Lăutarul Nicolae Hacman

Nicolae Hacman, viorist. Născut la 11 mai 1959 în satul Ostriţa.  Studii speciale la  Şcoala de Muzică pentru copii nr. 1 şi Liceul de muzică (azi Liceul de Artă „Isidor Vorobchievici”) din Cernăuţi, Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău. Elev al maeştrilor Iurie Ghina, Victor Paraniuc (Cernăuţi), Eleonora Vlaicu (Chişinău), Lucrător emerit al  culturii din Ucraina.

Viorist de excepţie şi om de o mai rară modestie, Nicolae Hacman s-a impus ca unul dintre cei mai înzestrați muzicanţi contemporani bucovineni. Născut într-o familie de intelectuali de la ţară, pe lângă harul artistic cu care a fost înnobilat, el a moştenit de la părinţi şi o dragoste deosebită pentru totul ce e frumos.

De mic copil Nicolae a crescut alături de ceilalţi doi fraţi şi două surori, într-o familie în care domnea armonia, stima reciprocă şi … cultul muncii. Al unei munci intelectuale, dar şi fizice. Căci cele două salarii de învăţător, oricât ar fi fost ele de drămuite, nu puteau asigura necesităţile atâtor guri. Şi apoi, tatăl Mihai şi Mama Ştefania, mari îndrăgostiți de cântec, s-au ambiţionat să dea copiilor şi educaţie muzicală. Tuturor celor cinci! Nu neg, posibil să mai fi fost asemenea cazuri, eu însă, nu le cunosc. Începe o adevărată „invazie” a Hacmanilor la Şcoala  de Muzică pentru copii nr. 1 din Cernăuţi. Nicolae şi Valeriu studiază vioara, Serghei – ţambalul, Zorina şi Marcela – bandura. Pe timp frumos sau urât, pe ploaie sau ninsoare, după lecţiile de la Şcoala din Ostriţa, când cu autobuzul, dar mai adesea pe jos până la troleibuz, aceşti copii făceau naveta la Cernăuţi pentru a însuşi instrumentele preferate.

Deşi toţi au dat dovadă de înclinaţii pentru muzică, cu ea s-a logodit pentru întreaga viaţă doar Nicolae.

Valeriu s-a făcut aviator, Serghei – istoric, Zorina şi Marcela  – medici. Însă muzica, sunt sigur, îi însoţeşte la bine şi la greu, le rămâne un prieten de care nu se vor despărţi niciodată. Nicolae continuă să înveţe la Cernăuţi şi Chişinău, unde are fericirea de a fi călăuzit în tainele viorii de profesori de marcă. El înţelege că pentru a însuşi la perfecţie acest instrument fermecător e nevoie de cunoştinţe profunde, teoretice şi practice. Studiază cu pasiune istoria viorii, creaţiile speciale ale compozitorilor clasici şi contemporani, naţionali şi de pretutindeni, măiestria interpretativă a celor mai buni violonişti din lume.

O atenţie deosebită acordă folclorului, pieselor muzicale populare. Încă în anii de studenţie la Chişinău cântă în mai multe orchestre de instrumente  populare şi tarafuri.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

După absolvirea Institutului „Gavriil Muzicescu” ar fi avut  posibilitatea să rămână în capitala Moldovei, cum au procedat  mulţi muzicanţi bucovineni, Nicolae, însă, simte că locul lui e la Cernăuţi, în Bucovina-i scumpă, unde există un inepuizabil tezaur muzical-folcloric aproape neexplorat în ultima jumătate de secol, unde zeci de talente populare aşteaptă să fie descoperite, scoase din anonimat. Ocupă la început postul de maestru de concert  în orchestra Ansamblului Bucovinean Emerit de Cântece şi Dansuri, însă nu peste mult timp părăseşte acest colectiv. Nicolae visa la o formaţie artistică proprie, în repertoriul căreia să predomine muzica populară naţională românească. Caută muzicanţi nu numai în oraş, ci şi în raioane, formând la Căminul cultural din suburbia Roşa Stânca. Orchestra de instrumente populare „Mărţişor”. Concertele au priză la public, formaţia este prezentă la mai toate manifestările din Cernăuţi. Din baza orchestrei formată din  muzicanţii Boris Burduja (nai, fluier, ocarină etc.), Mihai Amihalachioaie (clarinet), regretatul Gheorghe Visoţchi (ţambal), Ruslan Veliciuc (acordeon), Vasile Moloci (contrabas), Lidia Hacman (vocal), şi, desigur, Nicolae Hacman (vioară), ia naştere  grupul „Plai”, care-şi extinde mult repertoriul, cuprinzând nu numai muzica bucovineană, românească şi ucraineană, ci şi cea ungurească, poloneză ş.a. „Mărţişorul” şi, mai ales, „Plai”-ul participă la mai multe festivaluri  şi concursuri naţionale şi internaţionale, aria lor concertistică  se extinde peste hotarele Ucrainei: România, Polonia, Franţa, Germania,  Finlanda, Luxenburg ş.a.

Dornic să ajute tineretului de creaţie, să descopere cât mai multe talente, Nicolae Hacman înfiinţează în 1992 un al treilea Ansamblu de muzică populară, numit sugestiv „Mugurel”, care, de asemenea, a reuşit deja să se afirme la Festivalul  Internaţional „Întâlniri Bucovinene” din Polonia. Alcătuit în cea mai mare parte din elevi de la liceele de artă şi pedagogie, din studenţi de la Universitate, formaţia „Mugurel” este o punte de lansare a tinerilor muzicanţi.

Pe parcursul anilor de existenţă, prin „Mugurel” au trecut zeci de băieţi şi fete, care, sperăm, vor înmulţi numărul muzicanţilor bucovineni.

Vom mai menţiona că la şcoala  lui Nicolae Hacman  vin să înveţe muzica nu numai români, ci şi ucraineni, ruşi.

Scriu toate acestea încercat de o mare bucurie şi mândrie că avem alături de noi un asemenea bărbat care serveşte cu trup şi suflet arta muzicală.

E o persoană stimată în satul natal Ostriţa. Aş zice că este o icoană a cântecului românesc.

Nu demult m-am întâlnit cu dumnealui, mi-a mărturisit  că a fost în Franţa cu un grup de muzicanţi. E mereu în căutarea noilor talente.

Să-i dorim Maestrului noi succese şi noi realizări în ale muzicii!

Viorel GHIBA