Sărbătoarea Sfintei Învieri să ne aducă lumină și sănătate

Sărbătoarea Învierii Domnului sau a Paștilor, cum îi spunem noi, a fost întotdeauna mult așteptată nu numai în casele noastre, dar și în instituțiile de învățământ din întreaga țară.

La CIE Cupca avem o întreagă galerie de gazete de perete și desene, aplicații pe această temă. Anual pregătim mai multe compoziții dotate cu coșuri pascale, crenguțe de salcie, flori, ouă încondeiate, păscuțe, cozonaci etc.

Un loc aparte îl ocupă în aceste zile încondeierea ouălor, meșteșug păstrat cu sfințenie de veacuri aici, la Cupca, sat cu bogate tradiții. Făcând o paranteză, vom menționa că printre puținele sate bucovinene unde s-a păstrat obiceiul așa-numit „toacă”, când în marțea Paștilor mari și mici se adună în curtea bisericii pentru a ciocni ouă,  a se felicita. Acest obicei a rezistat la Cupca chiar și în perioada ateismului sovietic.

În muzeul istoric al satului Cupca avem un frumos copac de Paști, împodobit cu ouă, flori, panglici…

Anual participăm la toate expozițiile raionale dedicate sărbătorii celei mai importante din viața creștinilor ortodocși.

Anul acesta nu avem posibilitatea să facem toate acestea pe viu, dar de la distanță vom admira frumoasele coșuri și, mai ales, ouăle încondeiate și arta nespus de frumoasă a pregătirii lor.

Sperăm că Bunul Dumnezeu se va îndura de noi toți și vom reveni la normal.

Tuturor vă dorim un Paște fericit, sănătate, pace, liniște sufletească, credință, bunătate, înțelegere, speranță, lumină, încredere în ziua de mâine, voie bună…

Eleonora SCHIPOR 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s