Serghii Osaciuk s-a întâlnit cu conducătorul subunității mobile a Misiunii consultative a UE pentru reformarea sectorului de securitate civilă a Ucrainei

Întâlnirea șefului ARS Cernăuți, Serghii Osaciuk, cu conducătorul subunității mobile a Misiunii consultative a UE pentru reformarea sectorului de securitate civilă a Ucrainei, Ioahim Peters, a avut loc la 4 decembrie. Oaspetele l-a felicitat pe Serghii Osaciuk cu prilejul numirii în postul de conducător al organului puterii executive din regiune, menționând: „Timp de o săptămână mă aflu pe teritoriul regiunii, luând personal cunoștință cu starea de lucruri. Scopul vizitei mele constă în stabilirea contactului cu toate ramurile puterii. Vreau să aflu cum este asigurată supremația legii în regiune de către puterea executivă regională și de către structurile de forță”.
Serghii Osaciuk a comunicat că săptămâna trecută, imediat după numirea în post, a ținut o consfătuire cu conducătorii structurilor de drept. „ Am accentuat că ei asigură securitatea de stat, iar de comportamentul lor și de felul cum își îndeplinesc îndatoririle depinde încrederea pe care o au în rândurile cetățenilor. Împreună formăm carcasa de stat, spațiul vital al acestui teritoriu. Oamenii trebuie să se simtă în securitate, sub protecția legii – aceasta este cel mai important”, a subliniat guvernatorul.
Șeful ARS Cernăuți a constatat că Bucovina este o regiune dinamică, cu o capacitate mare de cumpărare, însă, în același timp, economiei ilicite îi revine o mare parte. Acest factor negativ în anii de independență nu putea să existe fără rolul de curator al organelor de drept. Încă o chestiune care urmează să fie examinată – statutul de regiune de la frontieră al Bucovinei. „Conștientizez poziția mea de coordonator al schimbărilor în Bucovina. Serviciile vamale nu se subordonează puterii executive regionale, ele au verticala lor. Interacțiunea este unicul instrument pentru saltul pozitiv în Bucovina”, a specificat Serghii Osaciuk.
La întrebarea lui Ioahim Peters, dacă procesele de descentralizare contribuie la realizarea acestor scopuri, guvernatorul a răspuns: crearea centrelor de securitate unice în comunități este o necesitate, iar localnicii din comunitățile teritoriale unite – parteneri nemijlociți ai serviciilor de securitate. Nu este un drum cu circulație într-un singur sens, cetățenii trebuie să simtă mișcarea permanentă a puterii în întâmpinarea intereselor lor. Trebuie să crească nivelul de încredere al populației față de oamenii legii. Dar totul începe de la simpla respectare a regulilor de circulație, deoarece mortalitatea în urma accidentelor rutiere este mai mare decât cea în zona Operațiunii Forțelor Unite din Donbas. „Noi răspundem de viața fiecăruia, care este cea mai mare valoare”, a opinat Serghii Osaciuk.
La rândul său, Ioahim Peters a informat despre întâlnirea sa cu conducătorii organelor de drept din Bucovina, menționând că ei sunt deschiși pentru conlucrare. „Aceasta inspiră speranța că privim în aceeași direcție, și acesta este primul pas spre o colaborare eficientă”, a conchis oaspetele.