cu adevărat îndrăgostiți de creația eminesciană.
De asemenea, a fost impresionantă și a doua zi, când am vorbit despre poezia „Icoană și privaz”. Din această poezie putem spune că eul liric era foarte mult îndrăgostit de Ana pe care o compară cu „o marmură, un înger, o femeie”, ca mai apoi să-i vedem suferința:
„Și eu, eu sunt copilul nefericitei secte
Cuprins de-adâncă sete a formelor perfecte”.
Dar, totuși, revine, înțelegând că Ana este cea mai mare fericire pe care o poate avea:
„Făr de noroc? De ce dar? Au nu sunt fericit
Că-n calea mea o umbră frumoasă s-au ivit?”.
„Icoană și „privaz” este o antiteză, o dublă definire a artei; „icoană” – o imagine, iar „privaz” – o ramură închisă, care nu se poate interpreta. Poetul a folosit teme și motive specifice romantismului: istoria, iubirea, visul.
În aceeași zi s-a vorbit și despre Mihai Eminescu la Cernăuți (1858-1863), ca sursă de interpretare fiind opera lui George Călinescu, adică anii de studii în Bucovina. Unde și-a făcut primele clase nu se știe, dar știm cu siguranță că a III-a și a IV-a clase el le-a făcut la Cernăuți. Desigur, de la început i-a fost foarte greu, deoarece nu se putea deprinde cu obiceiurile școlare, cu disciplina cazonă, dar pe parcurs s-a apucat de carte serios. Mihai Eminescu era un elev silitor, se clasifica al 15-lea printre 72 de colegi. Apoi, când studia la liceu, împreună cu frații stătea în gazdă la Aron Pumnul, care peste un timp i-a devenit profesor de limba română și anume la moartea lui, Eminescu scrie prima sa poezie „La mormântul lui Aron Pumnul”. Mă mândresc mult că acest mare geniu și-a făcut studiile în orașul meu natal.
Sunt foarte fericită și mulțumită de aceste zile petrecute la Ipotești, de unde am inspirat noi cunoștințe și impresii de neuitat.
Liubomira SLAVNIC, studentă la Catedra de filologie română și clasică a Universității cernăuțene În imagine: echipa din Cernăuți (rândul I), participând la lucrările seminarului.
Gazeta de Herța 